[mariamargareta]

II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (I)

“Părintele Nicodim” se fereşte să facă o analiză similară, detaliată, asupra credibilităţii “textelor sacre” provenite de la lelica Maria, sora Verginicăi. El lasă să se înţeleagă că demonstraţia matematică pe care a făcut-o pentru Verginica, prin care a concluzionat fără echivoc că “Prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu” , este în mod firesc valabilă şi pentru proorociţele care au urmat-o pe ea: şi prin lelica Maria a vorbit Dumnezeu.
Lelica a început să “trâmbiţeze” timid, la mai bine de un an de când Verginica părăsise lumea aceasta. Liderii pucioşi de astăzi plasează destul de ambiguu locul lelicăi în “lucrarea de proorocie” de la Pucioasa. Pe de o parte, admit că prin lelica s-a făcut o lucrare întru totul asemenea cu ce a Verginicăi:

“ Nu a existat niciodată vreo îndoială pentru cei ce cred, că prin sora sfintei Virginia (lelica Maria) Dumnezeu Şi-a continuat în acelaşi fel lucrarea Sa, dar din păcate nu toţi creştinii au crezut aşa” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 271)
“Am pus apoi pe surioara ei să-Mi audă cuvântul, căci pe ea o luasem din trupul suferinţei ei, şi mult cuvânt Mi-a scris şi surioara ei, căreia Eu, Domnul, îi dictam cuvântul Meu, căci Mi-am pregătit-o frumos şi pe aceasta, şi apoi intram şi în trupul ei, şi Îmi scriau cuvântul cei ce îl auzeau de la gura ei.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, fragment din mesajul datat la 12 decembrie 2007)


Pe de altă parte, primii care “nu au crezut aşa” se dovedesc a fi chiar actualii lideri pucioşi. În primul rând, pentru ei lelica nu a fost o “sfântă”, aşa cum a fost Virginia. Lelica n-a fost nici “trâmbiţă”, căci atunci ar fi fost nevoiţi să o coteze ca trâmbiţa a şaptea, cu care Apocalipsa se încheie. Or, lelica a murit (în anul 1997) şi Apocalipsa nici măcar n-a venit. Atunci liderii pucioşi au inventat ceva ingenios: lelica a fost... o punte de trecere. Pe această punte se trece în pas grăbit de la şfânta proorociţă Virginia la şfânta proorociţă Mihaela, ultimul prooroc (şi cel din urmă – se pare):

“ Unii, care au simţit ca o constrângere îndemnul de a trece la o viaţă creştinească mai sinceră şi mai curată, au preferat autosugestia, mulţumindu-se a-şi imagina că vorbirea Domnului a încetat odată cu plecarea la cer a sfintei Virginia, în anul 1980. Ei au respins de atunci posibilitatea unui fir continuator de coborâre cerească. Mulţi dintre ei au găsit prilej de poticnire în “pregătirea mai puţină a vasului” prin care se continua vorbirea din cer, spunând că “lelica n-a avut postul cel de patruzeci de zile”. [...] S-a îngrijit deci, Domnul, ca să poată să nu fie ei zdruncinaţi şi să creadă că lucrarea a continuat şi merge înainte. A fost nevoie însă de o “punte de trecere”, pentru că trupul sfinteiVirginia devenise neputincios în a mai fi folosit pentru o aşa de mare lucrare.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 271)

Acest text tendenţios este semnat anonim “Ucenicii”, fiindcă a fost scris de 1-2 adepţi mai docili la comanda directă şi sub supervizarea liderilor pucioşi în anul 2006, odată cu lansarea ediţiei a doaua a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”. După ce inventează sintagma salvatoare “punte de trecere”, ei păşesc hotărât mărşăluind cu bocancii pe această punte şi declarând că “lucrarea” se reia nu în 1982 (când a început lelica să vorbească “de la Dumnezeu” până în anul 1994), ci în 1990, când a început Mihaela să scrie texte ca de la Dumnezeu. Adică, cei 10 ani dintre anul morţii Verginicăi şi anul lansării Mihaelei ca “proorociţă a ultimei trâmbiţe, care este Domnul”, sunt trecuţi (nu sub tăcere, că asta nu se putea) în derizoriu, ca zece ani de necredinţă, în care “drepţii”, credincioşii, acoliţii noilor lideri au tot aşteptat să reînceapă lucrarea, aşteptare care li s-a părut a fi ... doar zece zile! :

“ Privind la poporul rămas opintit pe cale, sfânta Virginia spunea din cer cu durere: “Pentru cei pentru care eu n-am murit, aceşti zece ani au fost parcă zece zile, iar pentru cei care nu m-au aşteptat, au fost zece ani. Iată că şi poporul meu a rătăcit prin pustiul necredinţei zece ani”( citat din Cuvântul lui Dumnezeu, vorbirea sfintei Virginia, 1/14 decembrie 1990)” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 271)

