[AlinB]

În prealabil postat de penticostalulmantuit

1. Cel care vorbește în alte limbi primește de la Duhul Sfânt cuvintele unei limbi străine necunoscute lui dar cunoscute de o parte a auditoriului lui. În general scopul este evanghelizarea. Faptele Sfinţilor Apostoli 2:4-7

Da, e adevarat ca nu invatase acea limba dar de unde reiese faptul ca n-ar fi inteles el insusi ceea ce ii dadea Duhul sa graiasca?
Daca putea vorbi ceea ce nu invatase, de ce n-ar fi putut si intelege?

2. Nimeni din auditoriu nu cunoaște limba vorbită. Este însă în biserică un creștin care are darul tălmăcirilor. El va tălmăci prin Duhul Sfânt în limba cunoscută de auditoriu. Scopul este zidirea, întarirea, încurajarea bisericii. Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 14: 3, 4, 27

"3. Cel ce prooroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere.
4. Cel ce grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte, iar cel ce prooroceşte zideşte Biserica.

27. Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei şi pe rând să grăiască şi unul să tălmăcească.

28. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu. "

3. Nimeni din auditoriu nu cunoaște limba vorbită. Nimeni din biserică nu are darul tălmăcirilor. Vorbitorul în limbi tace sau vorbește în limbi în așa fel încat să nu deranjeze pe nimeni. Scopul este zidirea, întărirea, încurajarea lui personală.

De ce prezenta unui traducator este declarata ca fiind absolut necesara pentru ca respectivul sa se manifesta in public?

Cum se produce "zidirea, intarirea si incurajararea personala" daca nici el nu intelege ceea ce spune?
Care este rostul practic in acest caz?

Ce te face sa afirmi ca nimeni n-ar fi cunoscut limba vorbita? Daca era totusi cunoscuta de o minoritate dar care nu putea oferi o traducere in limba majoritatii?

Mai sunt cazuri despre care, macar că e mai greu de susținut, eu cred ca s-ar încadra la punctele 2 și 3: Faptele Sfinţilor Apostoli 10:46; 19:6,7.

Greu de scos ceva concret din ele referitor la chestiunea in discutie.

Sunt de acord dar este singurul criteriu lăsat de însuși Mântuitorul Cristos.

După mine criteriul caracterului, a roadelor omului este cel mai puternic și mai sigur. Așa cum am scris mai sus însuși Iisus ni l-a dat.

De unde reiese faptul ca acest criteriu ar fi singurul necesar si suficient?
In ce consta el de fapt?

Un ateu cu caracter se califica? Dar un eretic cu caracter bun?

E adevărat ca are dezavantajele lui: trebuie sa treacă timp să îți poți da seama. Eu cred totuși că în decursul a, să zicem, cinci ani de zile o biserică poate să își dea seama de caracterul unui om.

Adica crezi ca dupa 5 ani caracterul unui om nu poate sa se schimbe? Este ferit de orice cadere, pacat, etc?
5 ani dintr-o viata de om sunt suficienti pentru un verdict sigur?

Apoi, ar mai fi un dar al Duhului Sfânt numit „deosebirea duhurilor” Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 12:10. Având darul deosebirii duhurilor, un creștin poate distinge din ce sursă vine vorbirea în limbi sau orice alta slujire. Dar, din nefericire, și darul deosebirii duhurilor, la rândul lui, poate fi contrafăcut.

Cum s-ar manifesta concret acest dar altfel in forma in care cineva sa spuna "eu il am"? Cum se poate verifica?