[mariamargareta]

Ce alte mesaje mai aducea ediţia întâi a “Cuvântului de la Pucioasa” despre câini?

- Câinii inspiră teamă:
“O, popor păcătos, lasă-ţi mânia jos, că fug oiţele de tine ca de un câine” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 14 iunie 1974)
- Câinii nu sunt agreaţi şi pentru faptul că sunt fioroşi şi creează groază în om:
“…şi vei zice: unde sunt, pe cine să strig ca să îmi arate încotro să o apuc? Şi vei auzi în toate părţile numai lătrat de câine şi urlături de lupi şi te vei îngrozi…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 7 martie 1974)
- Câinele rău va fi până la urmă supus şi îngenuncheat omului:
“ Şi vei sta cu picioarele pe spatele cîinelui rău” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 17 august1975)
- Câinii nici măcar nu trebuie hrăniţi (duhovniceşte, desigur!!):
“Nu mai daţi de mâncare la porci, la câini şi la străini. Duhovniceşte grăiesc…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 7 martie 1974)
- Dar câinii trebuie totuşi hrăniţi (tot duhovniceşte, desigur??) şi ocrotiţi, ca să nu-i muşte cineva:
“…aveţi grijă şi de câini, să nu-i muşte cineva. Să le daţi mâncare şi apă şi adăpost la câini.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 8/21 aprilie 1974)

Cu asemenea îndemnuri “duhovniceşti”, dar şi cu altele, care nu numai că se ocupă de meschinării dar se şi contrazic flagrant, nu e de mirare că mulţi creştini s-au smintit pe cale şi au părăsit scârbiţi “lucrarea” de la Pucioasa.

27. Atotţiitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi este suficient sieşi şi nu are nevoie de nimic. Totuşi, cine vine la Pucioasa să facă bine şi să nu vină cu mâna goală. O corăbiuţă (citeşte automobil), sau o căsuţă, sunt oricând binevenite:

“Vai, vai, vai! Cu Elena şi Emilian nu poate Dumnezeu lucra planul Său, care trebuie lucrat degrabă. Dacă acest tânăr ar veni aici, ar lua şi corăbiuţa pe care o are în curtea sa, ca să facă cu ea slujba Mea. Aşa se va lucra lucrul meu. Rămâne lucrul de făcut; nimic stricat, ci totul reparat” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 4/17 ianuarie 1974)

“Corăbiuţele” secolului al XX-lea nu erau altceva decât denumirea conspirativă a maşinilor cu ardere internă, care nu mai mergeau cu forţa vântului, ca pe vremuri, ci cu benzină aditivată cu tetraetil de plumb. Pe vremea aceea ( 17 ianuarie 1974) o “corăbiuţă” era o adevărată avere, şi nu oricine îşi permitea aşa ceva. De aceea, darurile în natură (mai ales “corăbiuţe”), aduse benevol la “templul” de la Pucioasa, erau mult dorite şi binevenite.

28. Atotştiitorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este în mare dilemă privind succesiunea Virginiei la “proorocie”:

“ Ce veţi face voi în vremea aceasta, că mai este un pic? Şi mai sunt fluturaşe, dar nu sunt pregătite. Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt? Ce veţi face voi când voi zice Eu: duceţi-vă acasă, că acest trup merge la groapă, de unde este luat şi duhul se va duce de unde este luat? Pe cine voi găsi în timpul acela lângă vasul Meu, cu acela voi fi şi aceluia îi voi da steagul de biruinţă. Fericit va fi acela care va lăsa serviciul, ori femeia, ori copilul, ori averea în clipa aceea pentru Mine.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 11 februarie 1974)

