[mariamargareta]

56. Justiţiarul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” instituie o justiţie originală: fiecare nu va fi răsplătit după fapta sa (ci a altora):

“ Aţi auzit? Se vor osândi fiii pentru părinţi şi părinţii pentru fii.”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 17 noiembrie 1978.)

Biblia condamnă acest obicei. Mai întâi, arată că este un obicei omenesc, nu un aşezământ dumnezeiesc:
"Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii?” (Iezechiel 18,2)
La rândul lui, proorocul Ieremia face o proorocie despre Mesia, arătând că vremea Lui va aduce şi desfiinţarea acestei tradiţii pur omeneşti:
“În zilele acelea nu vor mai zice: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii".”(Ieremia, 31,29)
Iată însă că sectanţii pucioşi reînvie această tradiţie iudaică, punând iniţiativa lor chiar pe seama Celui care o desfiinţase: Hristos.
Justiţia pucioşilor este originală nu numai pe fond, ci şi pe probleme de procedură:
“…La anul pe timpul acesta, Domnul începe judecata cu suprafaţa. Nu aşa cum ştiţi voi judecata. Deosebită este judecata sfântă. O judecată se face prin schimbarea la faţă a unor persoane care fac păcat. Dumnezeu îi judecă şi le dă vreme să se pocăiască. Ţine minte, nu uita aceste cuvinte, că sunt sfinte. Ai auzit? La anul pe timpul acesta, Dumnezeu mai începe curăţirea pământului de viespe şi de viespari, de tăunii aceia mari, că nu mai poate circula populaţia care face voia Mea.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 martie 1979)
Apăi, dacă se are în vedere numai schimbarea la faţă a păcătoşilor, şi nu cea din profunzime, slabe sunt speranţele. Că zice o vorbă: “Lupul părul îşi schimbă, dar năravul, ba!”

57. Îndelung-Iertătorul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este ranchiunos şi nu voieşte să se împace cu cei care i-au greşit, dar s-au pocăit între timp:

“…Adevărat este că mulţi din cei certaţi cu Mine, voiesc să se împace. Dar cine-i primeşte? Nu-i primeşte nimeni, tată.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 17/30 ianuarie 1979)

Asta nu-i totul. El merge cu ranchiuna mai departe, interzicându-le şi creştinilor pucioşi să-i primească pe cei care au greşit, dar care s-au pocăit:

“ Dacă cineva dintre voi va primi pe cineva dintre aceştia, îşi ia pedeapsă grea.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 17/30 ianuarie 1979)

Cu cei lipsiţi de milă faţă de gâze, este şi el lipsit de milă. Excepţie fac gâzele otrăvitoare (nu gazele otravitoare! a se citi corect, cu diacritice):

“…Dacă nu ţi-e milă de o gâză, Eu cum să am milă de tine? Dar dacă e gâză otrăvitoare, care-ţi prăpădeşte munca ta, pe aceea ai voie să o omori.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 22 decembrie 1987/ 4 ianuarie 1988 )

58. Liricul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi exersează talentul poetic:

“ O, pământule şi mare
Pentru-a ta neascultare
Vai, vai, şi iar vai!
Că nu vei intra în rai
cu păcatul care-l ai.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 20 martie 1979)

Aici, pământul şi marea sunt trataţi unitar, ca şi când ar fi o singură fiinţă (...a ta neascultare...) , iar destinul lor este tot unitar: amândoi nu va intra în rai, ci va rămâne pe dinafară. Nu este prea clar în ce a constat neascultarea acestor entităţi neînsufleţite şi cvasi-inerte. Singurul lucru clar e că vor fi pedepsite exemplar. Aviz amatorilor neascultători, care nu ascultă şi dispreţuiesc “proorociile” de la Noul Ierusalim-Pucioasa!

59. Seninul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se supără pe aceia care, bolnavi fiind, se duc la doctori şi îşi înlătură bolile şi suferinţele din trup:

“…Mulţi dintre voi sunt bolnavi, ca să fie mai plăcuţi în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu are voie să încerce pe poporul Său, crezi? Nu alungaţi suferinţa, că Dumnezeu se supără pe acela.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 1 august 1979)

60. Integrul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a mai avut încercări de a se infiltra printre creştinii din România, dar toate au eşuat.

