[mariamargareta]

23. Imparţialul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îl favorizează şi îl cocoloşeşte făţiş pe Nicolae Stoica, soţul Verginicăi (Virginia Stoica, născută Tudorache):

“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa!” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 mai/2 iunie 1973)

Deci mândruţa e de vină că se ţine Nicolae după ea, şi de aceea trebuie mustrată. Iar nemulţumiţii să treacă la muncă, să facă clacă! Ce dacă Nicolae e cu sticluţa în mână şi îşi râde de ei, că “e proşti”!? Nicolae e de-al nost’!:

“Daniele, băgaţi în zidărie şi magazia, că nu e pentru Nicu, e pentru noi. Şi Nicu e al nostru. Nu ştiţi voi cum să lucraţi cu el. Eu, să fiu în trup cu voi, râzând l-aş face să nu mai aibă această patimă” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 5/18 august 1973)

Şi Nicu e cu noi! E de-al nostru, e de comitet! Dacă are patima beţiei, ceilalţi sunt de vină, că nu se pricep cum să-l facă să se lase de ea. Numai faptul că e în duh, şi nu în trup, îl împiedică pe imparţialul autor al mesajului să-l vindece pe loc pe Nicolae Stoica de patima beţiei.

24. Atotştiutorul “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu mai ştie ce să facă cu Nicolae Stoica pentru a-l da pe brazdă, şi de aceea tocmeşte iscoditori şi misiţi care să tocmească slujbe la popa din sat pentru vindecarea lui Nicolae. Cu alte cuvinte, pentru a-l întoarce pe Nicolae Stoica de la vasele de băutură la "vasul" ceresc (adică la soţia lui, pe nume Verginica Stoica - născută Tudorache):

“Daniele, iată ce-ţi grăieşte Domnul: cu Nicolae, tată, ţi-am spus: mai ia-l cu binele, poate cu binele se va întoarce. Nu vrea să mai primească nici unul de la vasul Meu. Crezi? Măi, tată, mai ia-l şi cu binele. Vezi ce vrea să facă. Mai du-te la preotul acela şi spune-i, tată, preotului, să se ocupe de Nicolae. Să fie slujbă întărită pentru vindecarea lui Nicolae. Spune-i că e vrăjit şi i-a dat băutură fermecată ca să tragă cum trage pasărea la apă.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 5/18 august 1973)

“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este nesigur dacă Nicolae Stoica are şanse să renunţe la băutură şi la necredinţa în “lucrare”. E sigur însă că a fost “fermecat” (adică, i s-au făcut “fermece”, boscoane), şi de aceea trage Nicolae la măsea. Păstorul Daniel e însărcinat “să vadă ce vrea să facă” Nicolae, adică să-l spioneze discret pe acesta. Slujbele preotului din sat rămân ultima speranţă, dacă vor fi ascultate de cine trebuie, adică de Dumnezeul cel Atotputernic şi adevărat.
Nicolae nu s-a mai întors la Verginica nici până în ziua de azi, dar nici Verginica nu l-a mai aşteptat multă vreme, căci s-a mutat la Domnul în anul 1980.

25. Iubitorul de prunci “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e depăşit de situaţia tragică de pe pământ a copiilor, şi de aceea se tânguieşte şi plânge, dar ar trece imediat de la plânset la bucurie dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc pe pământ:

“Măi copii, pentru păcatul care este azi la voi, Dumnezeu Se bucură dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc, că numai iadul se bucură de aceste naşteri, şi Dumnezeu Se tânguieşte şi plânge” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 27 august/9 septembrie 1973)

26. Ziditorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu agreează câinii aşa cum i-a zidit pe ei Dumnezeu, căci îi consideră “spurcaţi”:

