[mariamargareta]

..............
Vsovi cugeta întru sine:

ce mai poate fi de zis despre:
1. -schisma se conturase tot mai limpede
2. -“Proorocii” Pucioşi ar fi fost mai credibili dacă s-ar fi rezumat să conceapă...decât să umble la arhive şi să opereze măsluiri în “textele sacre pucioşeşti” încât...s-ar fi cuvenit să fie protejate chiar de ei, cu maximă responsabilitate, astfel încât nici o iotă şi nici o cirtă să nu se schimbe
3. -Însăşi maniera aceasta constructiv-distructivă, aplicată asupra propriilor “texte sacre”
4. -îi demască pe liderii pucioşi ca pe nişte farseuri şi oportunişti
5. -lipsiţi de cel mai elementar respect faţă de propriile lor producţii epico-filosofice cu pretenţii de mesaje evanghelice
5. -dar lipsiţi şi de teamă sau măcar de respect faţă de Dumnezeul pe care-L propovăduiesc
7. -ei sunt mereu pe fază ca să-i înşele pe cei naivi, fabricând pe sub mână noi “Cuvinte din cer”,
8. -“Cuvinte din cer”, împănate cu concepte pseudo-religioase de factură fundamentalist-creştină, eretică şi schismatică,
9. -plastrografiindu-şi din când în când cu câte un update propriile lor opere, dezgropate din arhivele pucioşeşti.

Multe ar mai putea fi zise. Spre exemplu:

1. schisma pucioşilor este dovedită prin mai multe manifestări ostile faţă de Biserica majoritară (BOR) , printre care reamintim:
- refuzul sistematic al mirenilor pucioşi de a intra în bisericile ortodoxe, de a recunoaşte validitatea harului preoţilor şi de a participa la sfintele slujbe oficiate de către aceştia;
- refuzul mirenilor pucioşi de a face ascultare de episcopul locului;
- refuzul “preoţilor” pucioşi de a-l pomeni la slujbe pe episcopul locului, înlocuindu-l în diptice cu episcop străin (săvârşind astfel încălcarea canonului 15 de la Sinodul al IX-lea local de la Constantinopol din anul 861);
- înfinţarea unei “Biserici” proprii, autonomă şi autocefală, dar care nu este recunoscută de nici o altă Biserică Ortodoxă autocefală;
- înfinţarea unei “mânăstiri” la Pucioasa, săvârşind astfel încălcarea canonului 1 al Sinodului al IX-lea local de la Constantinopol (anul 861) , respectiv încălcarea prevederii care spune că averea mănăstirii trebuie să fie păstrată intactă şi să rămână în administrarea Episcopiei, iar cârmuitorul ei (stareţ, stareţă) trebuie să fie numit de către Episcopie.
- refuzul sistematic al “preoţilor” de la Noul Ierusalim de a face ascultare de episcopul locului, ei făcând adunări deosebite şi ridicând altare tainice, numite “paraclise”, în podurile unor case particulare, stăruind totodată în a tulbura şi a răzvrăti Biserica ( acţiuni sancţionate de canonul 31 din Canoanele Sfinţilor Apostoli, de canonul 5 al Sinodului al IV-lea de la Antiohia din anul 341 şi de canonul 31 al Sinodului V-VI Trulan din anii 691-692).
- denigrarea sistematică (verbal şi în scris) a preoţilor şi a episcopilor Bisericii Ortodoxe Române ( acţiune sancţionată de canonul 6 al Sinodului al III-lea local de la Gangra din anul 340).

2. Liderii pucioşi îşi pierd credibilitatea tocmai prin dispreţul repetat faţă de propriile lor scrieri pe care, de altfel, le consideră “sacre”. Modificările făcute de ei sunt nu numai pe considerente gramaticale, ci şi pentru a masca prin omisiune unele afirmaţii incomode din textele “sacre” pe care ei le-au descoperit între timp (sau le-au fost semnalate de alţii) şi care, evident că-i deranjează. În general, în majoritatea religiilor se consideră că scrierile sacre trebuie conservate cu deosebită acurateţe, ele exprimând prin definiţie voia lui Dumnezeu. Pucioşii fac excepţie de la această regulă, fără a avea oarece scrupule.

3. Maniera “constructivă” a liderilor pucioşi constă în modificări şi adăugiri la textul original, menite a-l face cât mai “comestibil” pentru credincioşii pucioşi. Maniera “distructivă” constă în eliminarea definitivă şi fără nici o explicaţie a unor cuvinte, fraze sau paragrafe întregi, care la o analiză atentă se arată a fi fost extrem de incomode prin mesajul lor incongruent sau inoportun, de care acum liderii pucioşi încearcă să se lepede.

4. Liderii pucioşi sunt farseuri pentru că nu menţionează niciodată ce modificări s-au făcut, şi nici din ce cauză, ci operează tacit, încercând să facă inobservabile aceste modificări pentru cititorul obişnuit. Unele declaraţii ale adepţilor pucioşi, denumite de ei “mărturisiri”, deşi au fost modificate, nu s-a mai corectat şi anul în care s-au făcut pentru prima dată “mărturisirile”, lăsându-se în mod deliberat impresia că noua versiune este cea originală. Liderii pucioşi sunt oportunişti pentru că încearcă să construiască o imagine edulcorată şi îmbunătăţită, de la o ediţie la alta, a cărţii lor de căpătâi.

5. Liderii pucioşi sunt lipsiţi de respect faţă de propriile “Evanghelii”, îndată ce le consideră perfectibile de la o ediţie la alta.

6. Liderii pucioşi sunt lipsiţi de teamă faţă de “Dumnezeul” lor, deoarece Îl corectează “din mers” şi cu superioritate suficientă, ca pe un om, şi nu ca pe un Dumnezeu Atotputernic şi Atotştiitor.

7. Liderii pucioşi sunt “mereu pe fază” deoarece reacţionează prompt la principalele evenimente, inclusiv cele politice, încercând chiar să le influenţeze prin declaraţii oficioase (exemplu: trimit spamuri agresive pe internet prin care fac lobby pentru diverse cauze (influenţarea unui referendum, spre exemplu) şi prin care proclamă “ataşamentul lui Dumnezeu” faţă de unii lideri ai momentului: regele Mihai I, ministrul apărării Victor Atanasie Stănculescu, preşedintele Traian Băsescu, etc.)

8. Liderii pucioşi emit proclamaţii naţionaliste, protocroniste, fundamentaliste sau cu caracter fascist, prin care poporul român este considerat superior altor popoare, “ales de la facerea lumii, şi apoi re-ales după potop” de către Dumnezeu ca să împărăţească peste toate celelalte neamuri, inclusiv cu impunerea obligatorie a limbii române pe tot globul.

9. Liderii pucioşi scot ediţii “îmbunătăţite” ale propriilor lor predici pseudo-creştine, fără a realiza că orice ediţie modificată a Bibliei de la Pucioasa acoperă de ridicol, de incertitudine şi de suspiciunea falsului, tocmai ediţia precedentă.