Problematica referitoare la "Filioque" este ampla, si nu poate fi rezolvata doar la un nivel superficial, multumindu-ne cu acuzatii aduse "celorlalti".
Ca sa ne apropiem intru catva de datele problemei, ar trebui sa cunoastem dinamica interna a evolutiei invataturilor dogmatice, pornind de le Scriptura si Sfanta Traditie, tinand seama de hotararile Sinoadelor ecumenice si de expunerile proprii ale diferitilor teologi sau Sfinti- care au jalonat drumul spre formularile dogmatice din Sinoadele ecumenice.
Pentru rasaritenii ortodocsi e bine sa ne amintim ca unele concepte, inainte de a fi integrate in invatatura oficiala a Bisericii, au fost indelung forjate si explicate in sensuri noi, dezbacate de sensurile filozofice avute anterior. Spre exemplu expresia "de-o-fiinta", greceste "homousios", adica Fiul este de aceiasi fiinta/ substanta divina, ca si Tatal. Aceasta expresie, ne biblica, a fost acceptata si in Crez, dupa ce a facut o lunga strada, trecand si prin condamnari ale diferitelor sensuri pe care uni (eretici) incercau sa i le dea.
As sublinia faptul ca pana la stabilirea unei invataturi intr-un conciliu / sinod ecumenic, invatatura respectiva, chiar daca se regaseste in scrierile mai multor autori importanti, ramane ca o parere / teleologumen/ a acestora.
In acest sens, in primul rand, nu putem vorbi despre dogma purcederii Sfantului Duh "NUMAI" de la Tatal, ci doar despre ce s-a stabilit la Niceea si Constantinopol, in soboare ecumenice, anume "Duhul Sfant purcede de la Tatal" (fara a se face referire explicita la legatura intra-trinitara a Duhului Sfant cu Fiul).
Nici un conciliu ecumenic nu a acceptat formula "NUMAI" de la Tatal, pentru simplu motiv ca in timpul sinoadelor ecumenice ale primului mileniu nu au analizat o asemenea problematica, care va fi in prima linie a discutiilor dintre Rasarit si Apus in cel de-al doilea mileniu d.Hr.
Dat fiind faptul ca in acest al doilea mileniu d.Hr. nu au mai fost sinoade ecumenice acceptate de rasariteni, invatatura despre Filioque sau impotriva lui Filioque, pentru rasariteni ramane teleologumen, invatatura particula a vreunui teolog, fie el si sfant, insa o invatatura care nu a fost validata de un sinod ecumenic (asta daca nu luam in considerare posibilitatea ca, cel putin la vremea respectiva, cateva sinoade din Apus sa fi fost considerate ecumenice, avand participarea incontestabila a rasaritenilor, Lion 1274 si Ferrara-Florenta 1438-1439, la acesta din urma participand chiar si o delegatie din Moldova, cu mitropolit si ambasador).
Dat fiind faptul ca in Apus s-au intrunit sinoade, pe care ei le considera ecumenice, invatatura despre Filioque, cel putin pentru apuseni, este dogma de credinta, in timp ce pentru rasariteni e considerata, fie teleologum adica parere nevalidata de sinoade ecumenice, fie erezie pentru ca, in conceptia (particulara) a unora s-ar opune unei hotarari a unui conciliu ecumenic care stabilit ca la Crez sa nu se adauge nimic.
Filoque fiind considerat "adaus" la Crez, e privit cu suspect, fiind considerat erezie mai ales pentru adaugarea la Crez. Desigur, despre sensul expresiei, ar fi multe de zis, insa rasaritul ne mai avand un sinod ecumenic care sa condamne solemn asemenea invatatura, si parerile pro si cele contra, raman la stadiul de pareri pana la intrunirea unui sinod cu adevarat ecumenic, dupa modelul celor din primul mileniu.
|