[mariamargareta]

188. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (II)
II. “Şfânta lelică şi proorociţă Maria” : o “trâmbiţă” retrogradată la rangul de “punte de trecere” (III)


Este posibil ca lelica Maria să decadă din necesitate în manifestări patologice similare celor experimentate de sora ei? Studiile de specialitate au demonstrat că, în cazul sindromului de tulburare de identitate asociativă, stările disociative se pot declanşa şi din exterior, la subiecţii supuşi unor proceduri de persuasiune. În contextul dispariţiei factorului coagulant al “poporului” pucios, care era Verginica, singura soluţie de a ieşi din criza de putere era o substituire credibilă a liderului. Este posibil ca păstorii nea’Cristea şi nea’Mişu să o fi influenţat pe lelica Maria, căutând instinctiv o soluţie disperată de a ieşi din criză, de genul “dacă tot o visezi pe Verginica, spune-ne ce-ţi vorbeşte, ca să ştim şi noi”. Pe un teren sensibil, dar bine pregătit, ar fi fost suficient acest îndemn benign ca lelica să se transforme automat, acceptând volens-nolens responsabilitatea cea grea a “proorociei”, mai ales dacă “păstorii” consemnau cu coştiinciozitate în caietele lor ceea ce auzeau de la lelica Maria. Cazurile de reîntâlnire în vis cu Verginica, după moartea ei, nu erau neobişnuite în “popor”, iar lelica Maria a fost printre primele care au avut parte de aceste vise:

“După împlinirea unui an, când s-au împlinit soroacele rânduite de sfânta biserică pentru uşurarea sufletului şi trecerea prin cele douăzeci şi patru de vămi ale văzduhului, a venit la sora ei în vis şi i-a zis: „Surioara mea, m-a trimis Domnul înapoi la poporul meu, că atunci când mă petreceaţi la mormânt, duhul necurat juca de bucurie şi zicea că a rămas poporul singur, pe mâna lui“. De atunci mămica Verginica îi şoptea mereu la ureche sorei sale cuvinte de la Domnul pentru corectarea vieţii noastre şi ne aducea noile învăţături şi cerinţe necesare intrării la nunta Mirelui ceresc. Mulţi creştini au judecat acest plan dumnezeiesc şi spuneau: „Nu se poate să aibă sora lui Verginica acest dar de la Dumnezeu, că ea nu a avut postul de patruzeci de zile“. Iar mămica ne-a spus că Domnul a păstrat-o curată cu trupul după naşterea copiilor şi a oprit-o de la carne, ceea ce ea a împlinit cu toată dragostea.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 73, după mărturisirea lui Bănescu Emilian)

“Într-o seară m-am rugat cu mai multă stăruinţă, iar noaptea am avut un vis: eram în pat, bolnavă, şi a venit sora Verginica şi m-a mângâiat şi mi-a spus: „Ai să fii vindecată. Du-te la biserica ce s-a făcut la Pucioasa“. Am venit şi am spus visul şi mi s-a dat mir din candelă. Mi s-a spus să mă ung cu el şi să-l folosesc şi în mâncare. La scurt timp nu mai aveam durerile pe care le-am avut.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 53, după mărturisirea Mariei Şerban)

“În anul 1991 am visat-o pe sora Verginica. Parcă mă aflam într-o gară cu lume multă, şi văd că se coboară de sus, din văzduh, sora Verginica, îmbrăcată în alb, ca o mireasă cu cunună pe cap, care strălucea mai puternic decât soarele. S-a îndreptat spre mine cu mâinile întinse, dar văzând alături pe fiica mea, care stătea jos că se simţea bolnavă, dar şi foarte murdară, a atins-o cu mâna şi i-a spus să se scoale. Şi fiica mea, de atunci s-a însănătoşit.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 61, după mărturisirea Mariei Bălan)

“Pe 14 decembrie 1989 am avut un vis. Pe o piatră era un sicriu strălucitor în care se afla mămica Verginica. Era acoperită cu o pânză albă pe care am dat-o la o parte şi am stat de vorbă cu ea. Mi-a spus că nu e timpul să fie descoperită, fiindcă împrejurul sicriului se aflau nişte căţei. Mi-a spus să leg căţeii de şapte candele. Aşa am făcut, şi căţeii au ars. După două zile a început revoluţia.
Pe 26 ianuarie 1992 am avut alt vis. Erau o mulţime de creştini împreună cu mămica Verginica şi erau îmbrăcaţi în veşminte albe. La un moment dat au fost ridicaţi în sus, şi lumea de afară zicea: „Uite pe cine am hulit noi!“” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 62, după mărturisirea Elenei Nicolae)

