M-am saturat sa tot aud ca oamenii au mutra acra in Biserica.
Probabil ca si eu o am, dar ce, ne ducem acolo la sedita de photo-shooting sau ne ducem sa fim noi insine, asa cum suntem, aducandu-ne pacatele cu noi? Sau isi imagineaza cineva ca, daca il viziteaza starea de a-si constientiza, mai mult sau mai putin pacatele, o sa mai aiba chef sa zambeasca a la premiile Oscar? Sunt oameni care plang in Biserica si cred ca aceia sunt mult mai castigati decat aceia cu zambete amabile. Pana la a ajunge la "sunt mantuit, yay!" trebuie sa trecem prin "sunt un pacatos, vai".
Citat:
|
Spiritualitatea este pasul urmator. primul pas este vindecarea de trecut. dar religia nu poate sa faca asta decat cu pretul suferintei. exista insa si alte metode.
|
Pai cu pretul asta, al suferintei, am fost rascumparati. Dumnezeu a suferit si a infruntat moartea pentru noi iar cand apostolul i-a zis sa nu faca asta, Iisus Hristos i-a raspuns ca le cugeta pe ale Satanei.
Acum, vazand ce ai scris tu si comparand cu intamplarea aceea din Evanghelie, zi tu singur cam ce cugetare crezi ca ai.