Citat:
În prealabil postat de Imogene
|
Multumesc! Eu ca de obicei sunt slaba in citate si surse.
Citind ce scrieti voi, Anna, Anca si Jane mai ales, ma gandesc ca discutia noastra ajunge la un nivel cu mult peste cel al omului obisnuit.
Eu sunt un om obisnuit, departe de sfintenie. Fie ca as hotari ca cea mai buna catre sfintenie este calea hiperascetica, de renuntare la orice placere, fie ca as hotari ca cea mai buna pentru mine este cea de traire a vietii asa cum o da Dumnezeu, multumire pentru bucurii si placeri, si asumare si acceptare a durerilor si greutatilor (eu asa am hotarit pentru mine),
tot foarte departe as fi la inceputul acestui drum de adevarata sfintenie!
De altfel fiecare dintre noi a zis asta: Anna, Anca si Jane spun ca este indispensabil sa renuntam la lume si la orice placere (desi sunt casatorite si au sau vor copii), dar recunosc ca sunt departe de a face asta. Eu spun ca trebuie sa traim si bucuriile si placerile cu multumire si 'oferindu-le lui' sau 'cu' Dumnezeu, ca cel care lucreaza in fata unui rege - dar recunosc ca sunt departe de asta si cel mai des le traiesc pentru ele insele si ma atasez de ele, sau sunt frustrata cand mi se iau.
Deci, oameni buni, nu vi se pare ca discutia noastra se urca in nori mistici cam departe de realitatea noastra?
Daca sunteti de acord ca suntem deocamdata simpli crestini care incearca, fiecare in felul lui (ei), sa traiasca o viata dupa voia lui Dumnezeu, cu multe caderi si ispite, atunci cred ca nu prea mai are rost sa ne contrazicem atata pe aceasta tema. Mi se pare chiar indecent, de la un punct in colo (vorbesc si despre mine). Mai bine decat sa stau pe forum sa aduc elogii trairii crestine a omului casatorit, as incerca sa o aplic in viata mai cu spor.