[mariamargareta]

”Corecţiile” făcute de către liderii pucioşi la ediţia a doua a cărţii lor de căpătâi intitulată „Cuvântul lui Dumnezeu” se împart în mai multe categorii.

O categorie o constituie repararea greşelilor de ortografie. Sunt mii, poate zeci de mii de asemenea corecţii, cele mai multe fiind justificate. În zelul de a corecta fiecare literă s-au introdus însă alte greşeli, cum ar fi punerea în mod sistematic a virgulei înainte de „şi” , sau flexionări greşite în declinarea pronumelor.

O altă categorie o constituie textele suprimate. De cele mai multe ori, cuvinte sau texte întregi, care dispar pur şi simplu în ediţia a doua a cărţii, conţineau de fapt exprimări incomode pucioşilor sau neconforme cu realitatea şi, din acest motiv, demersul liderilor pucioşi (deşi deloc onest) este explicabil.

Să ilustrăm aici doar câteva asemenea texte, care au fost suprimate în ediţia din 2006, faţă de ediţia 1995 în care ele apăruseră ca atare:

1. “…Ca un vifor este clipa când mă întâlnesc cu Domnul. Căci Domnul când se află în faţa mea este un mare vânt, căci simt că mă ridică în aer. Şi am stat de vorbă cu Domnul şi mi-a spus de toate stricăciunile din vremea lucrării Sale[...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 2 august 1965)

Probabil că liderii pucioşi au considerat că mărturisirea Verginicăi că se simţea ca un aerostat sau ca un balon ridicat în aer de Domnul, deoarece “Domnul este un mare vânt”, este ilară şi deci incomodă. Nici faptul că întâlnirile, în loc să fie calde, liniştitoare şi stenice, erau înviforate, “nu dădea prea bine”. Aşa că au hotărât că e mai bine să suprime fraza cu totul.

2. “…Fiilor, voi veni iarăşi pe pământul acesta, dar nu-l veţi mai cunoaşte…Nu mai pot să mă pitesc după nimeni, că se dă la o parte şi Mă lasă. E vreme de război, tată, fiţi atenţi în această armată să nu cădeţi în mâna călăilor. Pentru aceasta am venit Eu la voi, că nu ştiţi clipa când va sta inamicul înaintea voastră……” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 4 septembrie 1966)

S-a creat în istorie o imagine demnă a bravilor conducători de oşti care, la vreme de război, stau în fruntea oştirilor şi se avântă acolo unde lupta este mai grea. Or, acest text oferă o cu totul altă imagine Dumnezeului Pucioasei: cea a unui conducător fragil, care de obicei se piteşte (din laşitate) după oştenii săi, şi se mai şi lamentează atunci când nu mai poate repeta figura. Liderii pucioşi nu puteau păstra în nici un chip un asemenea text depreciativ; de aceea el dispare în ediţia a doua a cărţii.

3. “…Verginico, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururea vei fi vie. Va muri cine va fi să moară, dar tu în veci nu vei muri. Şi m-am mângâiat şi Mi-a zis: să fii cuminte şi să asculţi poruncile Mele, căci vom hrăni mulţi flămânzi…Că acest popor va întâmpina pe Domnul la venirea Sa pe norii cerului şi acest sobor îl vei hrăni aici multă vreme… Şi mai înainte de venirea Lui, vei primi două veşti şi tu vei pregăti poporul pentru întâmpinare… (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat octombrie 1967)

“Poporul” pucios despre care se vorbea în anul 1967 s-a risipit aproape în totalitate după moartea Verginicăi din anul 1980, iar cele două veşti misterioase care urmau să-l pregătească de întâmpinare n-au mai sosit.
Promisiunea că el (poporul) va fi cel care Îl va întâmpina pe Domnul în văzduh a rămas o proorocie neîmplinită. De aceea liderii pucioşi au suprimat textul, dar au păstrat speranţa că vor face ei, împreună cu poporul lor cel nou, ceea ce n-a putut face poporul Verginicăi până la moartea ei (şi nici după aceea).

4. “ …S-au construit avioane pentru urmărirea poporului Meu. Ei vă socotesc pe voi sectă foarte periculoasă…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 25-26 mai 1978.)

O aberaţie de-a dreptul şocantă, “construirea” acestor avioane de spionaj aerian al “sectei periculoase” de la Pucioasa. Chiar dacă trecem peste implicaţiile financiare uriaşe, dar fără nici o acoperire, ale acestei investiţii, odată făcută ea este inutilă din punct de vedere tehnic şi practic. Cum să urmăreşti cu avioanele nişte creştini nevoiaşi, constituiţi de bunăvoie într-o “sectă periculoasă”, care circulă haotic prin văi şi peste dealuri, adunându-se noaptea prin case particulare ca să se roage altui “dumnezeu” decât Cel din biserica lor din sat? Şi de ce atâta simandicoasă osteneală? Cui ar folosi aşa ceva? Inepţia este atât de gogonată încât liderii pucioşi au fost siliţi s-o şteargă temeinic cu buretele din istoria scrisă a sectei lor.

5. “…O, face Tatăl minuni pe tot pământul, coboară Tatăl prin livezi, prin câmpii, pe dealuri şi strigă la lume să se pocăiască, dar acele strigări sunt pentru lume, sunt vedenii ce le arată Tatăl pe alocuri. Iar aici e o minune de pregătire a mesenilor pentru nunta Mielului, prin cuvânt, fără vedenii. Cine crede, va vedea pe Cel ce aduce cuvântul…”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 2 octombrie 1986)

Plăsmuirea acestei “vedenii” imaginare, cu Tatăl ceresc Care coboară din ceruri însoţit de Sfântul Petru şi face minuni pe tot pământul, hălăduind “prin livezi, prin câmpii, pe dealuri şi strigă la lume să se pocăiască” denotă un psihic nu tocmai sănătos al povestitorului şi poate tocmai de aceea a fost suprimată în ediţia a doua a cărţii. Dar nu este singulară. Iată cum decurge o asemenea plimbare pe pământ, povestită pucioşilor de Verginica din dreptul Tatălui:

“Am văzut odată cum a venit din străinătate un puhoi de ciori pe pământ, un stol mare, şi eram cu Petru, prietenul Meu. Şi au găsit ciorile pe câmp un stârv spurcat şi s-au aşezat şi l-au mâncat. Şi Petru zice: „Vai, Doamne, aşa mâncare mănâncă ciorile acestea?“. Şi am zis: „Aşa mănâncă, Petre, căci ciorile sunt ciori“. Şi i-am povestit că aceste ciori sunt omenirea de astăzi, care mănâncă ce nu ştie, carne şi de om, şi de căţel, şi de pisică, şi de şoarece. Atunci au găsit pe câmp acel stârv, dar acum acest stârv e în magazine. Creştine, ţine ascuns aceasta, ca să nu se cunoască de lume că voi ştiţi. Şi atunci Petru a pus mâna la gură şi a plâns cu amar şi Eu am spus: „Aşa vor ajunge robii Mei“. “ (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 16 aprilie 1975)

Deşi acest text destul de "colorat" şi absolut lipsit de credibilitate nu a mai fost suprimat, dialogul dintre “Tatăl” şi “Petru” dezvăluie un Petru cam sărăcuţ cu duhul, care a îmbătrânit fără să ştie cu ce se hrănesc ciorile, iar când află, pune mâna la gură cu uimire şi spaimă ţărănească şi plânge cu amar.