Nu este deloc inutil topicul, mai aflam cate ceva. Iacata:
http://www.crestinortodox.ro/diverse...tos-69319.html
Foarte interesant si articolul par. Savatie Bastavoi despre reprezentarile chipului lui Iisus Hristos:
De la icoana bizantina la televizor
Scriptura nu ne dã nici un detaliu asupra înfãtisãrii lui Iisus Hristos. Aceasta a putut da nastere la pãreri controversate în ceea ce priveste chipul istoric al Mãntuitorului. Adevãrul despre înfãtisarea Domnului a preocupat mintile crestinilor încã din vremurile imediat urmãtoare ultimilor sãi martori oculari.
Motivul pentru care chipul Mântuitorul nu s-a raspandit printre primii crestini tine chiar de esenta crestinismului, de înalta filosofie concentratã mai mult in jurul lumii spirituale, duhovnicesti, si nu a celei materiale. De aceea si chipul material, adicã istoric, al lui Hristos a fost foarte usor înlocuit prin simboluri, cum era de exemplu pestele (pe care crestinii il purtau la gât, din piatrã sau chihlimbar, la fel cum noi purtãm astãzi crucea), fãrã nici o pagubã pentru credinta în El.
Primii crestini, deoarece erau în asteptarea celei de a Doua Veniri a Mântuitorului (pe care o considerau imediata), se concentrau mai mult asupra aspectelor ce priveau direct mântuirea lor, acordând o mai micã atentie amãnuntelor exterioare, cum ar fi fost, de exemplu, înfãtisarea fizicã a Mântuitorului Hristos.
Sigur cã lucrurile nu au stat asa si mai târziu. Pentru cã nu toti ajungeau la înalta filosofie crestinã, iar faima despre înteleptul din Nazaret trecuse de hotarele poporului Sãu, adicã se rãspândise printre pãgâni, au început sã aparã imagini ale Mântuitorului, dupã felul în care si-L închipuia fiecare popor. La romani, de exemplu, Îl gãsim pe Hristos reprezentat in chip de soldat cu o oaie în spate (Blandul Pastor, catacombele romane din sec. II - III), iar la greci în chipul unui tânãr imberb, dupã modelul lui Hermes. Într-un cuvânt, cultul trupului, cultivat de greci, antropocentrismul pãgân, se rãsfrânge inevitabil si asupra reprezentãrilor picturistice ale lui Hristos.
Împotriva acestui fapt se revoltã pãrintii celui de al "cinci - saselea" Sinod Ecumenic (692), zis si Trulan, la care se interzic categoric, prin canonul 100, toate reprezentãrile "care vrãjesc privirea, corup mintea si pricinuiesc explozii de plãceri necurate". Din aceastã cauzã se stabiliste ca mod de reprezentare canonicã a Mântuitorului, a Maicii Lui si a tuturor sfintilor stilul bizantin, care se pãstreaza pânã astãzi in bisericile ortodoxe. Grav si esentializat, stilul bizantin îsi propune sã surprindã starea trupului îndumnezeit, duhovnicesc, lipsit chiar si de cea mai micã aluzie la cele trupesti, trupul nou despre care vorbeste Apostolul Pavel. Acest canon a fost încãlcat în Apus, unde se dezvoltã o picturã dulceagã si chiar perversã, începând cu arta Renasterii si pânã azi.
Care este totusi adevãrul despre înfãtisarea Domnului, cãci, de vreme ce s-a întrupat si a trãit printre noi, evident cã a avut si un chip istoric în care S-a ivit timpului?
Iatã ce gãsim în acest sens la filosoful crestin Origen, în lucrarea sa Contra lui Celsus scrisã în 248, în care el aduce cuvintele lui Celsus: "Dacã Duhul lui Dumnezeu cu adevãrat s-a sãlãsluit în El (Iisus), atunci el ar trebui sã se deosebeascã de ceilalti prin frumusetea chipului, desãvârsirea trupului, la fel si prin arta vorbirii. Pentru cã e cu neputintã de crezut cã cel în al cãrui trup a fost ceva dumnezeiesc sã nu se deosebeascã cu nimic de ceilalti. Si totodatã oamenii povestesc cum cã Iisus ar fi avut o staturã mizerabilã si o fatã atât de uratã, încât provoca greatã".
