[Mihnea Dragomir]

Eu nu văd nici o incompatibilitate între a fi creştin şi a fi român. Sigur că identitatea mea creştină şi catolică trece înaintea identităţii româneşti, asta însă nu înseamnă că soarta neamului meu şi a casei mele îmi este indiferentă. Una este să spunem că suntem mereu cu mintea şi cu sufletul aţintite spre adevărata noastră Patrie, din care suntem plecaţi în delegaţie pentru o vreme, care ni se va părea extrem de scurtă din perspectiva veşniciei şi unde vom ajunge negreşit, dacă se va îndura Dumnezeu să ne primească, şi alta e să spunem că ne doare fix în fund de ce se petrece în patria noastră provizorie, care este România şi lumea. Căci misiunea nostră în lume exact aceasta este şi exact pentru aceasta suntem în delegaţie, pelerini pe pământ: ca să legăm lumea de rădăcina ei şi să ne rugăm şi să lucrăm neîncetat ca să Îl încoronăm pe Cel care ne-a trimis şi ai cărui agenţi suntem, Regele nostru.