[mariamargareta]

--------------------

În postarea #1588, Vsovi face eforturi supraomeneşti să “demonstreze” că cei cinci călugăraşi, fiii lui Costache Cristea, chiar şi-au pierdut binecuvântarea primită la călugărie, şi de aceea ediţia a doua a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioassa” elimină secvenţa de text care se referea la această binecuvântare.
Efort inutil. Călugăraşii respectivi nu şi-au pierdut binecuvântarea, doar că liderii pucioşi se străduiesc să le-o facă ascunsă de ochii cititorilor.
Fenomenul de mascare a unor legături din trecut cu BOR ale creştinilor pucioşi nu este nici pe departe singular. Nici căsătoria nu mai este binecuvântată la pucioşi de vreo câţiva ani încoace, pucioşii eliminând-o definitiv dintre cele 7 Taine ale Bisericii lor. Consecinţa? Cu ocazia ediţiei a doua a cărţii, ei au modificat toate textele din “Cuvânt” care aminteau de binecuvântări anterioare primite de creştini cu ocazia căsătoriei lor, ca şi când ele n-au existat şi nu ar fi fost dăruite niciodată celor care le primiseră la vremea respectivă.

Căsătoria fiind combătută la Pucioasa, ca fiind o formă mascată de desfrânare, această concepţie ciudată nu se putea să nu se reflecte în modificările aduse cu anasâna “mărturiilor” făcute de adepţi. Şi aşa, unii creştini care păstrau prin aceste mărturisiri o amintire frumoasă propriilor lor nunţi creştineşti, fiind convinşi că acestea au fost binecuvântate de Dumnezeu, s-au trezit peste noapte fără această binecuvântare.
Iată câteva mărturi ale creştinilor pucioşi şi felul în care au fost ele maltratate de către liderii pucioşi:

Ivan I. Petre:
“ În anul 1956, Dumnezeu mi-a dat acel frumos dar de care am pomenit, adică mi-a dat o copilă cu care m-am căsătorit. Am făcut o nuntă foarte frumoasă, creştinească, ca pe vremea primilor creştini. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.16)
“ În anul 1956, am primit acel frumos dar, de care am pomenit, o copilă creştină cu care m-am căsătorit. A fost o nuntă foarte frumoasă, ca pe vremea primilor creştini. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.49)

Deci, să fie clar: Nu Dumnezeu i-a dat darul căsătoriei, ci şi l-a luat singur, sau, respectând exact semnificaţia modificării, “l-a primit” (dar în nici un caz de la Dumnezeu. Atunci de la cine oare? Căci nici nunta, nu mai e nuntă creştinească, aşa cum era văzută în 1995; în 2006 ea este o nuntă, şi atât). Să fie Ivan I. Petre autorul acestor modificări? Greu de crezut.

Neacşu I. Petre:
“Când am împlinit vârsta de 17 ani (în anul 1962) am fost chemat din casa părintească şi am fost căsătorit cu binecuvântare de la Dumnezeu, cu Lăzărescu Viorica (din Valea Lungă – Dâmboviţa); ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.18 )
“Când am împlinit vârsta de 17 ani (în anul 1962) am plecat din casa părintească şi m-am căsătorit cu Lăzărescu Viorica, din Valea Lungă – Dâmboviţa.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.51)

Greu de crezut că de la anul 1995 la anul 2006, Neacşu Petre şi-a modificat singur mărturisirea în asemenea măsură, încât a renunţat de bunăvoie la binecuvântarea lui Dumnezeu! Ca şi când depoziţia lui din anul 1995 ar fi fost mincinoasă şi se cerea imperios corectată! Mai plauzibil este că altcineva interesat şi-a băgat aici coada, ca să nu mai poată spune nimeni că “pe vremea lui Verginica, Dumnezeu binecuvânta nunţile”, iar între timp s-a mai răzgândit şi acum le consideră chiar apoteoze ale desfrânării!
Chiar şi exprimarea iniţială, construită la diateza pasivă (am fost chemat … am fost căsătorit) este schimbată la diateza activă sau reflexivă ( am plecat …m-am căsătorit) pentru a sugera voluntarismul şi responsabilitatea totală al lui nea’Petrică: el singur şi-a ales această cale, a jugului căsătoriei (adică, Dumnezeu nu numai că n-a binecuvântat, dar nici măcar n-a fost implicat, sau chiar nici n-a ştiut ce se petrece, fiind deci absolvit de orice amestec, la modul ireproşabil).

