[vsovivi]

continuare de mai sus:

În prealabil postat de MM

Cităm un text după Pr. Prof. D. I. Belu, care valorifică gândirea sfinţilor părinţi pe această temă:

"Scrie Sfantul Serapion: "Maniheii zic: am purtat un corp al satanei, dar sufletul e al lui Dumnezeu. Corpul a fost facut rau, prin insasi natura sa, ca unul ce provine din materia cea rea; sufletul insa a fost facut bun, avandu-si inceputul in izvorul binelui. Exista deci, doua principii si doua substante, ambele fiind cauze: una a trupului rau, cealalta, a sufletului bun. Asadar, sufletul e bun si corpul rau. Dar intrebam noi: Cum se face ca trupul da dovada de infranare, iar sufletul adesea, de lipsa de cumpatare? Cum se face ca nici unul nici altul nu raman in randuiala lor, cand ceea ce e al diavolului trece de partea lui Dumnezeu, iar ceea ce e al lui Dumnezeu trece de partea diavolului?". Daca trupul ar fi rau prin natura, cum zic Maniheii, logic ar fi ca el sa se arate ca atare in toate actiunile lui. Tot asa sufletul, daca ar fi bun in mod absolut, n-ar trebui sa incline in nici un chip spre cele ale diavolului. Experienta ne arata insa ca "trupul slujeste adesea lui Dumnezeu, prin aceea ca se infraneaza, iar sufletul ajunge sa slujeasca diavolului prin aceea ca isi pierde credinta si rosteste blasfemii".
Trupul care-si infraneaza pornirile e un trup al virtutii, si trupul virtuos poate fi templu al Duhului Sfant. Numai in cazul ca n-ar exista decat trupuri desfranate si n-ai intalni nici macar unul singur cumpatat, stapan pe el insusi, numai "in acest caz am putea atribui trupurilor un rau ontologic". Dar cand atatea trupuri au dat si dau dovada de infranare, ca au devenit si devin locuinta a Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant, "cum n-ar fi absurd si ridicol ceea ce spun aceia (maniheii)?".
Sfantul Serapion valorifica contra tezei maniheice si faptul ca prin unele trupuri omenesti s-au operat lucruri neobisnuite. In aceasta privinta mentioneaza episodul cu mortul aruncat peste oasele lui Elisei (II, R. 13, 21). Numai admitand ca trupurile nu sunt prin natura lor rele, ne putem explica faptul ca cel putin unele din ele ajung la o atat de inalta virtute incat sunt venerate ca instrumente ale puterii dumnezeiesti."

Vorbiţi la persoana I-a plural, cităm, forate bine dar citatul nu face decât să confirme valabilitatea citatelor din Cuvântul lui Dumnezeu căci se arată de către sfânt printr-o logică simplă că sufletul nu e bun nici el aşa cum susţin manehienii.

În acest moment putem descifra şi motivul pentru care pucioşii îl “corectează” pe Dumnezeul lor imaginar, eliminând cuvintele incomode “cel dintâi” (aici fiind vorba de Adam). Aşadar, acum este limpede că nu au fost mai multe “căderi” ale omului, dintre care cea a lui Adam a fost “cea dintâi”. A fost doar “una şi bună”, cea a lui Adam, care a adus schimbarea catastrofală în rău a fiinţei omului, făcându-l în mod deplin şi definitiv “rău în sine”.

Păi aşa şi este, căci Adam a adus moartea şi mândria în om, deci această stare păcătoasă se trage de la cel dintâi care a păcătuit dar de unde anume rezultă din texte că omul de atunci n-a mai păcătuit? Sau este scris că el este primul şi ultimul păcătos, Adam, cel dintâi..? Deci deducerea forţată a ta spre a scoate fatalismul superstiţios şi predestinarea la rău nu reiese din texte căci în Cuvântul lui Dumnezeu se vorbeşte despre Mântuire, deci iată că există posibilitatea ca omul să devină iarăşi bun, să scoată din puterea lui roade bune căci celui ce crede toate îi sunt cu putinţă... şi dacă tânărul acela bogat în averi şi scripturi şi lege nu a putut intra în împărăţie atunci cine va putea? Păi ''...ceea ce este cu neputinţă la om, este cu putinţă la Dumnezeu...''.

Scopul ascuns al pucioşilor este acela de a demonstra că nicăieri nu mai este vreun om bun decât acolo unde este Dumnezeu, iar Dumnezeu care lucrează în om este acum (după concepţia lor) numai la Pucioasa. Aşadar, Noul Ierusalim de la Pucioasa este singura trambulină ideologică disponibilă pentru relansarea mântuirii omului, iar mântuirea adusă omenirii acum 2000 de ani prin jertfa pe cruce a Mântuitorului devine superfluă.

Din nou tragi concluzii forţate, aşa brusc faci nişte sinteze complet paralizante, de care nu mă mai mir... zicând domniile voastre, că e scopul ascuns al lor, al pucioşilor, când eu văd că din frica voastră, vreţi să susţineţi că nu mai e nevoie de prooroci...

Păi dacă nu era nevoie de prooroci, atunci pentru ce e plină Biblia de scrieri ale sfinţilor prooroci? Iar dacă sfântul Ioan Botezătorul încheie proorociile despre venirea lui Mesia în trup, nu le deschide tot el, oare, pe cele despre Împărăţia Cerurilor?


maniehism : ''... În aceeaşi ordine de idei, în viziunea maniheistă, OMUL este privit ca un nesfârşit câmp de luptă al acestor două principii. Astfel, partea binelui este reprezentată de suflet, format din lumină, şi partea negativă este trupul, compus din pământ negru. Sufletul defineşte persoana, neputând fi corupt.''