[mariamargareta]

“Minunile” Verginicăi

Despre Verginica s-au lansat nenumărate fabulaţii, care au ajuns treptat, prin transmisia din gură în gură (“telefonul fără fir”) în zona miracolului. Când minunile s-au adunat, tentaţia de a o considera pe Verginica “sfântă” a devenit un act responsabil, reparator. Verginica fusese chinuită pentru credinţă de către torţionarii securişti, care i-au pus bile înroşite în foc la subţiori dar ea n-a avut nimic (o, minune!), au injectat-o cu otravă în inimă dar n-a murit (o, minune!), deşi acul s-a rupt în ea în timp ce era înţepată în inimă (o, minune!), au ţinut-o o noapte întreagă legată de mâini şi de picioare într-un butoi plin cu apă dar Verginica nu s-a înecat (o, minune!), nici nu s-a îmbolnăvit (o, minune!), iar apa n-a îngheţat (o, minune!) deşi afară erau exact -11 grade Celsius (o, minune!). Deşi securiştii îi puseseră căluş la gură ca să nu mai vorbească, ea tot a vorbit prin căluş (o, minunea minunilor!)
Păi dacă toate acestea erau adevărate minuni, de ce liderii pucioşi au făcut modificări în ediţia a doua a Cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, atenuând latura fantastică a povestirilor, cu scopul nemărturisit de a da credibilitate mărturiilor care vorbeau limpede despre “minuni”?
Iată mai jos câteva exemple. Cu aldine au fost evidenţiate modificările apărute de la o ediţie la alta:

1. Acul nu s-a rupt în inima Verginicăi, atunci când era înţepată în inimă, ci s-a rupt “în ea”:


Mărturia lui Costache Cristea:
“ S-a încercat să fie arsă cu fier înroşit, i s-au introdus în gură lucruri necurate, a fost aruncată în timp ce vorbea într-un butoi cu apă, dar nu s-a înecat, a fost injectată cu otravă în inimă dar s-a rupt acul, din care cauză a suferit toată viaţa. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.22)
“ S-a încercat să fie arsă cu fier înroşit; i s-au introdus în gură lucruri necurate; a fost aruncată, în timp ce vorbea, într-un butoi cu apă, dar nu s-a înecat; a fost injectată cu otravă în inimă dar s-a rupt acul în ea, din care cauză a suferit toată viaţa. ” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.55)

Aceste fabulaţii sunt specifice unor spirite credule şi habotnice, rupte de simţul realităţii. “S-a încercat să fie arsă cu fier înroşit”, dar se pare că n-au reuşit, altminteri n-ar fi rămas doar la stadiul de “încercare”. Şi de ce n-au reuşit? Ar fi fost extrem de simplu, dacă ar fi vrut. Dar mai degrabă n-au vrut, şi mai probabil că nici n-au încercat, pentru că, altminteri, sigur ar fi reuşit. Aşa cum au reuşit – când au vrut – să o ardă cu ţigara (după cum spun alte mărturii). “Otrava” este descrisă de către alţi “martori” ca fiind “ser stricat” (în timp ce alte mărturii pretind că era doar “expirat”). În orice caz, dacă se ajungea cu acul în inimă ar fi fost fatal pentru ea. Noroc că s-a rupt acul, iar ca să nu se înţeleagă greşit, că s-ar fi rupt în inimă, ediţia din anul 2006 aduce o “precizare” suplimentară, la modul absolut vag, că s-a rupt acul “în ea”. Iar culmea naivităţii este să crezi că de la acul rupt “în ea”, Virginia “a suferit toată viaţa”, în principal tot de inimă, căci o serie de “martori” dau ca semne clinice premergătoare morţii: insuficienţa cardiacă, hipertofia inimii, retenţie hidrică, etc. semne care dovedesc existenţa unei îmbolnăviri cronice a inimii.

