[Mihnea Dragomir]

Eu cred că există două citate biblice rău folosite. În schimb vehiculate până la saţietate: "Dumnezeu este iubire" şi "să nu judeci".
Acest comandament, "să nu judeci pe aproapele tău", aşa cum îl înţeleg eu, ne cere prudenţă în a aprecia starea sufletului aproapelui nostru. Atât în vremea vieţii sale, cât şi, mai ales, după plecarea lui dintre noi. Noi, de fapt, nu ştim dacă sufletul cuiva este viu sau mort pentru Dumnezeu, adică nu avem acces, aşa cum numai El are, la "nucleul interior" al aproapelui nostru. Despre cutare vecin, care o viaţă a trăit în beţie şi desfrâu, noi nu ştim dacă s-a mântuit ori dacă este damnat. Tot ceea ce ştim, de fapt, este că adeseori s-a îmbătat şi adeseori şi-a înşelat nevasta. Dar, poate că nu a cunoscut gravitatea unor asemenea lucruri şi, necunoscând-o, poate că nu a fost vina lui. Noi nu putem fi perfecţi în a deosebi cât este ignoranţă vinovată şi cât este ignoranţă invincibilă. A auzit el Cuvântul Domnului, cum că nu vor intra în rai beţivanii şi desfrânaţii şi l-a rejectat, sau poate că nu l-a auzit ? Dacă nu l-a auzit, această neauzire e din vina lui sau nu a auzit fiindcă nu a vrut să audă ? Nu putem şti, nu trebuie să judecăm. Dar chiar şi dacă a auzit Legea şi a respins-o, poate că s-a căit în ultimul ceas al vieţii şi poate că şi lui, precum tâlharului din dreapta, Domnul i-a spus "Astăzi vei fi cum Mine în rai!". Nici chiar despre Ceauşescu, ori Stalin, noi nu putem afirma cu absolută certitudine că sunt damnaţi. Numai despre sfinţi putem spune în mod sigur că sunt "la masa împărăţiei". Şi despre un singur om putem bănui cu un oarecare temei biblic că este în iad. În rest, nu ştim, nu putem judeca.

Ce NU înseamnă "să nu judeci" ? La ce NU se referă acest comandament ? Asta mi se pare mai important, aici se face confuzie adesea. "A nu judeca" nu înseamnă a confunda patima cu virtutea. "A nu judeca" nu înseamnă că hoţia este alceva decât hoţie şi nu înseamnă că acela care face hoţii este altceva decât un hoţ. Nu am dreptul ca, în numele principiului "să nu judeci", să-i spun hoţului că poate că e foarte bine că fură, ci dimpotrivă, am nu dreptul, ci datoria să-i spun că ceea ce face este ceva extrem de rău pentru el şi că ar fi bine să se îndrepte cât este încă zi... Tocmai pentru că îl iubesc pe aproapele meu care fură nu pot să îl las aşa din considerentul biblic prost interpretat "să nu îl judec". Eu ştiu cât e de important pentru sufletul lui să nu fure, ori, dacă a făcut-o, să realizeze mai întâi eroarea pentru ca să se poată căi şi să găsească iertare. Eu nu pot să îl las aşa, ca şi când dacă se mântuie ori nu îmi e totuna, ori chiar ca şi când mi-aş dori damnarea lui perpetuă, din pricină că el, sau alt hoţ ca el, mi-a furat mie portofelul odată. La rândul meu, îmi doresc ca cei care mă iubesc să nu mă lase în mlaştina greşelii şi, zicând că nu mă judecă, să mai mă împingă un pic, prin neintervenţia lor, spre înec. Ci îmi doresc să îmi deschidă ochii la timp, ca să mă pot salva: ce dovadă mai mare de iubire îmi pot dori de la aproapele meu ?

Pe scurt, eu cred că "a nu judeca" înseamnă a nu judeca starea sufletului într-un caz particular, nu înseamnă a nu face judecăţi morale.