Fac parte dintr-o familie paralela cu religia. Pana in adolescenta habar n-aveam de Hristos, de rugaciune, biserica, post, icoane s.a.m.d. Dar de mica am fost inclinata spre bine, spre frumos, tindeam spre ideal, imi doream sa intalnesc perfectiunea, sa gasesc un taram minunat in care exista bucurie, pace, iubire. Cam prin clasa a IX-a, m-a luat o vecina la biserica si mi-a placut asa de mult incat m-am indragostit iremediabil de biserica desi multa vreme nu intelegeam nimic din slujba. Treptat, eram din ce in ce mai insetata sa aflu cat mai multe despre credinta, sorbeam pur si simplu fiecare invatatura despre Dumnezeu, despre sfinti. In aproape 20 de ani cat a trecut de atunci, nu pot spune ca am mers numai in linie dreapta, ci am mai calcat si stramb, dar m-am ridicat si iata-ma ca nici acum nu mi-a trecut ,,indragosteala´´, si acum ma minunez cat de minunat este Dumnezeu, cat de frumos este sa traiesti credinta, sa te rogi, sa tii post, sa citesti o carte ziditoare de suflet, sa mai afli de viata unui sfant...
|