[mariamargareta]

Viziunea însăşi este un amalgam de imagini, obiecte şi persoane care cu greu se interconectează într-o povestire credibilă. Vizionarul este unul dintre liderii pucioşi, desigur (posibil Nicuşor, căci el a mai avut asemenea “viziuni” incoerente). El vede pământul de sus în jos, şi pe pământ o oază verde şi trei cămile albe. Despre oază se spune că “oaza aceea verde este România, ce poartă în ea un izvor ascuns” .
Stupefiant este că la sfârşitul “viziunii” se spune că de fapt România era deasupra pământului, ca un glob mare strălucind, dar la care vizionarul priveşte “tot în jos”: “Privind iarăşi în jos, am văzut în loc de pământul cel verde un glob mare strălucind pe deasupra a tot pământul, şi scria pe el: România.”

Dat fiind că singurul glob mare care străluceşte deasupra a tot pământul este Soarele, deducem că România se mutase în soare, să fie mai la căldurică. Cel mai greu este de înţeles cum, privind în jos, poţi vedea ceva care este deasupra. Dar în astfel de “viziuni schizo”, totul pare posibil.

5.5. Liderii pucioşi au primit în aceeaşi zi şi o viziune în care patriarhul Teoctist primeşte de la “un om minunat” cartea “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”. Omul minunat ar trebui musai că este Însuşi Iisus Hristos, căci i se adresează patriarhului cu un îndemn care nu poate veni decât de la Hristos: “Eu sunt Cuvântul […]. Nimeni nu poate să Mă tăgăduiască [...]” . Nu ştim dacă viziunea s-a mai şi împlinit, adică dacă Teoctist a primit de la Hristos cartea de căpătâi a pucioşilor; cert este că patriarhul, până la moartea sa, nu a dat un alt curs Bisericii Ortodoxe, aşa cum i se ceruse prin viziunile de la Pucioasa:

“ Am văzut la uşa părintelui patriarh bătând cineva, şi când el a deschis, a intrat un om minunat, cu o carte albă în braţe. Am voit să văd ce scrie pe carte, şi scria pe ea: "Cuvântul lui Dumnezeu în România". Cel ce purta cartea i-a spus părintelui patriarh:
"Deschide şi citeşte şi vezi, şi închide apoi peceţile până la vremea împlinirii cuvântului. Eu sunt Cuvântul, şi adevărat este cuvântul acesta, cu care vin spre tine. Nimeni nu poate să Mă tăgăduiască, fiindcă voi fi împlinitor. Aceasta este o taină pecetluită. Nimănui să nu spui, până se vor împlini cele scrise în acest sul.
Părintele patriarh rămase cu un sul în mână; a scris pe el: Amin!, şi sulul a fost luat de vânt în sus, spre cer”.(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 29 mai/11 iunie 1991)

5.6. Vedenia cu Tatăl şi cu Sfântul Petru care s-au deghizat în cerşetori

“…Să vă spun ceva: a coborât Tatăl cu sfântul Petru ca să cerceteze poporul dintr-un sat. A luat-o de la prima casă şi s-au făcut cerşetori. Nimeni nu i-a primit, nici preotul din sat. Nu i-a primit, pentru că nu era nimeni cu pregătire de Dumnezeu. Şi am mers aşa în tot satul, am bătut la poarta unei case sărăcăcioase. Acolo era o femeie văduvă, cu trei copilaşi: “Eu vă primesc, dar n-am nimic de mâncare, căci ca să adorm copiii, am luat o balegă şi am băgat-o în sobă şi am minţit, ca să se culce până se coace turta din sobă”. Dar Eu i-am spus: “Femeie, scoate turta din sobă, că nu e balegă”.
La grăirea Noastră femeia s-a dus şi a scos turta, dar era o pâine frumoasă şi rumenă. Atunci femeia a înţeles că Acela nu era altcineva decât Dumnezeu. Şi am zis: “Femeie, scoate trei porţii de pâine, egale, şi dă întâi la cei trei copii”.
Dar cel mic a început a plânge, ca lui să-i dea porţia mai mare. Şi am zis: “Femeie, acesta are în el duhul lăcomiei”.
După aceea, am dat femeia afară şi i-am zis: “Vezi movila aceea mare? Iei pe cei doi copii şi te duci cu ei, şi când vei ajunge acolo, să te uiţi înapoi spre sat să vezi ce e”. Şi a zis femeia: “Doamne, dă-mi voie să-l iau şi pe cel mic, că mi-e milă de el!”. “Ia-l!” i-am zis. Şi când a ajuns acolo la movilă şi s-a uitat înapoi, tot satul s-a scufundat sub pământ; numai turla bisericii se mai vedea un pic. Tot satul a dispărut, şi a rămas o baltă mare pe tot întinsul satului, o baltă albă. Acest sat e lângă Brăila, şi întâmplarea a fost în zilele voastre. (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 15/28 februarie 1988)


