[Fani71]

Am mai avut aceasta discutie cu Anna pe tema asta si stiu ca pe mine nu o sa ma bage in seama :-( Dar este un subiect drag mie, caci iubesc mitul si fantasticul si cred ca m-a ajutat sa devin mai putin rationalista decat eram.

Eu cred ca miturile vechi pur si simplu isi gasesc alte forme in zilele noastre. Cred ca omul are nevoie de povesti, de simboluri si mituri, care nu ii populeaza mintea si credinta, ci subconstientul si inima. Simbolul mortii si invierii este bine sa se implanteze acolo, de exemplu (mie chestia cu balena din Pinochio imi aminteste mai degraba de Iona). Religia in care istoria s-a intalnit cu acest mit este crestinismul: acolo, si mitul s-a incarnat.
Si parintii Bisericii vad in miturile de dinainte un fel de prefigurare relativa, o intuitie a omului despre lucrurile ce aveau sa se realizeze deplin in Hristos.

Bun, ce le spunem copiilor si ce le dam sa vada? Copiii mei sunt inca prea mici, si eu ma intreb. Nu as vrea sa vada desene animate si filme violente, si sa joace jocuri brutale pe internet. Dar le voi citi basme (cele clasice, cum ni se citeau si noua) si ii voi incuraja sa citeacsa carti de copii in care apar elemente de mit.
Cred ca copiii, daca sunt educati sanatos, inteleg foparte devreme la ce nivel de realitate se afla. Care este deosebirea intre Hristos cel inviat, si un personaj de basm care invie. Intre Dumnezeu cel viu si sfinti, si personaje de basm ca spiridusii. Poate ma insel, dar eu asta am perceput la copiii rudelor si prietenilor.

Si sigur, exista si imagini si filme nocive. dar nu cred ca cele fantastice cu elemente de mit sunt acelea. Si masonii, tot din religie le-au luat.

Ceva personal despre Alice in tara minunilor. Eu am avut o experienta pe care as putea-o numi spirituala citind acesta carte. Nu stiu daca va amintiti, cand Alice ajunge jos, dupa caderea prin copac, vede pe o usita mica o gradina minunata si o apuca dorul de a a junge acolo. Dar atunci cand este mica si poate trece prin usita nu are cheita, care este pe o masa sus, iar atunci cand are cheia este prea mare.
Ei bine, mie acest pasaj mi-a trezit un fel de dor de rai. Acea gradina eu am simtit-o ca reprezentand raiul. Sigur, asta afost interpretarea mea de muuuult mai tarziu, atunci am simtit numai acel dor de a intra in gradina minunata si greutatea de a ajunge la ea. Ceea ce am trait atunci (cand nu stiam nimic despre rai si Dumnezeu) a fost o experienta care m-a ajutat mai tarziu, pentru ca mi-a ramas imprimata undeva in suflet.