Ma gandeam...cum uneori poate, nu putem constientiza de cate avem parte, si aici ma refer insasi la dorinta de a fi iubiti/iubite...care e un lux pentru altii, si poate ceva ce ei stiu..ca nu vor avea.
Nu sustin in nici un caz relatiile care nu aduc acea implinire, pace si sentimentul ca e EL/EA...daaar cateodata ne este dat sa vedem lucruri, oameni care aduc un plus de meditatie asupra vietii, a noastre...dar si a celorlalti.
Printre colegii de la cursul de limba germana pe care il urmez acum, e si o fata de 17 ani, imobilizata in carucior...o fata deosebita, desteapta, frumusica...dar imobilizata, si de care are grija mama ei.
Siii...ma gandeam asa, in timp ce pentru unii faptul ca pot merge, sa alerge pentru a prinde autobuzul, sau pentru a ajunge undeva, sa se plimbe, sau nu...sunt lucruri total banale, pentru unii aceasta poate fi dorinta cea mai mare.
Nu stiu ce e in sufletelul ei, dar din ceea ce pot eu observa sunt lucruri frumoase...insa in acelasi timp ma gandesc ca mai mult ca sigur si-ar fi dorit si ea sa aiba un prieten, sau sa cunoasca iubirea....dar in acelasi timp, nu stiu daca va avea cum sa simta cum e sa fii iubita, sa iubesti...sa te plictisesti.....