Cunoscut prin anii ’60 ca “Dumnezeul de la Maluri” (până ce o alunecare de teren i-a dărâmat casa Verginicăi, încât a fost nevoită să se mute cu familie cu tot la Pucioasa), “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mărturiseşte că a mai avut încercări de a se infiltra şi stabiliza printre creştinii autohtoni, dar toate au fost zădărnicite. Creştinii s-au entuziasmat la început, apoi i-au abandonat repede pe noii “Dumnezei” care promiteau multe dar nu finalizau nimic. Cea mai tulburătoare problemă era chiar nesiguranţa că l-au ales bine pe "unicul Dumnezeu”, deoarece erau mai mulţi Dumnezei care pretindeau acelaşi titlu, deşi apăreau prin locuri şi timpuri diferite (Maglavit, Vladimireşti, Parepa, Maluri, Pucioasa, Ioneşti, Arad, Tecuci, etc.). Paradoxal este că majoritatea acestor “lucrări” sunt revendicate de către acelaşi “Dumnezeu de la Pucioasa”, care se plânge că a fost nevoit să le abandoneze succesiv, din cauza duşmăniei şi fărădelegilor oamenilor:

“ Copilaşii Mei, băgaţi bine de seamă, că multe lucruri sunt oprite pe loc. Uite mănăstirea Vladimireşti, e oprită pe loc. Cine a oprit slujba sfântă? Tot prin cei de acolo, prin cei ce au lucrat fărădelegea. Şi a intrat duşmănia între ei şi au început să vândă, şi atunci s-a încuiat. Duşmăneau oile pe păstor, îl duşmăneau ca de tâlhărie, că maicile de acolo nu erau mulţumite. Acolo s-a întâmplat cum s-a întâmplat cu îngerii din cer. Aşa se întâmplă când intră duşmănia şi încăpăţânare în popor. Ce s-a întâmplat în locul de la Maglavit? S-a oprit. Prin cine? Prin cei ce au vândut şi au duşmănit din cei de acolo. Aşa şi cu casa noastră, care s-a dărâmat când s-a iscat ura, mişelia şi tâlhăria.
Şi la fecioara de la Parepa, am zidit temelia acelei locuinţe până la jumătate şi s-a oprit pentru că toţi din familia aceea s-au răzvrătit, şi lucrul s-a oprit. Nu se ridică la temelie şi la acoperiş dacă poporul este încăpăţânat. La zidul templului Meu strigă cărămida la Mine!”(citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 13/26 iulie 1973)

“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” n-a abandonat visurile lui mai vechi, de a prelua sub control şi alte locuri şi mănăstiri:
“…Mănăstirea Vladimireşti, Domnul Iisus se luptă ca să o dezrobească de fiinţele stricate care sunt în ea, şi să se descuie. Dar pentru că Veronica urăşte de moarte pe Verginica, Domnul Iisus a prelungit, că Veronica, lucrarea Mea o urăşte. Lucrarea Mea a lucrat şi prin ea şi nu Verginica i-a luat-o, ci surorile din acea curte. Şi nu surorile, ci monahiile” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 23 feb.1976)

Taina “urii de moarte” dintre cele două “trâmbiţe apocaliptice” (“a patra” şi “a şasea”) fusese despecetluită tot prin Cuvânt, cu doar două săptămâni în urmă, când s-a dezvăluit că “duşmănia pentru profeţie” a Veronicăi i-a adus pedeapsa, căci "darul" ei i-a fost devorat până la ultimul oscior de felinele domestice:

“ Dar Veronica, care este duşmană pe Verginica şi poartă această duşmănie pentru profeţie, s-a scris în cer.” [...] “ Să ştiţi că profeţia de astăzi nu este profeţia lui Veronica, că pe a ei a mâncat-o pisica.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de11 februarie 1976)


61. Credulul “Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pretinde că l-a crezut pe Israel cel din vechime a fi “creştin”, dar mai tîrziu a văzut că S-a păcălit, căci Israel nu era creştin:

“ Dar şi lui Israel îi spuneam tot creştin, da, şi l-am scos din pustie şi l-am dus la bine şi pe urmă s-a aflat şi s-a descoperit că nu a fost creştin” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", mesajul din data de 4 februarie 1966)