Citat:
|
În prealabil postat de IC
Eu cred ca nu putem compara sarutarea icoanelor dupa impartasanie cu sarutarea lui Iuda. NU cred ca cei care saruta icoanele o fac cu gandul ascuns al "vanzarii", nu?
Si eu am fost certata de o doamna "ultra-evlavioasa" si sa nu va spun ce greu mi-a picat. Aveam impresia ca am facut cea mai mare greseala, desi sufletul imi spunea clar ca nu e asa.
Eu zic ca fiecare face cum crede si cum simte. Elenei ii dau dreptate in tot ceea ce a spus despre treaba asta. Hai sa va ma spun una... Nu ai voie sa te speli pe dinti in ziua respectiva.
Doamne ajuta!
|
Sărut-mâna tuturor!
Eu chiar mi-am făcut un pic griji că de Înviere m-a împărtășit Părintele iar pe la prânz m-am spălat pe dinți că mă trezisem... mi-am amintit prea târziu și aveam de ales: să înghit pasta ca să nu nesocotesc Trupul și Sângele Domnului sau să mă comport normal. Apoi noi tot ne împiedicăm de regulile pe care le facem noi iar poruncile pe care ni le-a dat expres le încălcăm, dar este bine să faci și ascultare. Totuși amintindu-mi că oricând trebuie să te uiți la Hristos precum evreii în deșert se uitau la statuia șarpe ca să nu moară mușcați de vipere. Deci, El fiind în locul meu, ce ar fi făcut?
Din alt punct de vedere: Dumnezeu știe secretul inimii, așa că mai bine să gândești că prin aceasta (că ai scuipat împărtășania) L-ai supărat pe Dumnezeu și să-ți dai mai multă osteneală ca măcar pe celelalte porunci să nu le încalci.
Dar cum să am credință ca în momentele în care mă critică cineva să prefer să fiu scurt și concis și reținut știind că Dumnezeu îi întoarce pe oameni iar nu cuvintele mele... poate fi explicată în vreun fel această credință? Că de mult timp încerc să o împărtășesc cu cineva dar nu reușesc prin cuvinte, realizez că este doar o trăire.
Cu dragoste,
Ionuț