Citat:
În prealabil postat de luminita-
nu intelesesem de ce tot este interzis femeii sa intre in biserica in acele zile de parca ar fi pacat,iar despre suc sau altceva eu nu am zis nimic....
|
Deci, menstruația nu este păcat, iar a o considera astfel e o enormitate teologică. Dar nu este permisă împărtășania în această stare (în afară de situații de urgență). Nici a bea apă sau suc nu este păcat, iar a considera astfel e altă enormitate. Dar nu este permisă împărtășania după mese (în afară de situații de urgență). Nici a purta capul gol (sau acoperit în cazul bărbaților) nu este păcat. Totuși, nu este permis să se intre în biserică cu capul gol (sau acoperit, în cazul bărbaților).
Mai general spus, morala operează cu binele și răul. În afară de lucruri bune și lucruri rele, avem un mare număr de lucruri moral neutre. De exemplu "a fi la menstruație" sau "a bea suc" ori "a avea capul acoperit" și multe, multe altele, nu sunt nici lucruri bune, nici lucruri rele, ci lucruri moral neutre.
Prin urmare, vedem că există lucruri care, deși nu sunt nici păcate, nici virtuți, duc totuși la oprirea de la anumite practici de credință. Dacă ești la menstruație nu e bine să săruți icoanele, în schimb acest lucru e permis (și chiar extrem de recomandat) dacă ești hoață sau desfrânată. De ce duc aceste lucruri moral neutre, fără a fi păcate, la anumite opriri ? Nu știu exact, dar părerea mea personală este că explicația este de ordin foarte subtil, iar noi am pierdut ușurința de a ne mișca în domeniul subtil. Materialismul a făcut nu numai ca să se schimbe chipul lumii, dar ne-a schimbat pe noi înșine: ne-a făcut greoi. Să nu uităm că aceste practici datează de mii de ani și au fost confirmate ultima dată în canoanele de acum câteva secole. La ritmul accelerat în care omenirea o ia la vale, câteva secole de involuție înseamnă o pierdere enormă de cunoștințe. De unde să mai știm ?