“Creştine, nu-ţi mai bate joc de Mine, precum nici Eu nu-mi bat joc de tine, nu-Mi bat joc de trupul tău. Că dacă Mi-aş bate joc de trupul tău, te-aş face un câine, căci numai câinele mănâncă orice fel de spurcăciune. Câinele nu are timp de curăţenie. Şi tu nu ai timp de curăţenie. Creştine, nu-ţi mai bate joc de Mine, că toate se vor judeca.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 10 noiembrie 1973)
Deşi lucrurile sunt foarte clare, actualii lideri de la Pucioasa îşi bat joc de “Dumnezeul” lor, pe de o parte pentru că ei cresc o droaie de câini în ograda lor, nesocotind astfel de ani de zile mesajul acestui Cuvânt pucioşesc, iar pe de alta pentru că îşi permit chiar să falsifice Cuvântul, răstălmăcindu-i înţelesurile. Să explicăm unul câte unul aceste două delicte:
În primul rând, mesajul din Cuvânt este limpede: câinele este spurcat. În gospodăria unui om s-ar îngădui eventual un singur cîine, ţinut în lanţ şi în curte (în nici un caz în casă), ca să nu spurce toată curtea şi să nu muşte pe nimeni. La Pucioasa se întâmplă cu totul altceva. În loc să fie ocrotită de îngeri, comunitatea de la Pucioasa e “ocrotită” de cohorte de câini. Pentru că liderul absolut, Mihaela, este o mare iubitoare de câini mari şi mici, aici s-a înfiripat o întreagă menajerie de câini care s-au perindat liberi în ultimii ani prin curţile “şfinte” şi prin încăperile “şfinte”, de au spurcat temeinic toate locurile. Aici, fetele spală câinii cu şampon, îi usucă cu foenul (la Pucioasa, foenul se foloseşte numai pentru câini; fetele n-au voie să se usuce cu foenul pe păr, ca “să nu cadă în mândrie şi în viaţă uşuratică”), îi ţesală, îi caută de purici, îi plimbă, iar pe cei mici îi culcă cu ele în pat. Câinii de la Pucioasa sunt nişte mici prinţişori, mici idoli (fără să vrea, ei dau clase viţelului de aur, cel neînsufleţit, al lui Aaron). Dumnezeu tot mai împuţinează din câinii pucioşilor, căci ei mor pe capete, dar îndată cei dispăruţi sunt înlocuiţi (cu o încăpăţânare care ar fi trebuit să fie demnă de ceva mai bun) cu exemplare proaspete. Nici pisicile n-o duc mai rău la Pucioasa. Peste tot aceste animale în exces lasă numai excremente, numai păr, numai mizerie. Perele, prunele şi gutuile care cad din pomi pe jos nu se mai pot mânca, pentru că toată bătătura e spurcată, iar tufele de zmeură şi tufele de trandafiri miros toate a urină de câine. De fapt, toată bătătura miroase a urină de câine. Concluzia: deşi în Cuvânt se spune clar, în mai multe locuri, că toţi creştinii trebuie să renunţe definitiv la animale, pentru a păstra curţile curate, la Pucioasa se ignoră cu nepăsare aceste îndemnuri, iar spurcăciunile câinilor şi pisicilor au întinat toate “locurile sfinte”.
În al doilea rând: pentru că nu le convine ce le zice “Dumnezeul” lor în acest Cuvânt, pucioşii şi-au permis să-i răstălmăcească până şi îndemnurile cele mai clare, făcând din da, nu şi din nu, da ( nesocotind astfel şi Sfânta Scriptură, care zice exact invers: cuvântul creştinului să fie ce este da, da şi ce este nu, nu). Iată şi dovada, scrisă negru pe alb:

Versiunea din 1995 a Cărţii pucioşilor spune clar: “Câinele nu are timp de curăţenie. Şi tu nu ai timp de curăţenie” (mesajul din data de 10 noiembrie 1973).
Iar versiunea din 2006 a aceleiaşi Cărţi spune: “Câinele are timp de curăţenie, şi tu nu ai timp de curăţenie” (mesajul din data de 28 octombrie/10 noiembrie 1973).

Stai şi te întrebi: Oare liderii de la Pucioasa, Mihaela şi Nicuşor, care au născocit şi au pritocit aceste schimbări frauduloase din ediţia a doua a acestui “Cuvânt”, după ce i-au prostit cu insolenţă pe adepţii lor, acum chiar îi cred proşti pe toţi? Cum să aibă timp de curăţenie patrupedul despre care tocmai s-a spus că “mănâncă orice fel de spurcăciune”? Până şi schimbarea prin care se contopesc cele două fraze într-una, are tâlcul ei. În versiunea din 1995, a doua frază o întăreşte pe prima, confirmându-o ca pe un exemplu negativ: “aşa cum câinele nu are timp de curăţenie… nici tu nu ai timp de curăţenie”. În versiunea din anul 2006, relaţia dintre cele două fraze, juxtapuse cu forţa, capătă o cu totul altă semnificaţie: frazele nu se mai confirmă una pe alta (adică, a doua pe prima), ci se prezintă ca două idei care sunt alternative şi opuse ca sens: “câinele are timp de curăţenie… în timp ce tu nu ai timp de curăţenie”. Cu alte cuvinte, câinele pucios e curat din fire şi îi dă acum lecţii de igienă omului delăsător! Asistăm aici stupefiaţi la cea mai perversă inversare de sensuri, menită să scoată basma curată idolatria maniacă şi bolnăvicioasă a stăpânilor de “sclavi credincioşi” (oameni şi câini) de la Pucioasa!