[mariamargareta]

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (II)

A. Primul vector: omul. Întrebarea este deci: Prin lelica Maria vorbea omul?

Pentru a răspunde la întrebare să vedem mai întâi cum era percepută din exterior prestaţia de “poorociţă” a lelicăi. Lelica Maria, primea “mesajele cereşti” aparent la fel ca şi sora ei Verginica (din punct de vedere a manifestărilor exterioare), dar substanţial diferit, din punct de vedere a mijloacelor. Mai precis, pucioşii s-au străduit să-i convingă pe cititorii cărţii “Cuvântul lui Dumnezu” că Mariei nu-i mai vorbea Dumnezeu direct, ci prin intermediar, iar intermediarul era chiar Verginica, aflată acum în ceruri. Stau dovadă zeci de “corecţii” (în fapt, modificări frauduloase) pe care ei le-au făcut odată cu lansarea unei noi ediţii a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” şi prin care ei lasă să se înţeleagă că nu Dumnezeu îi vorbea lelicăi, ci Veginica din ceruri îi vorbea. Pentru exemplificare vom da aici doar două exemple, în care intervenţiile frauduloase sunt mai ample.

Primul exemplu:

1. “ …Iată Verginico, îţi dau poruncă. Uite Verginico, această sfântă cruciuliţă este a ta, îţi va fi armă de biruinţă iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni şi vei suna trâmbiţă de trezire şi de pregătire prin surioara ta. Duhul Sfânt va lucra prin amândouă. Pregătiţi oile, că în curând vinePăstorul cel mare să le ia în primire…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 3 mai 1983)

1. “ …Domnul îmi dă o sfântă cruce în mână şi un carneţel şi îmi spune: “Iată, Verginico, îţi dau ceva care te va bucura. Această sfântă cruciuliţă este a ta. Îţi va fi armă de biruinţă, ca să nu se apropie nici un vrăjmaş de tine, iar în acest carneţel vei trece toate faptele bune ale tuturor sufleţelelor care Mă iubesc în poporul Meu. Şi vei merge pe pământ, însoţită de îngerul tău păzitor, care va fi nedespărţit de tine, dar nevăzut de nimeni, şi vei suna trâmbiţa de trezire şi de pregătire prin mâna surorii tale; tu , cu gura ta, şi ea, cu mâna să scrie; adică Duhul Sfânt va lucra prin amândouă, şi luaţi legătura cu păstorii, să vă ajute să pregătiţi oile, că în curând va veni Păstorul Cel mare să le ia în primire, să le găsească gata pregătite”.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 20 aprilie/3 mai 1983)

Acest text este poate cel mai edificator asupra falsificărilor masive privind substituirea de persoană. Se sugerează că nu Dumnezeu îi vorbeşte lelicăi, ci Verginica îi vorbeşte. Modificările urmăresc să introducă în mod fraudulos explicaţii suplimentare privind noul statut al lelicăi Maria vis-a vis de “poporul” pucios: ea nu va fi o nouă “trâmbiţă”, ci va fi doar un instrument pasiv şi docil prin care “spiritul Verginicăi”, acum eliberat prin moarte, comunică mai departe cu “poporul ei”. Liderii pucioşi inventează “carneţelul” în care lelica va nota tot ce-i va comunica duhul (duha) Verginicăi pentru “popor”. Verginica va lucra din cer cu gura ei spirituală, iar lelica va lucra pe pământ cu mâna ei materială. “Domnul” nu mai este iniţiatorul şi susţinătorul dialogului, ci dispare pur şi simplu din peisaj, iar legătura directă dintre “Domnul” şi lelica, (aşa cum apare ea, la modul concret, în ediţia întâi a cărţii), este de acum o palidă amintire (doar pentru cei care au citit ediţia întâi şi vor cu orice preţ să mai aibă aducere aminte). Altminteri, lelica Maria primea mesajele la fel: tot adormită şi tot inertă şi neparticipativă ca şi Verginica.

Al doilea exemplu ilustrează la fel de clar caracterul intenţional şi interesat al mistificării:

2. “ […] că Eu socotesc că nu voieşte fericirea dacă nu leapădă pata cea neagră. Asta e pata neagră care nu se spală, nu se şterge oricât ai freca. Nu se şterge după mormânt. Numai dacă o lepezi acum până-n mormânt. Acum când cer Eu…” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ediţia 1995; fragment din mesajul datat la 4 iulie 1983)

2. “[…] că Domnul socoteşte că nu voieşte fericirea dacă nu leapădă pata cea neagră. Asta e pata neagră, care nu se spală, nu se şterge oricât ai freca. Nu se şterge după mormânt. Numai dacă o lepezi acum, până în mormânt; acum când cere Domnul.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006; fragment din mesajul datat la 21 iunie/4 iulie 1983)

După câteva zeci de modificări aferente perioadei de început ( februarie 1982 - decembrie 1984), liderii pucioşi au renunţat, lăsând impresia că după anul 1984, trecând perioada în care lelica şi-a făcut rodajul cu mesaje de la Verginica, “Domnul” a început să vorbească şi prin ea în mod direct. Mai ales că se apropia perioada când lelica trebuia să-i certifice pe ei, pe liderii pucioşi, că sunt continuatorii de drept ai “lucrării”. De data asta “certificarea” trebuia să vină în mod direct, de la Dumnezeu, nu prin intermediar (adică prin Verginica).

Dar, este lelica perfect conştientă de statutul ei de “punte de trecere”? Asemănările dintre “proorociile” lelicăi şi cele ale Verginicăi sunt izbitoare. Amândouă aud voci. Amândouă cad în transă disociativă şi “proorocesc” în somn. Amândouă se trezesc fără să ştie ce au făcut şi ce au vorbit. Amândouă au tresăriri, angoase, vise, coşmaruri şi viziuni macabre. Plecând de la premisa că au trăit aceeaşi copilărie nefericită, marcată de lipsuri, boli, traume psihice, pierderea tatălui la o vârstă fragedă, este posibil ca Maria să fi fost marcată psihic suficient de grav, încât ea să preia “din mers” manifestările disociative care au marcat-o pe Verginica?
Atât mesajele lelicăi, cât şi cei care au cunoscut-o pe lelica Maria şi au descris-o în amintirile lor, arată că şi lelica ascundea în fiinţa ei două sau mai multe identităţi disticte, care alternau în controlul comportamentului general. Cei care au descris trăirile interioare ale lelicăi au remarcat trecerea rapidă de la o personalitate la alta, însoţită adesea de modificări comportamentale subtile, tresăriri şi conexiuni tainice cu lumea de dincolo:
“Între ei era şi o femeie în vârstă, cu un chip deosebit de blând, foarte tăcută, intervenind foarte rar în discuţie şi tresărind adesea, ca şi cum vorbele pe care le spunea le-ar fi auzit într-o şoaptă tainică. Aceea era mama Maria, sora sfintei Virginia, femeie prin care Domnul a binevoit să conducă mai departe poporul spre grădina Edenului, nu doar pe Adam şi Eva, cei proaspăt izgoniţi după facerea lor de către Dumnezeu, nu doar poporul Vechiului Testament, ci întreg poporul creştin al Noului Ierusalim (poporul Domnului). [...] Erau cuvinte care veneau din interiorul şi din afara acelui trup; parcă aparţineau şi nu aparţineau acelei fiinţe care, când se trezea, semăna cu un albatros aşezat pe o suprafaţă terestră. Spre sfârşitul cuvântului ceresc acea voce îl chema insistent pe părintele Florea, care refuzase să vină să asculte” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 76)