Citat:
În prealabil postat de mariusblanc
Carmina, orgoliul meu este asa de mare incat il vad...nu imi mai scapa printre degete... nu stiu ce m-as face daca ar fii mic si nu l-as putea observa... Sunt arogant pentru ca stiu ca pot sa ajut oamenii, sunt arogant ca stiu ca pot sa le explic cum sa isi foloseasca mintea ca sa nu mai sufere... sunt arogant pentru ca atunci cand ma gandesc la Dumnezeu stiu ca si el se gandeste la mine... dar cam aici se opresc orgoliile mele... Nu imi neg nimic din ceea ce e omenesc si am curajul sa vin in fata unui tata divin care are o inima plina de iubire infinita cu aceste mari greseli de orgoliu ale mele la care nu renunt. Nu stiu cum sa explic mai bine, prefera oare Dumnezeu o persoana care sa simta teama de a trai aceasta viata oferita de el sau o persoana care se arunca in viata asta cu respect si care multumeste pentru fiecare secunda pentru darul primit... si nu vrea sa il iroseasca prin frica si suferinta... Frica si suferinta simtite de cineva, micsoreaza respectul pe care il poate simti un om pentru cel de la care vine aceasta viata... dar asta e parerea mea. Dupa parerea bisericii daca simti frica si suferinta in viata ar cam trebui sa ti se amplifice iubirea si respectul (umilinta)... o fii, nu zic nu...
|
Te cred, pentru ca asa gandeam si eu odinioara, cand se deschideau in fata toate oportunitatile. Stii ca primesti si recunoasteri ale meritelor tale? Daca nu, iti spun eu: daruri de vindecare prin simpla atingere si, tot la simpla atingere a lucrurilor, vederea trecutului si a prezentului-partial. La inceput totul este magnific, sunt speciala, aleasa lui Dumnezeu pe pamant-asa deformat cum il percep eu. Eu insami sunt un dumnezeu, daca pot vindeca oamenii si pot prevedea viitorul, puteam citi gandurile celor cu care venem in contact. A, si inca ceva:capatasem acel magnet care facea ca oamenii de pe strada sa intoarca instantaneu capul dupa mine. Admirativ, fireste. Sa mai spun ca eram in al noualea cer? Material si profesional totul era extraordinar, mergea ca pe roate, capacitatile mele intelectuale crescusera peste noapte. Dintotdeauna am avut capacitatea de sinteza si ordonare a lucrurilor in functie de prioritati, datorita in special gandirii matematice pe care mi-o formasem de mica.
Vrei sa stii unde s-a produs schimbarea, ruptura? Atunci cand, in culmea bucuriei - bucuria mi-o alimentam singura, prin tehnici minunate de meditatie - am avut curiozitatea de a privi ceva mai adanc jos, la picioarele mele. Prapastia neagra care s-a asternut in fata ochilor atunci n-o voi putea uita niciodata si nici faptul ca stateam doar pe un varf de stanca si oricand puteam aluneca. Atunci am inceput a-mi pune intrebari si a indeparta instinctiv de toate bucuriile dinainte. Insa nu-mi era dat sa pot renunta atat de usor si nici sa schimb ceva peste noapte. A fost nevoie de ani in are sa caut adevarata liniste si sa incerc sa ma scutur de toate aberatiile la care colaborasem din plin. Energii, chakre, meditatii.... tehnici de relaxare si respiratie... totul se invalmasea in mintea mea . Incet-incet a inceput sa se deterioreze nu numai starea materiala, ci si sanatatea sa devina din ce in ce mai subreda. Atunci cand, credeam eu, am ajuns la un capat de drum, hotarand sa-mi inchei socotelile, foarte bolnava fizic si psihic, m-am indreptat catre Dumnezeu cu adevarat. Am intrat in Biserica si m-am lasat in voia Lui. Schimbarea avea sa vina peste mai mult timp, dar abia acum incep sa-L cunosc cu adevarat.
Spune-mi, te rog, merita toate acestea?
Nu a fost in intentia mea a discuta despre persoana ta, ci doar a ma raporta, de a ma ancora la gandul ca esti ortodox si de bunavoie nu vei duce acei oameni care isi deschid sufletul in fata ta, la marginea prapastiei.
Inca o data iti spun, daca ceva din cuvintele mele te-au jignit, te rog sa ma ierti, pt. ca nu asta a fost intentia.