Aşadar, după cele zece zile de vorbire fără nici un rost a lelicăi Maria, apare soarele pe cer: Mihaela preia hăţurile “proorociei”. Altă gâscă, în altă traistă! Mesajele Mihaelei erau bogate şi lungi şi late, ticluite cu măiestrie şi cu substanţă, se cunoştea că ea a făcut liceul, în comparaţie cu lelica Maria care avea doar câteva clase de şcoală elementară. Se cunoştea! Ucenicii se grăbesc şi ei cu adulările la adresa noii lideriţe pucioase:

“ După anul 1990 chemarea Domnului şi-a deschis larg ecourile spre cei din lume mai mult decât până atunci [...] În anul 1990 Dumnezeu reuşise să-Şi pună temelia unui nou început al Bisericii Sale dreptmăritoare pe pământul român. [...]” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 272)

Trebuie că tare greu i-a venit, dar bine că a reuşit, în sfârşit, după zece ani de chin, în care “poporul Lui a rătăcit prin pustiul necredinţei”, să-Şi deschidă ecourile. Şi să-Şi pună şi temelia. Mai pusese El o temelie în 1955, dar şi aceea s-a surpat. Pentru cei care au uitat de la mână până la gură, “ucenicii” repetă imediat precizarea de maximă importanţă, ca să fie clar pentru toată lumea, odată pentru totdeauna:

“Sora sfintei Virginia, lelica Maria, a fost puntea de trecere de la o generaţie de creştini la alta” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 272)

Dar ce rost a mai avut această “punte”, dacă în plan prozelitist n-a făcut mai nimic? Ei bine, liderii pucioşi i-au găsi unul tocmai potrivit: să-i legitimeze pe ei, pe liderii pucioşi, “noua generaţie” care vine tare din urmă şi preia hăţurile din mers de la “ăi bătrâni”, că “şi ei sunt de la Dumnezeu”. Să-i legitimeze că ei sunt “cei ce rămăseseră credincioşi lângă El”. Să-i întărească pe ei că sunt “cei aleşi dintre cei chemaţi”. Să-i certifice pe noii lideri pucioşi (leliţa Mihaela şi nenica Nicuşor) că “ei sunt temelia tainică şi trainică a noii lucrări de la Pucioasa; ei sunt noul început al Bisericii Sale dreptmăritoare; ei sunt fiii Lui cei iubiţi, şi pe ei să-i ascultaţi ! Ei sunt cei care de atunci încoace aud şi scriu “Cuvântul lui Dumnezeu” (spre deosebire de lelica Maria, care “auzea şi rostea Cuvântul”). Aşadar este vorba acum de o deosebire epocală, un salt calitativ uriaş: apare în istorie, la Pucioasa, un fir nou de Cuvânt Dumnezeiesc”, firul scris, faţă de firul cel vechi, firul vorbit)”:

“ În anul 1990 Dumnezeu reuşise să-Şi pună temelia unui nou început al Bisericii Sale dreptmăritoare pe pământul român. Atunci El i-a ales dintre cei chemaţi pe cei ce rămăseseră credincioşi lângă El şi i-a aşezat pe pământul ales de la Glodeni-Pucioasa, pe care în anul 1991 urma să fie ridicată Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim, după legea creştin-ortodoxă. Odată cu această temelie văzută, care împlinea în duh profeţia Apocalipsei, de cer nou şi pământ nou, şi în paralel cu lucrarea de coborâre a cuvântului Său prin sora sfintei Virginia, Dumnezeu a pus în aceste locuri şi o temelie tainică şi trainică. El i-a ales pe acei creştini care de atunci încoace aud şi scriu cuvântul lui Dumnezeu, acest nou fir de coborâre cerească, lucru pe care Domnul îl profeţise demult prin sfânta Virginia, iar acum îl întărea şi îl certifica prin sora ei, lelica Maria, adeverindu-i împlinirea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 272)

Acum, că lucrurile sunt clare cu lelica, leliţa şi nenica, şi cu raporturile de certificare dintre ei, să trecm la oile noastre. Cine vorbea prin lelica Maria?
Preluând raţionamentul Nicodimului Pucios, făcut pentru “Sfânta Virginia”, rezultă că şi în cazul lelicăi ne stau în faţă aceiaşi trei vectori de transmisie a mesajului ceresc prin lelica: omul, diavolul sau Bunul Dumnezeu. Care să fie cel mai plauzibil dintre ei? Îi vom lua pe rând.