[mariamargareta]

39. Atotputernicul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tinde să-şi piardă autoritatea în faţa îngerilor. Îngerii îl iau la întrebări despre starea supărătoare a lucrurilor din poporul pucios, iar el se conformează docil şi le dă raportul:

“…Mă întreabă îngerii: ce face poporul Tău, Doamne? – Ce să facă, unii cos, alţii cioplesc, alţii se bat, alţii se hulesc, alţii sunt certaţi, alţii curvesc, alţii fură, alţii ascultă la geamuri şi la uşă şi pândesc pe fratele lor.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 24 ianuarie 1977)
După fapte, nu s-ar părea că “poporul ales” Îi face cinste lui Dumnezeu. Oare pe ce criterii a fost el “ales”?

40. Atotştiutorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie nici cine a trimis la cer sufletele celor morţi la cutremur, şi nici cine e vinovat de atâta distrugere pe pământ:

“ Fiule, ştii ce a zis Dumnezeu când a văzut atâta lume venită la El dintr-o dată ( cutremurul din 4 martie 1977, n.r.)? “Cine v-a trimis la Mine, mai înainte de vreme?” Şi a zis la îngeri: “Luaţi-i de aici şi duceţi-i la locurile lor până la judecată, că atunci se va vedea cine a făcut atâta distrugere pe pământ, că şi război dacă se făcea, tot nu mureau atâţia”. De frică, nu vă spune, tată, numărul morţilor.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 14/27 martie 1977)

41. Atotştiutorul “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cunoaşte o matematică foarte aproximativă:

“ Mai sunt câteva zile, căci ce e la voi zece ani, la Mine e o zi; ce e la voi o zi, la Mine e un minut.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 14/27 martie 1977)

Biblia oferă o cu totul altă echivalenţă între timpul pământesc şi cel ceresc:
“Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.” (2Petru, 3, 8.)
“Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii.” (Ps. 89,4)
Aşadar, paritatea aproximativă este impresionantă: aproximativ 365000:1 ( considerând că toţi anii au 365 de zile)
Or, această “proorocie” de la Pucioasa oferă două parităţi, mult mai mici, şi pe deasupra substanţial diferite: 3650:1 în primul caz, şi 1440:1 în cel de-al doilea!
Suficient pentru a concluziona că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu numai că nu este în armonie cu Biblia în ceea ce spune, dar foloseşte în calcule o matematică inconsecventă şi cu totul aproximativă.

42. Atotştiutorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cunoaşte o istorie şi mai aproximativă:

“Mănăstirea Cernica cine a făcut-o? Sfântul Calinic. (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 3 decembrie 1978 )
Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documentar la 1608 printr-un hrisov al domnitorului Radu Vodă Şerban. În acel an Vornicul Cernica reface un vechi schit, căruia îi dă numele său, îl înzestrează cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnica pomenire a numelui şi a neamului său. Dacă ar fi fost zidită de Calinic, mănăstirea s-ar fi numit probabil Calinica, nu Cernica. Calinic vine la mănăstire cu 200 de ani mai târziu, în anul 1807. Între timp, istoria consemnează un alt moment important de restaurare şi ctitorire a mănăstirii, în anul 1781, când stareţul (în persoana Sfântului părinte şi Arhimandrit Gheorghe, unul din ucenicii marelui Sfânt Paisie de la Neamţ), reface obştea de monahi care se risipise datorită războaielor şi a ciumei, ridică din ruină biserica şi întreaga moştenire materială, acei ani constituind începutul ascensiunii vieţii monahale la Mănăstirea Cernica. Pe ruinele vechii biserici el ridică la anul 1815 Biserica Sf. Nicolae din Ostrov.
Cel ce avea să fie Sfântul Calinic şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Cernica în martie 1807, înainte de a fi împlinit vârsta de 20 de ani, În anul următor, duhovnicul său, Pimen, a cerut stareţului Timotei să-l îmbrace în “îngerescul chip al călugăriei”. Astfel, la 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. A parcurs toate treptele monahiceşti până când, la 14 decembrie 1818, obştea de la Cernica l-a ales stareţ. Doi ani mai târziu a fost hirotonit arhimandrit. Este foarte adevărat că cei 32 de ani de stăreţie la Cernica sunt o perioadă de neîncetate strădanii pentru ridicarea vieţii călugăreşti, pentru buna îndrumare a vieţuitorilor, pentru înzestrarea mănăstirii cu noi lăcaşuri de închinare, cu chilii şi cu ateliere. În 1842 s-a ridicat o nouă stăreţie, apoi clopotniţa, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţă. Cu toate meritele sale incontestabile în misiunea de stareţ şi cu toate că a fost canonizat ca sfânt, lui Calinic de la Cernica nu i se poate atribui ceea ce stă în meritul altora: înfiinţarea mănăstirii Cernica.

43. Atotştiutorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are carenţe grave şi la geografie!:

“ Copilaşul Meu, oiţa Mea, fii în loc sfânt, fii pe pământ sfânt. Nu te amăgi, nu te du în ţară străină. Au fost doi copii: Oltul şi Mureşul şi amândoi s-au despărţit unul de altul. Mureşul a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus. Şi a zis Domnul Oltului: Oltule râu spumegat/ face-te-oi adânc şi lat/ să fii mereu tulburat/ şi cu sânge amestecat. Iar Mureşului i-a zis: Mureş, Mureş apă lină/ şi cu unda veşnic plină/ nu te du-n ţară străină/ că n-ai parte de odihnă. Oltul era păgân, iar Mureşul era creştin…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 8 februarie 1979)

Repovestind legenda celor două râuri,“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dovedeşte o necunoaştere gravă a geografiei ţării pe care pretinde că a ales-o pentru a-i fi “grădină a raiului”. Mureşul n-a apucat-o spre răsărit, ci spre miazănoapte, pentru ca după câteva zeci de kilometri să-şi întoarcă albia definitiv spre apus. Oltul n-a apucat-o spre apus, ci spre miazăzi. Cele două flagrante nepotriviri dovedesc limpede că autorul real al “Cuvântului” nu este Dumnezeu, ci Verginica, a cărei instrucţie precară (câteva clase primare) nu i-a permis să citească vreodată o hartă. De aceea ea alege la întâmplare două puncte cardinale opuse, pentru a sublinia despărţirea deplină şi făţişă a celor doi “fraţi”. De altfel, şi în alte ocazii ea dovedeşte o cunoaştere incertă a punctelor cardinale, pe care le amestecă adesea cu cea mai deplină seninătate (vezi în articolul 34. Schimbarea poruncilor, inconsecvenţe, repetiţii şi îndemnuri controversate de pe blogul http://noul-ierusalim.info, paragraful “31. Punctele cardinale sunt două-trei, şi nu întotdeauna aceleaşi” şi paragraful “32. Punctele cardinale sunt patru, şi nu întotdeauna orientate la fel”.)

În fine, nu lipsit de interes este faptul că această legendă populară despre cele două râuri este arhicunoscută, ea circulând din gură în gură, dar… surpriză! într-o manieră semnificativ diferită. Iată versiunea populară a acestor versuri:

Oltule, râu blestemat
Te-ai făcut adânc şi lat
Că vii mare, spumegat
Şi cu sânge amestecat.

Mureş, Mureş, apă lină
Trece-mă în ţară străină
Şi-mi fă parte de hodină.

Modificarea de sensuri este evidentă. Verginica exploatează sensurile originale prin simpla lor răstălmăcire, pentru a se armoniza cu interesul ei: acela de a sublinia că locul românilor nu este altul decât în România, orice ieşire în străinătate fiind un factor major de risc.

44. Imponderabilul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mănâncă pe furiş pe la toate mesele care au o lingură în plus:
“… Să nu te culci niciodată şi să nu mănânci niciodată fără Dumnezeu. Stai la masă, pune şi pentru El scaun şi lingură şi crede cu adevărat că este cu tine la masă Dumnezeu.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 23 iunie 1977)

45. Îndelung iertătorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa(NIP)” îi ameninţă cu moartea pe dezertorii de la NIP şi îşi oferă serviciile gratuite de cioclu:

“…Ce facem cu cei care au părăsit numărul? Ce facem cu cei care au părăsit ţara sfântă? Eu aş avea ce să fac: să le pun o cruce la cap!... ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 septembrie 1977)