Iată că deși avem dreptul la
salar în numerar, ei vor să ne pună să dăm datele personale la bănci nu pentru că nu le-ar avea ei deja ci pentru ca să ne învoim cu controlul total impus de BNR, al conturilor bancare și al operațiunilor financiare, adică cu dictatura, și să renunțăm pentru o dobândă sau de frica devalorizării banilor sau din lene la drepturile constituționale, pe motivul luptei împotriva spălării banilor sau al luptei antiteroriste... pentru siguranță, pentru bunăstare.
Deci ne ademenesc să dăm datele personale ca să fim defapt prin asta deacord cu directivele ue, nato, kgb, de a impune controlul total și fără a te afla sub cercetare penală!
Astfel, ispitiți, unii vor accepta să-și piardă drepturile Constituționale, căci semnând cu banca, respectând ordinul BNR, devi practic informator, turnător, procuror, sau în cel mai bun caz, accepți să ți se urmărească conturile acceptând să pui la dispoziția băncii toate datele cerute de către ea.
Și astfel nimeni nu va mai putea avea cont bancar fără ca să fie turnător sau informator care a semnat că pârăște pentru combaterea spălării banilor sau pârăște pe „teroriștii” ce derulează operațiuni prin propriul cont.
Dar dacă ți-ai dat deja datele la bancă, și ai permis fără să-ți dai seama ca să-ți fie urmărit contul și te-ai angajat semnând ca să sprijini lupta antiteroristă sau împotriva spălării banilor, acum nu-ți rămâne decât să nu-ți vinzi și sufletul...