În prealabil postat de Jane Says
Desenele animate - si filmele - iti servesc de-a gata actiunile si trairile personajelor, decorul, totul. Tu nu trebuie decat sa privesti si sa asimilezi, si nici macar nu e foarte mult de asimilat. Cu textul scris - sau chiar si in varianta audio -, esti obligat sa-ti pui imaginatia la contributie si sa construiesti tu insuti ceva pe baza acelor cuvinte. Una e sa iti desenez eu un castel cu 3 turnuri si sa te pun sa-l inghiti, si alta e sa iti imaginezi tu singur un castel cu 3 turnuri, chiar daca eu iti dau indicatiile. Ca sa nu mai zic ca intotdeauna gama de senzatii exprimabile in scris e mult mai larga decat aceea care se poate comunica prin imagine. Prin text iti pot comunica un obiect care e verde, care e aspru la pipait sau din contra, catifelat. Pot apela la metafore -- soaptele vantului. La frig. Pot face referire la mirosuri, texturi, temperaturi, tristete, bucurie, fluturasi in stomac, frica, minciuna-de-ingheata-apele, metafore etc. Doar prin audio/video servit de-a gata, niciodata nu vei avea acces la gama aceasta de trairi.
Si cred ca daca facem efortul asta - inconstient, nu e ca si cum dam la lopata cand citim ceva -, devenim sensibili la cuvant mai mult decat la imagine. Pentru ca daca eu sunt trista si am o problema si vreau ca tu sa fii empatic cu mine, o sa iti spun lucrurile astea, nu o sa-ti fac un desen animat ca sa intelegi despre ce e vorba.
Si gandeste-te ca in copilarie punem bazele oamenilor care vom fi, pietrele din capul unghiului, ca sa zic asa. Si tot ce e construit prost in copilarie o sa-si arate roadele la varsta adulta, degeaba zicem noi aa ca e distractie, nu are importanta, e ca sa treaca timpul. Cand esti copil totul conteaza si nimic nu e doar ca sa treaca timpul, toate experientele te structureaza si te invata ceva pentru mai tarziu, inveti jucandu-te si-ti construiesti un mod de a privi lumea si de a reactiona inca din frageda pruncie.
|