Citat:
În prealabil postat de vasalie
Si, Dumnezeu ce rol a avut? Sau, a avut vre-un rol (dupa parerea ta)?
|
Relația dintre Dumnezeu și Biserica Sa este exprimată limpede în multe locuri ale Bibliei:
Col 1.18 “Și El [Hristos] este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morți, ca să fie El cel dintâi întru toate. ”
Efeseni 3.21 „Lui fie slava în Biserică și întru Hristos Iisus în toate neamurile VEACULUI VEACURILOR. Amin!”
Efeseni 5.29 “Căci nimeni vreodată nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica”
1 TIm 3.15 casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului.
Biblia- creația Bisericii ne vorbește și despre interpretarea Bibliei după mintea fiecăruia , asa cum procedează și au procedat dintotdeauna fondatorii de secte:
2 Petru 1.20 "Aceasta știind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia"
2 Petru 3.16 " Cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare."
La fel o face și sf Pavel:
2 Cor 3.6 “Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu”.