Puterea rugaciunii
Mama mea a fost o femeie sanatoasa si puternica. Cand am auzit ca e bolnava, internata de urgenta si urmeaza sa fie operata, m-am speriat foarte tare. Nu stiam ce e aia pancreatita si nici ca este o boala extrem de parsiva din care doar putini au sanse de salvare. Numai dupa ce m-am informat, am inteles ca situatia mamei este grava si ca, in orice moment, o putem pierde. Eram mutata de curand si aveam la indemana doar o candela cu icoana Sfantului Nicolae. Nu puteam crede ca mama poate sa moara atunci cand visele ei de o viata se implinisera, cand avea ceea ce-si dorise toata viata. Nu mi se parea drept. Mai avea nevoie de zile ca sa se bucure. Noaptea, dupa ce ma adunam de pe drumuri, aprindeam candela si incepeam sa ma rog si sa vorbesc cu Sfantul Nicolae. Mamei ii era rau tare, mai ales noaptea, si eu simteam tot zbuciumul ei. Daca avea o noapte linistita, puteam sa dorm si eu, altfel ca si ea faceam noapte alba. Dupa o luna de zile, a urmat a doua operatie dupa care medicii ne-au spis sa gandim pozitiv si sa ne rugam pentru ea. Atat... Deci, nimic, nici o sansa... Dar mama respira si asta mi-a dat puteri sa ma rog mai mult si sa cred mai cu tarie ca Sfantul Nicolae va face o minune. Si minunea s-a produs. Cam la trei saptamani dupa a doua operatie, chiar si spre mirarea medicilor a caror pronosticuri au fost date peste cap, mama a inceput sa se simta din ce in ce mai bine. A iesit din spital pe propriile-i picioare si a mai trait sase ani fara sa-si schimbe cu nimic obiceiurile de dinainte de a se imbolnavi. Pe 8 nov. 2004, de ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, n-a mai fost timp de rugaciune. Mama s-a stins in cateva minute fara sa sufere, fara sa se chinuie...
|