Personal , cred ca cel mai greu lucru nu este sa-ti iubesti dusmanul, care, de cele mai multe ori nu face parte integranta din viata ta, ci sa-ti iubesti " iubitul ", atunci cand te dezamageste, atunci cand te desprinde de propriile-ti iluzii despre perfectiunea iubirii, atunci cand acesta este natural, dar tu-i atribui calitatile zmeului doar pe premiza faptului ca, numai astfel iti permiti sa investesti iubirea in el.
Deci, cand acesta naruie egoismul tau, si-l transforma din placerea de-a se bucura de asazisa iubire, in dezamagirea si egosimul de-a narui aceasta simtire fata de sine.
Ce complicat !...dar, cat de adevarat ! ! !
In consecinta, iubim ceea ce simtim, si nu ceea ce oferim din simtire si sacrificiu...cand suntem pusi in fata acestui fapt, ne trezim ca nu mai merita, fiindca nu mai pare a fi vorba de sufletelul nostru.
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti "
|