[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Problema este insa daca ne hotaram ferm sa NU le mai comitem si sa ne para rau ca le-am savarsit! Daca ne hotaram sa fim atenti cu ispitele care vin din senin cateodata. Aici e durerea cea mare... Suntem noi hotarati sa ne pocaim cu adevarat sau numai ne prefacem ca suntem impacati cu Dumnezeu, pentru confortul duhovnicesc? Suntem prieteni cu Hristos sau doar ne amagim subtil constiinta?

Pentru păcatele mici (lesne iertătoare sau veniale) este suficientă căinţa. Dar, ca să ne căim, mai întâi trebuie să realizăm slăbiciunea noastră. Diavolul este mai puternic decât noi şi, fiind spirit pur, este constant în formă de meci, pe când noi avem perioade şi perioade. Fără ajutor de sus, e cu neputinţă omului să nu cadă. Sfârşitul Actului de Căinţă spune "Pentru aceasta, cu ajutorul harului Tău mă hotărăsc să nu mai păcătuiesc şi să fug de orice prilej de păcat". Deci, căinţa, ca să fie bună (primită de Dumnezeu) cuprinde în ea dorinţa şi hotărârea sinceră de a nu mai păcătui şi cheamă puterile cereşti în ajutor.