5.7. Vedenia liderului pucios Nicuşor cu “Masa Tăcerii”

Verginica a decedat în anul 1980. Zece ani mai târziu, într-o “vorbire” de noapte, spiritul Verginicăi îl provoacă pe Nicuşor să dezvăluie secretul că ei doi au adesea dialoguri tainice, iar Nicuşor primeşte vedenii de la spirit (de fapt, era o spirită). Nicuşor e somat de către spirită ca să dezvăluie tuturor arătarea pe care a primit-o el, cu o copie după “Masa Tăcerii” a lui Bâncuşi, cea înconjurată de scăunele de piatră, şi cum a întrebat-o pe ea (pe spirita mămicăi Gigi), rugând-o să-i spună “ce este aceasta”:

“Se sfărâmă porţile iadului! Ies la lumină cei ce aşteaptă de veacuri […] Coborâţi-vă cu dragostea toată în iad, măi iubiţii mei […] Nu se mai aude decât geamăt de satană şi glas de bucurie şi mâini întinse în sus să fie apucate şi trase afară, că nu mai vreau nepricepere de la voi, căci masa tăcerii se crapă pe mijloc şi de acolo se strigă spre voi după ajutor. Că i-am arătat copilului meu şi să ştie el că nu e masa tăcerii pe care o ştiţi voi, ci e locul aşteptării celor ce sunt acolo sub ea. Şi mâna pe care a văzut-o el că se ridica în sus, era rugăciunea celor ce vă aşteaptă pe voi, cei de pe pământ, să le deschideţi lor mormintele iadului.
Nicuşor, ia vorbeşte tu cu mine, ca să ştie toţi din casă că noi vorbim amândoi. Ia spune tu ce ţi-am arătat eu ţie.
– Am văzut masa tăcerii, şi de jur împrejur scăunele de piatră, şi din masă o mână ieşită afară, cu degetele retezate şi împietrite de vreme. Şi am vrut, că am crezut că e cineva dedesubt care cere ajutor, şi am apucat să trag de mână în sus. Trăgeam, şi era lungă, lungă, mâna. Eu aşteptam să iasă cineva cu totul de acolo, dar mâna nu se mai termina să iasă. Şi am întrebat-o pe ea: “Ce este aceasta?”
– Măi mămică, acum aţi văzut ce este. Scăunelele din jurul mesei îi aşteaptă pe ei să iasă să facă pe ele primul popas în drumul spre înviere. Iată, a venit ziua să înţelegeţi taina cea mare care este scrisă în Scriptură, că voi, cei vii, nu veţi lua-o înaintea celor adormiţi, şi numai după învierea lor, într-o clipeală de ochi, la trâmbiţa de apoi, voi vă veţi schimba pentru fericire, şi trupul tuturor va fi fără de stricăciune în veci de veci, şi veţi împărăţi şi asta va fi plata cea mare.
Măi copii, mai puteţi voi dormi?” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ; fragment din mesajul datat la 11/24 august 1990)