“Mama Verginica [...] într-o noapte, am visat-o venind la mine cu patru iconiţe, şi mi-a spus că sfinţii din ele îmi vor fi mereu de mare ajutor. Altă dată am visat-o cu sfântul Ioan Evanghelistul şi cu părintele Arsenie Boca; venise să mă întărească în încercările vieţii. În alt vis a venit la mine cu cei doisprezece apostoli, spunând: „Dumnezeu stă în mijlocul dumnezeilor şi face sfat“.
Eu nu pot spune că după plecarea ei cu trupul ea a încetat să vină în ajutorul creştinilor care au fost hrăniţi cu cuvintele vieţii prin gura ei, căci eu când eram ameninţată de necazuri strigam la ea, şi ea mă atenţiona: „Fii atentă cu cine stai de vorbă, că este lup în piele de oaie“, şi de atunci niciodată n-am plecat de acasă fără să o chem în ajutorul fiecărei zile, şi îi vedeam căzând la pământ pe toţi cei ce mă duşmăneau. [...]
În anul 1991, primăvara, am visat-o că a venit şi mi-a zis că este alături de Măicuţa Domnului în ocrotirea României şi că ea este patroana cerească a poporului creştin care s-a ridicat prin lucrarea ce a avut-o ea de la Dumnezeu şi că ea este la cârma corabiei (care s-a ridicat la cuvântul Domnului, în anul 1992, la Pucioasa) şi care se numeşte biserica Noului Ierusalim.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 69-70, după mărturisirea Mariei Vlad)

De asemenea, aspiraţiile mocnite pentru o restaurare a “lucrării de Duh Sfânt”, după moartea Verginicăi, erau prezente în conştiinţele celor “rămaşi orfani”:

Într-o noapte am avut un vis: a apărut mătuşa mea, Gurău Elena, [...] A spus că sunt atâtea flori, câte vorbe a spus sora Verginica. Şi mi-a zis: „Dacă voi, o mână de creştini, veţi avea credinţă, veţi reînvia Duhul Sfânt în România“.(citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 53, după mărturisirea Mariei Şerban)

De asemenea, nici factorul ereditar nu este de neglijat: tulburarea de identitate asociativă apare mai frecvent la rudele de gradul I ale pacienţilor care prezintă această afecţiune, decât în populaţia generală. Ea apare mai ales femei (90% dintre persoanele diagnosticate sunt femei); femeile au, în medie, 15 personalităţi în comparaţie cu bărbaţii care au aproximativ 8 manifestări distincte. Să ne reamintim că cele două surori au trăit practic aceleaşi frustrări şi traume psihice în copilărie şi astfel avem tabloul etiologic complet.

Similitudinea dintre cele două “proorociţe-surori” apare şi la nivelul manifestărilor fiziologice, cum ar fi somnul profund în care cădeau în timp ce avea loc “lucrarea”. Caracterul repetitiv al experienţelor personale şi factorul stimulativ venit din exterior, de la “păstori” şi de la “popor”, care cereau minuni prin însăşi pretenţiile lor de “a vorbi cu Domnul” (de regulă, cu scopul de “a-L ispiti” în legătură cu interesele lor meschine) puteau forţa trecerea de la manifestările disociative comune (somnul, spre exemplu, care presupune doar “pierderea contactului” cu realitatea apropiată) la disocierea cronică, sindrom ce provoacă deteriorarea gravă a echilibrului psihic. Faptul că, la fel ca şi Verginica, lelica Maria era detaşată senzorial de lumea materială, dar vorbea prin somn cu şi totodată din dreptul altor persoane, poate fi cotat ca o manifestare patologică majoră. A presupune că “prin lelica Maria nu vorbea omul”, căci ea era adormită, este o ipoteză condiţionată de o sănătate perfectă din punct de vedere psihic, caz în care ar trebui exclusă vorbirea prin somn din dreptul altor persoane. De altfel, această ipoteză cade din start atât la Maria cât şi la Verginica , atâta vreme cât (după cum rezultă din mai multe depoziţii ale unor martori oculari) ele “prooroceau” inclusiv în stare de veghe. Or, în această situaţie, detaşarea factorului uman de participarea concretă la actul “proorociei” este imposibil de decelat. Un om care pretinde că prooroceşte de la Dumnezeu ori este crezut pe cuvânt, fără a i se cere nici o justificare suplimentară, ori nu este crezut, pur şi simplu. Cea care delimitează farsa de adevăr este proorocia în sine, care se raportează afirmativ sau negativ la o serie de criterii de validare.