Citat:
mariamargareta
Citat:
vsovivi spunea:
Citat:
Citat (În prealabil postat de mariamargareta ):
“Cu asemenea numere de prestigitație spiritistă, liderii pucioși cei iuți de mână și ascuțiți la minte au profitat mereu de nebăgarea de seamă a multora, pe care i-au amăgit cu povești cu dialoguri de îngeri și de duhuri, cu prooroci care vorbeau prin somn și clarvăzători providențiali care coboară cu ochii închiși, în miez de noapte, cerul pe pământ, prin viziuni aberante și spiciuri ingenios falsificate.”
|
Deci acuzi din necredință pe temeiul cărților de psihologie și psihiatrie și având în spate legea dreptului de autor, luînd voi partea Domnului și a lelicăi Maria, sora sfintei Verginica.
|
Nici vorbă să fi făcut vreo referință la temeiul cărților de psihologie și psihiatrie. Această afirmație este un nonsens. Nu luăm partea Mariei Tudorache, chiar dacă suntem nevoite să constatăm că a fost nedreptățită de către liderii pucioși, după o logică strâmbă sau mai degrabă interesată.
|
Adică eu oi fi fost chior și tâmpit atunci când am citit acuze diagnosticale făcute la adresa nu numai a lor ci și a mea și a altor colegi de forum:
-schizofrenic,
-delirum tremens
-bolnave psihic
-personalitate multiplă
-se crede Dumnezeu sau cineva: Napoleon, Stalin, Duhul vre-unui mort...
-stă de vorbă cu un spirit mort,
-și multe alte insinuări și miștocăreli cu referințe la psihologie și psihiatrie sau la alte boli ori diagnostice... cum ar fi lingvisvismul analfabetizant pârulent, firește pe care l-ați căutat doar în gura altora.
Deci pe cine vreți să vă păcăliți că afirmația mea este un nonsens?
Apoi de fiecare dată, așa de frumos și de drept vorbeați de cei, cică horopsiți, dintre pucioși, horopsiți în opinia voastră de către prooroci și de către Dumnezeul lor, de parcă nu numai că ați fost angajate avocate ci parcă erați surorile lor nedreptățite, dar era clar cum în mod pătimaș prezentați denaturat și răuvoitor lucrurile pentru faptul că scopul vostru era evident de a scoate din pălărie că defapt scopul proorocilor și al Lui Dumnezeu venea din răutate, pismă, mărire de sine ... ... ... adică se poate constata fără să te forțezi că aveați băgată circularia spre a compromite pe prooroci sau autoritatea sfaturilor lui Dumnezeu.
Deci pe cine vreți să vă păcăliți că afirmația mea este un nonsens?
Citat:
Citat:
[…] Păi dacă pe ei îi învocați ca argumente, pe psihologi și psihiatrii, și mulțimile de diplome ale lor, atunci de ce nu le urmați sfaturile, de ce nu vă adresați lor, de ce nu le cereți să vă trateze, ci iată că v-ați pus voi pe scaunele lor... de acuzare?
|
Niciodată nu am invocat ca argumente psihologi și psihiatrii, și mulțimile de diplome ale lor , ci raționamente de bun simț.
|
Păi voi vorbiți de bun simț, exact ca Antonescu Crin, care aliindu-se cu torționarii psd, cu mogulii din tv, s-au dus la Timișoara ca să facă pactul cu bastus spre a dărâma nu numai guvernul ci și constituția și de a instaura dictatura comunist-masonică, zicând jos Băsescu dictatorul, adică tot el, exact așa cum susțineți voi, jos proorocii și jos Cuvântul lui Dumnezeu, și spuneți că asta e dovada cea mai bună că folosiți raționamentele bunului simț.
Pe cine vreți să vă păcăliți? Bunul simț nu vă spunea că vă aflați sub influența nefastă a ispititorului cel rău? Că eu v-am tot repetat cred că la fiecare replică, arătându-vă cum sunteți ca apucate de un duh necurat, că de aia v-am și trimis la psihologii și psihiatrii voștrii care o să vă recomande ei vouă boabe antidepresive și pentru somn, că prea sunteți agitate de parcă ați fi descoperit aberica, dar nu e aberica ci e apa sâmbetei pe care vă dați cu iahtul.
Citat:
Citat:
Și v-am zis că se râd de voi și curcile, că voi, ca și dezertoarea, ați ajuns să apărați pe Domnul în instanță, voi care L-ați părăsit, și cărora nu v-a cerut și nu v-a angajat ca avocate ca să cereți despăgubiri în instanță pentru daunele suferite de Cuvântul lui Dumnezeu ieșit la prima ediție în pobor.
|
Dacă ai văzut tu curci râzând, probabil că ești un prooroc hazliu.
Noi nu apărăm pe nimeni, constatăm doar că sunt două ediții ale cărții “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” radical diferite pe ici pe colo, prin punctele esențiale, dar pe care unii încearcă să ne convingă că sunt identice și la fel. Adică, să credem și noi ca ei, că albul e negru, sau, în cel mai rău caz, invers. Cartea respectivă este considerată sacră de către pucioși, este denumită de ei “Evanghelia după Sfânta Mare Proorociță Virginia” , dar tot ei sunt cei care au masacrat-o fără milă de la o ediție la alta, ceea ce creează mari suspiciuni asupra sacralității ei. Dacă ar fi fost sacră, nici nu se atingeau de ea, ci îi venerau fiecare virgulă. Dar ei au pus virgule cu toptanul în ediția a doua, sute sau mii de virgule, majoritatea înainte de particula “și”. Au scos texte, au introdus altele, iar unele cuvinte și fraze le-au schimbat ca să nu mai spună prostii, ca în prima ediție.
|
Păi tu n-ai văzut curci? Nu le-ai auzit? Și asta nu e nici o proorocie ca să auzi cum râd până și cucurcile de raționamentele voastre de bun simț... eu le aud și nu-mi mai vine să râd ci să plâng, ele râd, curcile, iar eu plâng, că văd cât de sadic și absurd e raționamentul vostru de bun simț.
Eu nu am încercat să vă conving că sunt identice ci voi ați fi vrut ca ediția a doua să fie copie la mindingou după prima și dacă nu e copie atunci nu-i bine că de ce au apărut virgule. Păi dumneata nu pricepi cât de importantă e virgula pentru un text, fără virgulă nici punctul nu mai e punct, și iată că virgula este maica punctului, deci importanța virgulei este uriașă. Și astfel ediția a doua, prin mulțimea de virgule este copleșitor mai clară și mai tainic profundă, lucru pe care iată că voi, lingviste de meserie nici nu l-ați luat în seamă. Păi dacă v-ați înhăitat cu un a-mic coadă de maimuță, cum era să vedeți semnificația unei virgule neluate în seamă de ziditori?