Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Cât timp veți gândi că este "o tortură căsnicia asta", chiar va fi o tortură. Condiția pentru o căsnicie reușită este ca, mai întâi, să existe dorința unei căsnicii reușite.
Motivul schimbării dv de atitudine (acela incomplet dezvăluit) pare a fi MULT mai mic în comparație cu reacția dv. Probabil că a fost ceva nu mult mai mult ca un fleac, dar care a luat, în mintea dv, proporțiile unui dezastru. Pare a fi vorba de o anumită voluptate a suferinței aici, ceva de tip "o, priviți inima-mi zdrobită și ce neînțeleasă sunt!"
Dacă veți dori să vă salvați căsnicia, o veți salva. Dacă nu o veți salva, înseamnă că nu ați dorit, de fapt, să o salvați. În mod evident, totul depinde acum de dv.
|
Chiar daca m-ati facut sa plang prin postarea dvs, incerc totusi sa raspund. E posibil sa nu fi suferit niciodata la nivelul asta, sau nici macar sa nu va imaginati ce e in sufletul meu acum de puteti afirma cu atata usurinta ca e vorba doar de un fleac. Tocmai de asta nu pot sa scriu in detalii despre ce s-a intamplat cu doi ani in urma, tocmai pt ca nu a fost nici pe departe vorba de un fleac sau de un lucru lipsit de importanta pt care am facut prea mult caz. Cand s-a intamplat asta, s-a rupt ceva intre noi, s-a rupt si nu am mai reusit sa mai avem aceeasi relatie cum o aveam inainte pt ca mare a fost dezamagirea. Ne-am instrainat unul de altul si desi l-am rugat sa renunte la mine, sa ne despartim si sa ne vedem fiecare de viata noastra am ramas impreuna si ne-am trezit casatoriti.
Nu am povestit asta cu nici un scop ascuns, ci doar cu acela ca poate cuiva foloseste si daca s-ar afla intr-o situatie asemanatoare nu ar repeta greseala mea. Nu astept sa fiu incurajata sa ma despart sau sa divortez pt ca daca vroiam asta o faceam fara sa cer acordul cuiva, dar nu vreau, nu vreau sa-l parasesc, nu vreau sa-l las singur desi pentru mine, pentru sufletul meu ar fi mult mai bine.