Pãrerea despre o înfãtisare neatrãgãtoare a Mântuitorului a existat printre teologii crestinismului timpuriu (Tertulian, Sfintii Clement si Chiril al Alexandriei, Sfântul Irineu de Lyon s.a.), bazatã pe întelegerea literalã a versetului din prorocul Isaia, ce se referã la întruparea lui Dumnezeu: "nu avea nici chip, nici frumusete, ca sã ne uitãm la El, si nici o înfãtisare ca sã ne fie drag. Dispretuit era si cel din urmã dintre oameni" (is. 53, 2-3). Totusi tindem sã ne alãturãm Pãrintilor, care gãsesc în acest verset indicatia directã asupra patimilor Mântuitorului. În acest fel, descrierea, evident respingãtoare, nu afecteazã cu nimic conceptia despre desãvârsirea fizicã a Domnului Hristos.
De fapt, imperfectiunea însãsi este o urmare a cãderii. Cãci "a fãcut Dumnezeu pe om dupã chipul Sãu" (Facere 1, 27) "si a vãzut Dumnezeu cã este bine" (Facere 1, 12, 18, 21, 25). Deci, fãcându-l pe Adam, Dumnezeu l-a fãcut desãvârsit si doar pãcatul a putut atrage dupã sine toate imperfectiunile de mai târziu, chiar si cele fizice, ca stigmate ale "mortii de care a murit" (Facere 3, 3), prin cãlcarea poruncii. Însã "sfintenia trupului Dumnezeului si Domnului era infinit mai mare decât sfintenia în care a fost creat trupul fãpturii - al lui Adam".
Orice imperfectiune fizicã, în cazul dat, în descrierea Mântuitorului ar intra în contradictie cu absenta pãcatului despre care spunem cã-L caracterizeazã. Desãvârsirea fizicã a lui Hristos este si chezãsia succesului înnoirii vechiului Adam de cãtre Noul Adam - Domnul.
Pornind de la acelasi fapt, al Dumnezeirii lui Hristos, înregistrat de Origen, sfântul Ignatie Briancianinov scrie: "Trupul Dumnezeului - Om avea o gratie si o frumusete neobisnuitã, dupã cum a cântat despre El proroceste protopãrintele Lui, Sfântul Proroc David: împodobit esti cu frumusetea mai mult decât fiii oamenilor (Ps. 44, 3). Însã frumusetea trupeascã a Dumnezeului - Om nicidecum nu producea asupra pãrtii feminine acele impresii pe care de obicei le produce asupra ei frumusetea bãrbatilor. Sã fie respins si blestemat un astfel de gând mârsav si hulitor de Dumnezeu, care de altfel este acceptat si pronuntat de eretici. Dimpotrivã, trupul lui Hristos vindecã toate patimile, si sufletesti si trupesti. Insusirea de care era el pãtruns, acea insusire o transmitea (si altora). El (trupul) din belsug rãspândea harul Dumnezeiesc tuturor celor ce priveau la el, tuturor celor ce se atingeau de el, si bãrbatilor si femeilor. Putere iesea de la El, mãrturiseste Evanghelia, si-i vindeca pe toti (Luca 6, 19). Si câti se atingeau de El se vindecau (Marcu 6, 56). Acesta este acel trup Dumnezeiesc despre care însusi Domnul a mãrturisit: Cel ce mãnâncã trupul Meu si bea sângele Meu are viata vesnicã, si Eu il voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6, 54-56)."
De aceeasi pãrere este si Sfântul Ioan Gurã de Aur, zicând cã "Iisus era prea - frumos". Sfântul Grigorie de Nyssa, Fericitul Augustin si Sfântul Ambrozie al Mediolanului erau convinsi cã Dumnezeu - Omul era împodobit cu frumusetea mai mult decât fiii oamenilor; revãrsatu-s-a har pe buzele Tale, pentru aceasta Te-a binecuvântat pe Tine Dumnezeu, în veac (Ps. 44, 3).
In continuare, despre reprezentari ale chipului lui Hristos in filme -
http://www.parohie.ro/icoana_bizantina_televizor.html
http://www.parohie.ro/icoana_bizantina_televizor.html