În prealabil postat de Jane Says
De n ori m-am spovedit la parintele de pacatele astea ale podoabelor si machiatului.
Un parinte din moldova m-a scapat de gablonturi cand m-am dus la el, si-a pus mainile pe urechile mele si mi-a spus sa dau jos "sarmele" (erau niste verigi mici de argint) si la sfarsit m-a intrebat.. imi fagaduiesti... fagaduiesti lui Dumnezeu ca nu mai porti niciodata asa ceva? Ce era sa zic: am fagaduit. Si m-am tinut de asta o vreme, pana cand m-am gandit ca trec peste ea fagaduinta, o sa ma ierte Dumnezeu.
Problema a fost ca pielea mea nu mai suporta bijuteriile, fac alergii si numai dupa putin timp. Aveam alergie la nichel inainte, acum uneori ma trezesc ca si verigheta ma deranjeaza din cand in cand. Cumva patima asta s-a rezolvat de la sine, sau de la Dumnezeu, ca de la mine in nici un caz.
Cealalta MARE PATIMA a mea a fost creionul de ochi. Nu costa o avere, era chiar bicisnic de ieftin si de mare efect, si stiam in sinea mea ca orice s-ar intampla, pe o insula pustie, printre celelalte obiecte, voi lua si un creion de ochi. Spovedeam creionul dar stiam ca nu voi renunta. Nici macar nu doream sa ajung genul de femeie care nu mai poarta negru pe la ochi, dupa ce ani de zile avusesem aceasta imagine goth, intensa, whatever. Ma speria gandul ca la un moment dat, as putea sa ajung eu sa nu mai vreau. Si in acelasi timp resimteam teama asta ca pe un groaznic pacat impotriva Duhului Sfant, ca si cum Ii spuneam stii ce, lucreaza in inima mea, dar nu te atinge de dermatograf. Fa-ma cucernica, dar nu prea. Si cu mandra, si cu draga.
Fratilor, nu ma intrebati cum, de ce, cand si in ce fel am ajuns, in preajma primei Impartasanii, sa nu mai pun nimic pe fata. Nici macar nu am sentimentul vreunei renuntari, sa zic ca eu, de dragul lui Dumnezeu, am renuntat la ceva ce imi placea. M-am trezit pur si simplu ca nu mai aveam nevoie, ca nu mai doream, si unul sau doua experimente pe parcurs, in ciuda acestui nou bun simt dobandit, au fost dezastre si mi-era mie jena ca m-am fardat.
Ceea ce inainte mi se parea frumos si seducator, acum imi parea in oglinda ca fiind agresiv, fals si intr-o anumita masura, respingator.
Nu am spus asta ca sa ma laud, poate vi se par fleacuri, insa daca ati sti cat de atasata eram de bijuterii si de dermatograf, vi s-ar parea si voua, ca si mie, o minune imensa faptul ca am fost eliberata de ele (cel putin pana acum).
Cred ca in realitate, mi s-au curatat putin ochii, adica vad altfel frumusetea si naturalul, mai putin distorsionat decat inainte.
|