[ella87ella]

Materialismul societăţii de azi şi depărtarea de dreapta credinţă au născut multe şi grave probleme. Una din ele şi încă una foarte complicată, din mai multe motive, este desfrâul.
Desfrânarea este una din patimi care îmbată cumplit mintea şi toată fiinţa, suflet şi trup, cu vinul plăcerii ticăloase, iar urmările sunt cumplite, însă meşteşugit ascunse, ceea ce o face şi mai periculoasă.
Dragostea atinsă de păcat va fi una stricată, trupească, pătimaşă. Aceasta este desfrânarea.
Patima desfrânării este împletită cu multe patimi: ură, ceartă, nestatornicie, iuţime, aroganţă, gelozie, viclenie, iubire de arginţi şi de desfătări… Mai mult, cel desfrânat e în stare de mult rău pentru a-şi împlini patima în chip voit sau nu, chiar şi faţă de persoana iubită
Apoi desfrânatul e prefăcut, mincinos, aprins, e ca un ieşit din minţi din pricina patimii. Acestea arată limpede că desfrânarea nu este decât o pornire dobitocească spurcată, pe care am numit-o instinct primar, animalic. Dar, fiind cuvântători, desfrânarea ia chipul vicleniei, al linguşelii, al amabilităţii prefăcute şi toată viaţa omului aproape numai din asta se alcătuieşte, pentru că patima îndobitoceşte mai întâi mintea şi inima, apoi trupul.
Desfrânarea, însă, fiind o patimă, e foarte încurcată şi împâclită. Ea nu există la copii, care nu au răutate şi nici trupul suficient dezvoltat. Apare pe la vârsta pubertăţii şi mai cu putere la cei ce nu au parte de dragoste adevărată, curată. Curvia se cuibăreşte cu precădere în sufletele obraznice, răzvrătite, mânate de curiozitate rea, iar asupra celor cuminţi, aşezaţi, are putere mică. Condiţiile favorabile desfrânării sunt create de viaţa trupească: de îmbuibare, de lux, comoditate, lăcomie, iubire de stăpânire, viclenie, necredinţă… Răutatea, păcatele răvăşesc sufletul, care devine aprins, înfocat, nestăpânit. Un astfel de suflet nu-şi poate stăpâni aţâţările trupului, mai ales ale trupului dezmierdat, ci chiar se hrăneşte cu ele. Zăpăceala, ameţeala patimii „hrăneşte” mintea turbată de păcat. Desfrânaţii fie nu cunosc suferinţa, necazurile, durerea şi au un suflet împietrit, fie vor să uite de amarul lor.

Duhul de desfrânare este unul drăcesc, voluptos. El poate învălui mintea şi perverteşte gândirea. Acest duh stăpâneşte foarte mult societatea de azi în toate laturile ei: reclame, mâncăruri, haine, muzică, relaţii inter-umane… Dar cele mai grave sunt formele avansate ale desfrânării, dobitoceşti: aventuri amoroase, orgii, homosexualitate, gomorie, pedofilie. Acestea dovedesc cu prisosinţă caracterul demenţial şi bolnav al desfrânării, chiar dacă cei cuprinşi de patimă au ajuns la nesimţire (neobrăzare) totală.

Cel mai mult învederează caracterul întunecat al desfrânării stăpânirile drăceşti, demonizările. Cei atinşi de desfrânare intră sub influenţa diavolilor şi greu pot scăpa pentru că păcatul cu pâcla lui sălăşluieşte în propriul trup, nu în afară, şi e greu de suportat. Cei ce vor să se dezbare de curvie trebuie să facă faţă deznădejduirii pricinuită de gândurile necurate ce nu pleacă degrabă, ci trebuie răbdate până se topesc, cu multă smerenie, fără consimţire, cu nevoinţă duhovnicească. Dar fără ajutorul harului nimeni nu izbuteşte nimic.

Pentru că este foarte molipsitoare, ca orice patimă, cei sensibili la ea trebuie să fugă de orice prilej, de vederi ispititoare pentru a nu intra în foc. Dar trebuie să fugă nu de femei (bărbaţi), ci să-şi păzească propria privire şi minte, căci răul nu stă în ceilalţi, chiar dacă vine prin ei, ci în sine. Lucrul e dovedit de cei ce şi-au curăţit inima şi nu se primejduiesc de vederile provocatoare, ci rămân netulburaţi, pe când alţii se aprind şi fără pricină exterioară.

Din cele spuse cred că este mai mult decât evident că desfrânarea e o patimă urâtă lui Dumnezeu, cumplită pentru oameni, care n-are nimic comun cu dragostea, ci e silnică şi tiranică şi înşelătoare. Dragostea dintre tineri nu are nimic de-a face cu desfrânarea (numai să fie dragoste), însă curvia îi luptă foarte puternic şi, de nu păzesc poruncile lui Dumnezeu, desfrânarea intervine pe nesimţite în ei şi le aduce blestemul ei cumplit, de care fie să ne păzească Dumnezeu pe noi toţi.