În prealabil postat de penticostalulmantuit
Nu m-am uitat mult pe youtube. Am văzut doar câteva înregistrări care m-au scârbit și nu am mai deschis. Sunt convins că, pe acolo sunt și filmulețe faine cu penticostali dar am o propunere:
Dacă nu e și asta o capcană :), trimite-mi un link să o văd o înregistrare, pune întrebări la obiect din ce se întâmlă acolo și, dacă mă voi pricepe voi fi gata să comentez.
Eu, ca să înțeleg ce se întâmplă în bisericile ortodoxe a trebuit să fac un efort de voință, să-mi extind limitele și să observ empatic ce se petrece dincolo de gardurile confesiunii mele.
Cu educația mea de penticostal, ceea ce puteam vedea era foarte ciudat.
Ai idee cam ce șoc este pentru un penticostal ca mine, care în copilărie și în tinerețe nu a intrat niciodată într-o biserică ortodoxă, și care a auzit: „ cei din lume (ortodocșii, te-ai prins) sunt idolatri. Pe lângă alți idoli pe care îi au (icoane, chipuri cioplite, etc) ei se închină și la cadavre”. Ok, tu, NP, nu prea crezi că se poate întâmpla așa ceva, dar după câțiva ani vezi în câteva înregistrări video că ei nu doar se închină ci chiar le sărută.
Îți pot spune: creștinii de orice culoare confesională pot fi oripilați de ceea ce văd la vecinii lor. Așa au fost educați (îndoctrinați) să respingă cu scârbă ce e „dincolo”.
Buuuun. Cum se ajunge dintr-o poziție de NP șocat, oripilat de ceea ce vede , la atitudinea: de fapt ortodocșii sunt creștini și pentru aproape tot ceea ce ei fac au suficiente argumente care țin de Sfânta Scriptura și/sau Sfânta Tradiție? Eu știu câțiva pași pentru că am parcurs acest drum.
Dar dacă creștinul dintr-o biserică, indiferent care este aceea NU VREA să înțeleagă ce se petrece în cealaltă tabără creștină el nu va înțelege. De fapt așa e și cel mai comod. Și cel mai plăcut pentru mândria noastră: „noi suntem cei mai tari, toți ceilalți sunt niște fraieri”
Ce tot încerc să spun? Tu nu ai șanse să înțelegi ce se petrece la penticostali sau la catolici sau la...x, dacă ceea ce vrei de fapt, este doar să ridiculizezi diferențele dintre tine și ei.
Am răspuns și în postarea trecută: nici un dar al Duhului Sfânt nu aparține unei biserici creștine. Darurile aparțin lui Dumnezeu. El le împarte după cum voiește El oricăror creștini amintiți de tine mai sus.
Mă bucur că nu ai trecut acolo mormonii sau secta AUM.
Pentru că eu când spun creștini mă refer la toți cei care în doctrină acceptă fără rezerve Crezul Niceeano- Constantinopolitan iar în practică își dau toată sârguința să adauge la credința lor, fapta.
Nu cred în daruri ale penticostalilor, adventiștilor catolicilor sau ortodocșilor. Cred în darurile Duhului Sfânt din 1 Corinteni 12:8-10, Romani 12:6-8 și Efeseni 4:11. Ele au fost date Bisericii, sunt valabile cât vor ținea veacurile și cei care le acceptă, le cred și le practică sunt binecuvântați.
|