[sophia]

Are dreptate Fani
Si multumesc si lui piedonee pentru mesaj.

@Anca si Jane - nu stiu ce sa spun cu Sfintii Parinti. Nu-i cunosc, nu stiu cine au fost (concret, nume, vieti, sunt in calendar sau nu, sunt cunoscuti sau sunt precum multimea de parlamentari din ziua de azi, adica ne-stiuti de omul marunt)nu stiu nimic despre ei decat ca au facut canoane si Pidalionul parca, si mai rau decat canoanele.
Si eu simt si aud mereu si la biserica faptul ca Dumnezeu nu a fost asa. Deci vad o diferenta.
Credinta trebuie sa o si simti, neaparat, pentru ca daca nu vine din si la suflet, nu poti face nimic cu ea.
E ca si cum ar trebui sa te cununi din interes doar.
Se mai facea inainte o chestie: trebuiau sa se casatoreasca oamenii ca sa obtina buletin, sau viza, sau casa sau mai stiu eu. Si pentru ca erau verificati, trebuiau sa invete lucruri despre celalalta, sa spuna ca-l (o) cunosc. Dar nu era nici un sentiment, nimic.
Numai trait impreuna si invatat informatii pe de rost.
Voi asa va imaginati credinta? Eu nu. Eu trebuie sa o si simt.
Si simt cat imi da Dumnezeu, dar cu oamenii...mai greu.

In alta ordine de idei:
Placerile sunt date de Dumnezeu spre mangaiere, iar unele sunt chiar lucruri firesti.
Depinde acum si ce inseamna pentru fiecare notiunea de placere si pofta.
Mancarea este ceva de baza, dar trebuie sa ne si placa si sa avem foame de ea, pentru ca altfel ...am da-o afara si am muri de inanitie in timp.
Eu tot nu inteleg de ce vreti voi sa facem totul in sila si sa ne imgropam de vii.

Am impresia ca voi credeti ca Dumnezeu va da sfintenie si mantuire automat daca traiti cu sila si ingropate de vii. Ori nu este asa.
Dumnezeu da sfintenie si mantuire cui si pentru ce crede El.
Vorba lui Fani: la unii sfinti le-a dat copii, chiar multi copii, le-a dat slujbe inalte. Si astea sunt tot bucurii si inca mari. Si cum au facut ei copiii nu stiu. Dar au ajuns sfinti, probabil pentru alte merite.

In plus am mai spus. Pentru fiecare bucatica de bucurie si placere platim enorm. Poate ca voi nu realizati, dar eu da.
Ca sa ai un ban sa cumperi o ciocolata, sau o rochie, muncesti aproape jumatate de viata (cu scoli, facultati, serviciu, etc.), faci sacrificii, induri umilinte si necazuri.
Nu-ti da nimeni nimic pe gratis. Voi cred ca pierdeti asta din valoare.
Bucuria cea mai mare a vietii este sa ai sot/sotie ci copii si cat se plateste si pentru asta.
Si totusi uite ca sunt si multi care doresc nespus si nu capata aceste bucurii.
N-as vrea sa comparam aici ce bucurii imense va aduc voua copiii. Se compara cu o bucatica de ciocolata, o prajitura, sau o rochie?
Aveti mult mai mult.
Iar altii inghit alte lucruri mai marunte ca pe acelea mari nu le au.

Nu vreau nici sa incepem sa comparam aici ce bucurii are fiecare si cu ce/cat le plateste.
Fiecare are si bucurii, dar si necazuri. Dumnezeu cam tine echilibrul la balanta si nu da nimic degeaba. Chiar cand vedem noi cate au altii, le ia altele in schimb.
Nu e nevoie sa ne mai autoflagelam. Capatam automat destule necazuri la schimb.