[ory]

Astazi am intrat pe you tube cautand o melodie de-a lui Michael jackson, " speechless, astfel am gasit mai multe variante de videoclipuri, printre care si cele cu copii si oamenii care mor de foame, mai ales negrii. Oameni ajunsi la stadiul scheletic, copii atat de firavi si de bolnavi incat, daca-i atingi ti-e teama sa nu li se desprinda vre-un os din trupusorul lor, multa suferinta, inimaginabila suferinta si un sufletel inghesuit, parca intr-un mod nedrept, intre organele stafidite de crunta foame.
Nu stiu cum ne permitem sa vorbim despre discriminare, cum ne permitem sa vorbim despre " lingurita de la Impartasanie ", cum ne permitem sa vorbim despre atata teologie si credinta, intr-o lume in care am uitat de mult ce-nseamna sa dai haina de pe tine, intr-o lume in care doar un principiu de bunatate ar putea diminua atata suferinta, si nu atatea legi, dogme si principii inutile ale spiritualitatii omenesti. Este un lux, oameni buni, este un mare lux si o extravaganta sfidatoare sa ne permitem a vorbi despre toate dogmele religioase, iar aceasta extravaganta nu poate fi asociata decat cu o mare mandrie si ignoranta...NICIODATA CU CREDINTA ADEVARATA.
Care este credinta adevarata ? Suflul, sufletul acesta omenesc capabil sa simta dincolo de orice inchipuire, dincolo de orice insiruire de cuvinte, care poate sa simta compasiune si sa formeze lacrimi...de supliciu, dar si de bucurie.
Ma revolt pe mine si pe toti cei care nu stim decat sa ragem cu iz de credinta, cand sufletul ne-a impietrit de mult, iar realitatea ne umileste continuu , insa nu o vedem, refuzam sa o vedem, aroganti ne ascundem printre cuvinte dogmatice si pompoase, cand, din adevarata smerenie si umilinta, nici nu am mai avea vlaga sa...sa ne dam mari, intr-o lume atat de mica si neajutorata. Neajutorata, nu de necredinta cum ati sari sa-mi exemplificati, ci de nepasare, de o acuta nepasare fata de ceea ce este cu adevarat important pe pamant.
Lasati dogmele, lasati parada asta despre credinta si fiti buni in orice clipa, buni cu sufletul si nu cu mintea, nici cu literatura religioasa, cu inima franta care poate sa cuprinda atata decadere si nedreptate pamanteana, dar si o neasemuita frumusete prin daruire.