“Fluturaşele” sunt acele adepte potenţial candidate la succesiunea Virginiei la “proorocie”. Se vede bine că succesiunea Virginiei era neclară cu 6 ani înainte de moartea sa. Această “proorocie” era cât pe-aci ca nici să nu se mai împlinească deoarece, deşi Mihaela a fost cea care s-a aflat lângă Virginia în 1980 la moartea sa, totuşi “proorocia” s-a păstrat tot în familie, dându-i-se Mariei, sora după trup a Virginiei. Aceasta a “proorocit” ani buni (între 1982 şi 1994), prin aceeaşi metodă controversată ca şi sora ei (aparent adormită, aparent în stare de catalepsie, aparent “primind” comunicări tainice din lumea nevăzută). Deşi Mihaela ştia despre sine că primise depline drepturi (stabilite prin “proorocia” din 11 februarie 1974) de “a prelua ştafeta proorociei”, totuşi nu a îndrăznit să intre în conflict cu “păstorii” (nea’Mişu şi nea’ Cristea, oameni tare încăpăţânaţi şi aprigi) până în anul 1990. Abia atunci a început şi ea să “proorocească”, la concurenţă aprigă cu Maria. E drept că Mihaelei i-a displăcut din start procedeul Mariei şi a ales o cale mai simplă: ea “auzea” pur şi simplu “glasul Domnului”, pe care îl aşternea imediat pe hârtie. Schimbarea impusă de Mihaela pentru modalitatea de a “prooroci” era radicală, dar şi îndrăzneaţă, deoarece contravenea flagrant “proorociei” din 11 februarie 1974, care anunţa o continuitate clară de procedură privind “trâmbiţarea”: “Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt?” Totuşi, destul de repede Mihaela s-a desprins în câştigătoare. Diferenţa de educaţie şi de şcolire a fost un atu zdrobitor în favoarea Mihaelei: Maria a trebuit să se retragă din “ringul proorocesc” în anul 1994, fiind copleşită de acurateţea, ingeniozitatea şi bogăţia de idei ale mesajelor “primite” de către Mihaela. Adevărul este că un rol decisiv în această “punere pe tuşă” a “proorociţei” Maria l-au avut şi unele “recomandări” ferme de a se retrage, primite “de la Domnul” (dar nu direct, prin mesajele ei simpluţe, ci indirect, prin mesajele stufoase şi elaborate, “primite din cer“ de către Mihaela), pentru a nu-i mai pune în încurcătură pe creştini şi să clatine “lucrarea”, căci adepţii nu mai ştiau în ce parte să mai tragă, cu două proorociţe atât de diferite, una fiind considerată de către creştinii mai vechi “prea bună, dar şi prea simpluţă”, iar alta “prea răutăcioasă, dar şi deosebit de dotată”. După punerea Mariei pe linie moartă, o parte dintre adepţi n-au mai vrut să recunoască “lucrarea cea nouă” a Mihaelei şi s-au risipit. Deşi Maria a fost şi ea o “proorociţă”, după retragerea ei forţată ea a intrat într-un consistent con de umbră, deliberat întreţinut de către noii lideri: ea n-a mai fost recunoscută nici ca “trâmbiţă”, nici ca “sfântă”, ci ca o “punte” peste care se păşea direct de la Verginica la Mihaela; dar în general despre Maria liderii pucioşi preferă să nu mai vorbească deloc, ca şi când nici n-ar fi existat.
În schimb, Mihaela a preluat “steagul de biruinţă” de la ne-recunoscuta “trâmbiţă” Maria şi-l poartă acum cu mult aplomb. După ce a zdrobit orice posibilă concurenţă în obştea pucioasă (în special pe cea feminină), ea s-a înconjurat exclusiv de elemente docile, lipsite de personalitate şi de coloană vertebrală, capabile de ascultare orbească, indiferent de gradul de inutilitate sau de stupizenie a “indicăţiilor” primite “de sus”, de la liderii pucioşi.

29. Imperturbabilul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi regretă toate, toate faptele sale, până şi binele pe care l-a făcut, de ciudă că nimeni nu ascultă de el ca de un Dumnezeu adevărat:

“Ascultă bine aceste cuvinte! Îmi pare rău de lucrul Meu, Îmi pare rău! Şi de focul care l-am dat şi de potopul care l-am dat Îmi pare rău! Îmi pare rău şi de binele de acum care l-am dat, că nimeni nu ascultă de Mine!...” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 12 martie 1974)
“ O, Daniele tată, sunt foarte supărat! Îmi pare rău că am venit din cer pe pământ. Îmi pare rău de ce am făcut Eu. Sunt supărat nespus de mult, pentru că omul care e făcut de Domnul, întru toate e făcut de Domnul. Îmi pare rău că i-am dat secretul Meu. Îmi pare rău că i-am dat chipul Meu. Îmi pare rău că l-am făcut şi i-am suflat Duh din Duhul Meu…”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 19 decembrie 1976)

30. Ireproşabilul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este numit “escroc” din cauza “poporului lui”:

“…Poporul Meu, pentru tine sunt batjocorit şi sunt numit escroc. Aşa zic unii credincioşi, că voi sunteţi escroci şi lucrarea Mea. Cine zice aşa? Toţi care nu sunt în acest loc. Pentru tine poporul Meu care nu asculţi cuvântul Meu, Mi-au pus nume de escroc…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 21 aprilie 1974)