Citat:
În prealabil postat de anna21
Si in mod practic, cum vezi problema, Fani?
Imi cumpar pulover de casmir si rochie de matase si Ii multumesc lui Dumnezeu ptr ele? Asta ar fi transfigurarea, sau cum?
Sau vad magazinele pline de ciocolata (deh, sezon de sarbatori).. imi cumpar Lindt umplut cu mousse de ciocolata si imi fac cruce? sau cum?
Am o mare problema in a impaca pofta burtii cu credinta, fara a deveni o ipocrita.
Explica-mi, te rog, transfigurarea iubirii de trup..
(nu sunt ironica, sunt fff curioasa)
|
Sigur, multumirea lui Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le primim intra in aceasta incercare de transfigurare.
Sf. Apostol Pavel spune doar 'multuiti-i lui Dumnezeu in toate' (in greaca apara aici cuvantul euharistizo, ca verb - euharistie inseamna etimologic multumire). Deci, in toate, faceti euharistie. Toate jertfitii-le lui Dumnezeu. Toate dati-le lui.
De ce nu, si pentru o rochie pe care ti-o cumperi? Sau pentru o mancare buna? sau pentru un moment bun petrecut intre sot si sotie..?
Cum stii foarte bine, putem deveni ipocriti si cadea in pacate spirituale si postind de mama focului. Vezi fariseul din pilda, si vezi toti marii asceti care cad in mandrie la un moment dat, sau in alte pacate. Ispita exista in tot ceea ce facem, si in abtinere, si in abundenta, si in post, si in sarbatoare.
Sigur, in felul asta de traire, trebuie sa tinem seama si de necesitatea cumpatarii (orice e exagerat e rau). Si trebuie sa ne cercetam inima mereu - ca si atunci cand postim, dar de alte ispite, poate. Sigur, exista ispita iubirii de placere pentru ea insasi si pentru trup pentru el insusi, o autoiubire. Dar daca sunte constienti de pericol si incercam, putem sa le invingem, asa cum putem sa invingem, cu ajutorul lui Dumnezeu, si ispitele postului, incetul cu incetul (mandria, vanitatea, multumirea de sine etc )
Mie mi s-a spus: trebuie sa i le dam pe toate lui Dumnezeu, sa le jertfim lui. Dar a i le jertfi nu inseamna neaparat a renunta la ele! Inseamna a le trai cu Dumnezeu. Atat grijirle, necazurile, durerile, cat si bucuriile si placerile.
(Cum relatia dintre soti este icoana a relatiei dintre Dumnezeu si om, inchipuie-ti un cuplu in care femeia ar imparti cu sotul numai suferintele, durerile si necazurile. Numai pe ele i le-ar impartasi. Ce cuplu ar fi asta?)
Sau alt exemplu: ni se cere sa tinem postul mare. Il tinem, ne rugam, facem eforturi ascetice de tot felul, si vine Pastele. Ce sa facem la paste? De Paste, dupa ce ne bucuram duhovniceste si ne rasbucuram, ne bucuram si de mancarea de dumlce, care ni se pare cu atat mai buna dupa post, si ii multumim cu atat mai mult lui Dumnezeu de ea. Ne bucuram si de alte lucruri pe care am renuntat sa le mai facem in post. Si bucuria asta capata caracter nelumesc. Eu am simtit asta de fiecare dat&a la prima masa de dupa post - hrana avea ceva ca din rai.. E greu de exprimat. Bucuria duhovniceasca se raspandea si in trup.
Din pacate nu sunt eu cea care ar putea sa-ti vorbeasca din prea mare experienta despre aceste lucruri. In buna parte sunt si la mine inca la nivel foarte teoretic. Asa ca stiu ca nu suna prea convingator, cu toate talentele apologetice pe care mi le atribui. :-) Dar este calea pe care mi-am ales-o si este cea am inteles eu de la parinti, si de la duhovnic.