[mariamargareta]

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (II)

“În anul 1976, în luna august, am fost internată prin poruncă, împreună cu mama Verginica, la spitalul judeţean din Târgovişte, unde i se spunea „femeia cu inima cât roata carului“. Aici, mama Verginica era urmărită de securitate. Aici am văzut foarte multe semne şi minuni.” (citat după Cârlan Maria, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 56)

“A fost internată forţat la spitalul psihiatric din Ploieşti. A suferit mult de la bolnavii de acolo. După multe insistenţe ale mamei sale i s-a dat drumul. Nu mult după aceea a fost din nou ridicată şi internată la spitale de lângă Bucureşti: Plătăreşti şi Bălăceanca. Acolo a suferit multe chinuri.” (citat după Ivan Maria din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 66)

“Odată, când a fost dusă la spitalul de nebuni din Plătăreşti, spunea cum a fost dusă la un loc cu cei închişi şi condamnaţi la moarte. Acolo era un lac şi trunchiuri de copaci prin apă, şi fiecare condamnat era aşezat pe o buturugă. Din apă ieşeau şerpi care-i muşcau şi, căzând în apă, se înecau. Au aşezat-o şi pe ea pe un trunchi, şi în acel moment a apărut Măicuţa Domnului zicând: „Nu te teme, Verginica! Eu te voi ţine să nu cazi în apă“. Şi a stat aşa multe zile, încât se mirau chinuitorii ei care, neştiind puterea Domnului, ziceau că e vrăjitoare. [...] Mulţi medici cărora Domnul le atinsese inima aveau mare milă de ea. De pildă, când se interna la spitalul din Pucioasa, doctorul Iţu Gheorghe i-a fost de mare folos.” (citate după Bănescu Emilian, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 72-73)

Corespunde oare Verginica tipologiei standard a individului predispus la tulburare psihică disociată? Majoritatea bolnavilor care dezvoltă tulburări disociative au suferit o traumă copleşitoare în copilărie, fiind puşi în pericol de moarte într-un stadiu fragil al dezvoltării emotive (de obicei, înaintea vârstei de 9 ani). Tot la 9 ani are loc şi schimbarea majoră care o va marca pe Verginica tot restul vieţii, episod pe care ea îl rememorează ulterior prin vederea lui “Dumnezeu”, care vorbeşte cu gura ei:

“...De la vârsta ei de nouă ani acest trup îl am de folosinţă pentru poporul Domnului Iisus Hristos. Purta o singură rochiţă şi mânca mere pădureţe, dar erau miere, nu mere.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 1 mai 1979)

Dar care să fi fost cauza? În statisticile medicale româneşti, cel mai frecvent precursor al tulburărilor disociative este abuzul fizic, emoţional şi sexual din copilărie.
Or, biografia romanţată a Verginicăi dezvăluie o copilărie grea, puternic traumatizantă emoţional, în care foamea, boala şi moartea erau principalii arbitri ai supravieţuirii. Câteva repere dramatice îi jalonează copilăria Verginicăi:

– “ [...] părinţii copilei, Nicolae şi Andreiana, erau creştini săraci şi le creşteau din greu pe cele două copile, Verginica fiind cea mai mică.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “ În anul 1924, când Verginica împlinise un an, s-a îmbolnăvit de o boală [...] Boala copilei ajunsese în stare grea [...] pierise speranţa pentru viaţa ei [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “ Când Verginica împlinise patru ani, tatăl ei a murit, iar viaţa acestei familii a ajuns mult prea anevoioasă” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “ Se făcuse Verginica de nouă ani. [...] Mama lor, Andreiana, zăcea în pat, bolnavă de pelagră” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “ Verginica avea numai o rochiţă [...] Păştea zi de zi vitele şi plângea mereu. Copiii cei mai înstăriţi din sat o luau mereu în bătaie de joc şi o înjoseau mereu ca pe o copilă săracă şi prostuţă, aruncând după ea cu pietre şi luând-o în râs” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

– “Toată ziua se ruga plângând [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 45)

În acest context, ajutorul nu mai putea veni decât de la cer. La vârsta de 9 ani, Verginica are primele ei experienţe extatice: Mai întâi, o vede pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, printre crengile copacilor. Aceasta îi promite Verginicăi că Pruncul ei are putere să-i vindece mama:

“ Într-una din zile, printre crenguţele copacilor, Verginica a văzut o lumină mare şi albă, şi pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe [...] Apoi ea a auzit:
– Verginico, eu sunt Măicuţa Domnului, şi sunt şi măicuţa ta. Nu mai plânge, căci Fiul Meu, Iisus Hristos, o va însănătoşi pe mama ta ca să vă poată îngriji” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 46)

A doua zi, Verginica îl vede pe Iisus Hristos (dar nu Prunc, ci Matur, de data aceasta) coborând din cer pe o rază şi rămânând la o palmă de pământ. El îi promite că o va vindeca pe mama ei, dar nu pe degeaba, ci primind în schimb ceva de la Verginica:

– “ Verginico, eu sunt Fiul Maicii lui Dumnezeu şi am venit s-o fac bine pe mama ta. Nu mai plânge. [...] iată, îţi cer şi Eu ceva pentru vindecarea mamei tale. Dă-Mi să am de la tine părul tău.
[...]
– Dă-Mi o mânuţă, s-o am de la tine.
[...]
– Să-Mi dai atunci un picior, să-l am de la tine.
[...]
– O, ce să-ţi mai cer? Iată, îţi cer un ochi, să-Mi fie Mie spre slujire prin tine, să Mă uit cu ochiul Meu prin ochiul tău, că Eu vreu să-Mi fii Mie cort pe pământ. [...] Când vei împlini paisprezce ani, atunci voi lua ochiul tău.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 46)

După o serie de negocieri dure (în care “Iisus” i-a cerut pe rând Verginicăi, întâi părul ei, apoi o mânuţă, apoi un picior, dar Verginica nu era dispusă deloc să renunţe la ele) s-a încheiat târgul: Verginica îi va da un ochi (gândindu-se că se va descurca binişor numai cu unul, cel care-i mai rămâne), pe care “Iisus va veni să i-l ia” mai târziu, la vârsta de 14 ani. Şi chiar aşa a fost, căci de la 14 ani ea a devenit chioară pentru tot restul vieţii (nu se spune nicăieri în ce împrejurări). Dar, cu tot preţul cam pipărat, Verginica şi-a rezolvat problema, adică mama ei a fost vindecată, şi în casa lor s-a aşternut pacea:

“O fericire cerească s-a coborât peste căsuţa lor săracă” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 46)

Să se fi conturat atunci pentru Verginica, această colaborare mercantilă cu “persoane omnipotente coborâte din cer”, ca o soluţie perenă sau ca un paleativ de moment?