Gabriela, ceva mă îmi spune, citind mai mult printre rânduri decât rândurile însele, că aveți un temperament melancolic. Propriu unui temperament melancolic este o anumită voluptate a suferinței. Aceasta se combină cu tendința pe care am observat-o la multe fete și femei de a căuta bărbați "cu probleme", în ideea că ei se vor schimba. Se poate să fie și o subtilă manifestare a unui orgoliu ascuns aici, un gând de tip "îl voi face să mă iubească atât de mult, încât de va schimba de dragul meu".
Aceastea două, voluptatea suferinței proprie mai ales temperamentului melancolic și cu preconcepția că bărbații se vor schimba de dragul nostru, sunt cauza pentru care vedem atât de des în jurul nostru "mame ale răniților". Este iluzie, din 100 de răniți, dacă se vindecă unul. Iar acela, unul, nu o face de dragul nostru, ci fiindcă realizează mai întâi că e bolnav și este hotărât să lupte cu această boală, oricât de dură sau de lungă e lupta. O asemenea luptă nici nu poate fi câștigată de unul singur și nici măcar cu ajutorul unei femei oricât de altruiste, ci numai cu ajutorul lui Cristos. În celelalte 99 de cazuri, lupta e pierdută, iar rezultatul, din punctul de vedere al femeii, este deziluzia, tristețea, anii pierduți fără rost.
Nu mai știu cine spunea o vorbă cu largă aplicație: "Femeile ar vrea ca noi să ne schimbăm. Dar nu ne schimbăm niciodată. Noi, bărbații, am vrea ca ele să rămână mereu aceleași. Dar se schimbă întotdeauna !"
|