Of, poate nu m-am exprimat eu bine, ideea mea era aceea ca pretuim mult mai mult lucrurile trupesti decat pe cele sufletesti, in sensul ca nu ne induram sa dam mai mult de 1-2 leu pe un pomelnic, dar dam bacsis 10-20 %din nota de plata de la restaurant... Si da, dam atat cat dorim noi...
Mai oameni buni, cand venim la cineva drag in casa, nu ii ducem un mic cadou acolo, si ne straduim sa ii aducem ceva frumos, care sa il bucure si care sa nu ne faca de ras? Si cand venim la biserica, in casa Domnului, Lui Dumnezeu ce ii aducem?! Resturile noastre, maruntisul ce se mai gaseste in buzunare... ideea e ca nu ii dai preotului banii aia, ca sa ii bage in buzunar, ci ii dai lui Dumnezeu... banii pentru lucruri duhovnicesti nu ar trebui sa se dramuiasca sau sa se negocieze, tocmai pentru ca cele duhovnicesti sunt nepretuite. De aceea si foloasele acestor rugaciuni intarzie sa apara! Pentru ca nu avem credinta, le subestimam: a, zice preotul acolo 2 vorbe, si eu sa ii dau atatia bani? Si ni se face dupa credinta noastra: semanam cu zgarcenie, nesocotim si harul preotului si rugaciunile lui si nimic nu obtinem...
Spunea parintele la impartirea salciilor, cand lumea se ingramadea sa ia cat mai repede si cat mai multe, desi poate habar nu aveau de semnificatie: cei care se imbulzesc vor lua mai repede salcia, dar cu nimic nu le va folosi, pentru ca nu stiu sa o pretuiasca, in timp ce aceeasi salcie, luata de persoanele care au avut rabdare pana la sfarsit, le va aduce mult folos. Si in general, orice lucru pretuieste atat cat il pretuim noi.
Imi cer iertare daca v-am suparat cu aceste cuvinte, eu sunt o zgarcita si fac exact ce am scris mai sus, adica stiu semnificatia, dar tot mi-e greu sa o implinesc. Nu e vorba despre saracie, ci despre vesnica mandrie... dau cat vreau eu, fac ce vreau eu, eu hotarasc...
