[mariamargareta]

187. “Fenomenul Pucioasa”: un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (I)

I. “Şfânta trâmbiţă şi proorociţă Virginia” şi cei trei aspiranţi la proorocie din spatele ei: omul, diavolul şi Dumnezeu (V)

Exemplul 8. În care, “Tatăl Ceresc” vorbeşte prin gura Verginicăi cu duhurile, care se plâng că n-au sălaş în prag de iarnă (deşi dialogul se poartă în luna iunie, în toiul verii), din cauza unor probleme locative cam încurcate, apărute în ceruri, dar despre care Tatăl se pare că nu fusese informat la timp. Din dialog rezultă că situaţia nu e deloc nouă, că spiritele au rămas fără case şi au făcut frigul şi foamea până acuma:

“ Plâng duhurile. De ce plângeţi, măi copilaşi?
— Plângem, Tată, că nu avem sălaş. Nu avem masă şi casă, şi viscolul ne aşteaptă.
— Nu mai plângeţi, copilaşi, căci un îngeraş Mi-a spus că va veni Cineva şi vă va lua în patria Sa. Unde vă sunt casele?
— S-au pustiit, şi pe noi ne-au alungat şi am trăit afară, în frig, fără adăpost şi fără hrană.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 19 iunie 1978)

Exemplul 9. În care grăieşte Domnul, apoi Maica Domnului vorbeşte prin gura Verginicăi cu poporul pucios creştin. Ea vine în zbor, cu Duhul, şi împreună cu ea mai sunt cooptaţi în echipa aeropurtată autonomă (adică, fără a mai apela la serviciile vreunui avion, probabil fiind şi prea mulţi) Fiul ei, Tatăl, ucenicii şi sfinţii:

“ Grăieşte Maica Mea ţie, popor creştin.
Eu sunt care vorbesc: mama Fiului ceresc. Şi cu mine e Fiul meu, e şi Tatăl, Dumnezeu Creatorul cerului şi al pământului, sunt şi ucenicii şi sfinţii. Am venit nu cum se plimbă oamenii cu avioanele; am venit în zbor, cu Duhul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 22 septembrie 1978)


c) 82% - declară că aud voci care vin din interiorul lor

Exemplul 1. În care “Dumnezeu” vorbeşte din gura Verginicăi, arătându-i că ea are darul de a auzi cuvintele Lui rostite din gura ei. În plus, o îmbărbătează ca să nu renunţe a “trâmbiţa”, căci “El” îi promite că va veni şi vremea ca să fie crezută în tot ceea ce grăieşte:

“Vezi, Verginico, ce dar mare ai? Ai darul să auzi cuvintele Mele şi de bucurie şi de întristare. Vezi? Să preţuieşti darul acesta, Verginico, să nu-l arunci, că va fi şi vremea să fii crezută de toţi.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 29 mai 1965)

Exemplul 2. În care “Dumnezeu” recunoaşte că vocea care iese din gura acestei fiinţe (Verginica) nu este a ei, ci a Lui, iar când va muri fiinţa, va vorbi prin rămurică de copac:

“ ...Copilaşii Mei, vorbesc prin gura acestei fiinţe. Fiţi treji şi nu-L judecaţi pe Dumnezeu, căci cine judecă, judecat va fi, şi dacă nu va mai fi această fiinţă, Dumnezeu va grăi prin rămurică de copac, [...]”(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 18 octombrie 1979)

După ce a murit Verginica († 14 decembrie 1980) a urmat o lungă perioadă de derută, în care Dumnezeul Pucioasei n-a mai vorbit deloc, probabil fiind prea ocupat ca să-şi aleagă rămurica de copac prin care va vorbi. Apoi a început din nou să vorbească (5 februarie 1982), dar n-a vorbit prin rămurică de copac, ci prin rămurică de om: prin lelica Maria, sora Verginicăi. Netulburaţi însă , adepţii pucioşi au decretat de la sine putere că “rămurica de copac” a fost tot lelica Maria.

Exemplul 3. În care “Dumnezeul” Pucioasei explică de ce se foloseşte de vocea de femeie a Verginicăi (cu riscul de a semăna necredinţă în popor), arătând că vocea Sa bărbătească este acum de nesuportat pentru om. Promite însă că lucrurile se vor schimba atunci când va vorbi chiar cu vocea Sa:

“Fiule, repară vocea vasului Meu, repară credinţa, că nu vrea să creadă poporul. Zice că e voce femeiască, nu e voce bărbătească, nu e vocea lui Dumnezeu. Eu am strigat: “Cum Mi-e trâmbiţa, aşa Mi-e şi vocea”. Vocea Mea se va arăta la vremea sa, şi cine va auzi, va încremeni, că şi pietrele se vor sfărâma, şi munţii se vor dărâma la vocea Mea. Fii mulţumit aşa cum Îşi arată Dumnezeu acum vocea prin trâmbiţa Mea, căci vine vremea să-ţi arate Dumnezeu vocea Sa, şi e rău, că nu te-ai pregătit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 17 noiembrie 1978)

Promisiunea nu s-a onorat decât pe jumătate. Astăzi, mesajele nu mai vin cu voce de femeie pământeană, ci cu voce de bărbat pământean. După moartea lelicăi Maria Tudorache ( şi chiar mai înainte cu câţiva ani) mesajele nu mai vin prin gura unei “proorociţe”, ci prin scrierile ei, care reproduc ceea ce ea pretinde că aude. Este vorba de leliţa Mihaela Tărcuţă, care pretinde că-L aude pe Dumnezeu că-i vorbeşte tainic cu vocea lui... nenicul Nicuşor Nedelcu! Este şi motivul pentru care singurul orator oficios al mesajelor pucioşeşti este nenicul Nicuşor, căci numai el poate reproduce corect vocea lui “Dumnezeu” (iar “Acela” nu mai vorbeşte acum cu voce de femeie muritoare, ci cu voce de bărbat muritor, copiind cu dibăcie inflexiunile vocii lui Nicuşor). Pucioşii cred acum că le vorbeşte Dumnezeu, căci aud voce de bărbat, şi iată aşa s-a “reparat credinţa”.