Draga Stefan,
Inteleg ca ti-e greu. Toata lumea te crede un nimic, si tu nu poti riposta pentru ca inca nu ai cum dovedi inversul situatiei. Iti spun ceva. Nu am incercat niciodata sa ma sinucid, ce-i drept, dar ...sa te inteleg pot. De ce spun asta?! Uite si istorioara mea:
Am 21 ani si imi cresc singura copilul. Am ramas insarcinata cand avea 20 de ani si nici un fel de sprijin material de la acela pe care ar trebui sa-l consider tatal copilului meu. Mama m-a ajutat enorm, nu spun, asa este, dar ii este rusine cu mine. Cu un copil, singura, fara studii, traiesc pe banii ei fara sa castig decat putinii bani din indemnizatia copilului meu. Probabil, crezi ca sunt o naiva si ca as putea sa cer pesie alimentara de la tatal lui, sau sa-l fortez sa se insoare cu mine, cum se facea inainte. Eu l-am intrebat doar: "Il vrei?" Si ca raspuns am primit:"E imposibil sa fie copilul meu" De atunci nu am mai vorbit deloc cu el. Copilul meu legal, in acte, nu are tata. Mda...cam trist, dar nu ma dau batuta, stii de ce? Pentru ca ce nu te omoara te face mai puternic. Daca vrei poti, si daca poti, vei face. Spune-i multumesc lui Dumnezeu ca esti sanatos, intreg si ca poti face ceva in viata asta. Nu te uita la gura lumii sau altcineva care spune ca nu esti bun de nimica, pentru ca si eu imi aud asa ceva in fiecare zi, mai ales de la mama, chiar daca nu spune direct, ci prin ocolisuri, eu stiu ca ii este rusine cu mine si cu copilul meu, spune la toti ca sunt maritata si ca nu stau cu ea. In fine, ce pot spune eu e, ca trebuie sa lupti pentru ceea ce vrei. Okay, nu spun ca e usor, ca pina la Dumnezeu, dracu iti scoate ochii, dar, cum mi-a spus cineva:"Daca vrei, poti!" Intrebarea e:"Tu...poti? Vrei sa poti? Sau doar te lasi condus de cuvintele altora?" Uite, ia-l ca pe un exercitiu, in fiecare dimineata, in fata oglinzii, in baie, repetati tare, sa te auzi:"Eu pot!" Ajuta...poate nu isi face efectul imediat, dar peste cateva zile te vei simti nou. Si inca ceva
Nu mai cauta iubirea...ea singura te va gasi...Of, vei spune ca ai mai auzit vorbele astea si ca sunt numai bla-bla-uri, dar....vreau sa citesti pina la capat, pentru ca stiu ce spun. Eu, cautam cu disperare pe cineva, crezand ca asta ma va face fericita, dar dadeam tot timpul peste persoane care nu mai dadeau de capat cu mine, adica nu iesea nimic. Si am zis:"Gata, nu mai pot, ma las dusa de soarta." Si stii ceva? Ceva s-a miscat. Adica, in prima zi, am cunoscut pe cineva, pe care de fapt il stiam, dar nu-mi dadeam seama...amuzant, nu?! Cum poate fi posibil asa ceva? uite asa, am invatat in acelasi orasel, dar nu ne-am vazut si nici nu am vorbit vreodata. Si acum, dupa ani, iata-ne vorbind si discutand ca doi indragostiti. M-a acceptat asa cum sunt si e un tata bun pentru copilul meu, chiar daca nu e al lui.
Inceputul e greu,dar daca te lasi prada gandurilor, nu vei putea atinge ceea ce trebuie sa atingi.
Inteleg, ca toata lumea te cearta...si pe mine nimeni nu ma lauda, chiar daca am facut o mancare buna sau am calcat bine o haina...dar...in nici un caz nu ma voi lasa batuta...Le voi demonstra tuturor ca nu degeaba m-am nascut pe lumea asta si ca nu voi muri asa, in anonimat...ehe, la inmormantarea mea va veni multa lume cunoscuta....
) Lasa, mai, Stefane...ca esti baiat bun si destept. principalul e sa stii ce vrei de fapt de la viata....si sa mergi inainte, chiar daca este greu...