Bănescu Maria:
“ M-am căsătorit prin cuvântul Domnului cu Bănescu Romel…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.20)
“ M-am căsătorit cu Bănescu Romel…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.53)

Cu puţină iuţeală de mână la corector şi nebăgare de seamă la cititor, s-a săvârşit şi această prestidigitaţie: a dispărut dovada incomodă pentru pucioşii de azi că, pe vremea aceea, “Domnul” dădea nu numai binecuvântări pentru căsătorii, dar le şi dirija, spunând adică din vreme cine, şi cu cine, trebuie să se căsătorească. Însăşi Verginica a fost căsătorită prin porunca Domnului cu Nicolae Stoica, un tinerel cu 15 ani mai mic decât ea, lucru care, în mod normal, este greu de crezut că s-ar fi putut întâmpla (să nu uităm că Verginica era şi chioară, şi bănuită de tulburări psihice, pe deasupra). Dar creştinii acelor vremi făceau ascultare oarbă, indiferent cât de ciudate erau poruncile venite “de la Domnul”.

Stoica Gheorghe:
“ …într-o coborâre dumnezeiască care s-a făcut prin ea, i-a dat Domnul poruncă cu binecuvântare să se căsătorească cu fratele meu Stoica D. Nicolae, să facă căsătoria civilă şi religioasă, ca astfel… ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.25)
“ …într-o coborâre dumnezeiască ce s-a făcut prin ea, i-a dat Domnul poruncă cu binecuvântare să se căsătorească cu fratele meu Stoica D. Nicolae, să facă şi căsătoria civilă şi la biserică, şi astfel… ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.57)

Se încearcă aici a se sugera că nu mai există “căsătorie religioasă”, îndată ce Dumnezeu este de acum împotriva căsătoriei; dar există “căsătorie civilă” şi “căsătorie la biserică”, fiindcă aşa vor oamenii să facă: să se dea în spectacol la primărie şi la biserică, trecând astfel peste voia lui Dumnezeu.

Nicolae Lăzărescu:
“ Îi voi da o inimă tare ca de piatră şi îi voi lungi zilele, iar vouă vă voi da o soartă bună ”. Eu am crezut în Cuvântul lui Dumnezeu şi am pornit pe calea cea bună. Peste câtva timp, mama s-a făcut sănătoasă şi trăieşte şi astăzi printre noi. Mie mi-a dăruit Dumnezeu o fată de creştin să mă căsătoresc cu ea. Am făcut o nuntă creştinească. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.27)
“ Îi voi da o inimă tare ca de piatră şi îi voi lungi zilele, iar vouă vă voi da o cale bună ”. Eu am crezut în cuvântul lui Dumnezeu şi am pornit pe calea cea bună. Peste câtva timp, mama s-a făcut sănătoasă şi trăieşte şi astăzi printre noi.
M-am căsătorit cu o fată creştină. Am făcut o nuntă creştinească. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.58-59)

De ce a fost înlocuit cuvântul “soartă”? Cu ce deranja el? Deşi nu se întâlneşte în dicţionare o asemenea explicaţie, în vorbirea populară cuvintele “ursit, ursită” şi “sortit, sortită, soartă, consoartă” sunt utilizate cu precădere cu semnificaţia tacită de “persoană predestinată căsătoriei”. Nicolae Lăzărescu primeşte aşadar o făgăduinţă că va avea parte de o soţie bună şi credincioasă. (N-a fost să fie chiar aşa: bună, numai el ştie cât a fost; iar credincioasă, ea a rămas numai faţă de Dumnezeul strămoşesc, Cel din Biserică, respingându-l definitiv şi categoric pe “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”. Din acest motiv s-a şi despărţit, zgomotos, de Nicolae)
Restul modificărilor, făcute cu un voluntarism evident, confirmă această ipoteză: deşi actul căsătoriei nu se mai putea ascunde, fiind un eveniment înscris în istoria locurilor, s-a vrut cu orice preţ măcar să se ascundă “complicitatea” lui Dumnezeu, care (în versiunea din 1995) “i-a dăruit” lui Nicolae o soartă care să-i fie consoartă: o fată de creştin, care s-a dovedit mai stabilă în credinţa strămoşească decât el.
Pentru cine îl cunoaşte pe Nicolae Lăzărescu este evident că subtilitatea modificărilor îi este complet străină firii lui de boem, şi că alţii mai versaţi au operat schimbările în numele lui.

Dănciucă Gheorghe:
“ Cununia religioasă s-a oficiat în biserica parohială Măneşti, preot fiind Mitrescu Ioan. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.41)
“ Cununia s-a oficiat în biserica parohială Măneşti, preot fiind Mitrescu Ioan. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.70)

Ca şi la mărturia lui Stoica Gheorghe, se încearcă ascunderea sintagmei “cununie religioasă” prin orice altceva, deşi aici era vorba în mod precis de o “cununie binecuvântată”, fiind vorba de căsătoria Verginicăi şi de “porunca Domnului” de a se căsători cu Nicolae Stoica.