2. Bilele de fier “înroşite în foc”, cu care era torturată Virginia, de fapt nu erau decât încălzite, cel mult “fierbinţi”:

Mărturia lui Dănciucă Gheorghe:
“ …o frigeau cu ţigara pe mâini şi pe picioare, i-au pus bile de fier înroşite sub subţiori, chinuri pe care ea nu le simţea atunci când vorbea, dar le simţea după ce se trezea, i-au pus zăbală în gură ca să nu mai poată vorbi şi tot a vorbit. În luna ianuarie, au băgat-o într-un butoi cu apă, legată de mâini şi de picioare. Afară erau -11 grade, iar dimineaţa când au venit au găsit-o vie, iar apa din butoi nu îngheţase.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.40)
“ …o frigeau cu ţigara pe mâini şi pe picioare, îi puneau bile fierbinţi sub subţiori, chinuri pe care ea nu le simţea atunci când vorbea, dar le simţea după ce se trezea. I-au pus zăbală în gură ca să nu mai poată vorbi, şi tot a vorbit. În luna ianuarie au băgat-o într-un butoi cu apă, legată de mâini şi de picioare. Afară erau - unsprezece grade, iar dimineaţa când au venit, au găsit-o vie, iar apa din butoi nu îngheţase.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.70)

Butoiul în care a fost aruncată ori era pe jumătate gol, ori era pe jumătate plin, ori chinuitorii nu şi-au dat seama şi au aruncat-o în el invers, adică (deşi legată de mâini şi de picioare) cu picioarele în jos şi cu capul în sus, şi aşa a scăpat ea de înec. Dănciucă Gheorghe precizează aici că era iarnă şi că butoiul în care a stat o noapte întreagă nu a îngheţat, deşi afară erau exact, dar exact –11 grade Celsius! Să fi fost şi Dănciucă pe afară, prin apropiere, cu termometrul după el? Acest lucru este exclus, şi iată de ce. Stoica Gheorghe pretinde că (cităm) “ În anul 1957, securitatea de la Sibiu a băgat-o, în luna ianuarie, într-un butoi cu apă şi a legat-o de mâini şi de picioare”(Ediţia 1995, pag.26). Pe de altă parte, “martorul” Dănciucă Gheorghe a cunoscut-o pentru prima dată pe Virginia Tudorache abia în octombrie 1959! Mai degrabă e vorba aici nu de o mărturie autentică, ci de propria sa fabulaţie.
De altfel, “mărturiile” “martorilor” sunt pline de contradicţii. Dănciucă Gheorghe pretinde că Virginia Tudorache a fost arestată în 1956, iar Gheorghiu Dej a a eliberat-o în 1957, în timp ce Stoica Gheorghe pretinde că “…în anul 1957 a fost arestată de securitate şi în 1958 a fost pusă în libertate direct de Gh.Gheorghiu Dej…”.

Mărturia lui Ioniţă Valeriu:
“ Altădată i-au pus la subţiori bile de metal înroşite, dar…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.45)
“ Altădată i-au pus la subţiori bile de metal fierbinţi, dar…” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.74)

Mărturia lui Stoica Gheorghe:
“ I s-a administrat sub subţiori fiare în formă de ou, încălzite la 90-100 de grade, ca să vadă dacă simte.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 1995, pag.26)
“ I s-au administrat sub subţiori fiare fierbinţi în formă de ou, ca să vadă dacă simte.” (citat din cartea "Cuvântul lui Dumnezeu", Ediţia 2006, pag.58 )
Schimbarea de mai sus era obligatorie, ca să se ascundă ridicolul variantei iniţiale. Acest “martor” Stoica Gheorghe este mai aproape de realitate, povestind că “fierul înroşit” era de fapt o bilă (sau mai multe) încinse în foc, care i se puneau la subţiori. Dar şi aici varianta povestită capătă forme ridicole, precizându-se până şi temperatura exactă a bilelor (90-100 grade Celsius).


În istoria Bisericii se arată că au fost şi sfinţi care au fost torturaţi cu metale topite. De ce oare liderii pucioşi au căutat cu orice preţ să “îndulcească” poveştile despre suferinţele Virginiei, înlocuind bilele înroşite în foc cu alte bile, ceva mai puţin încinse? Doar din goană după credibilitate? În acest caz, “minunile” Verginicăi rămân doar simple fabulaţii populare ale unor spirite exaltate.