Citat:
În prealabil postat de Ecaterina Cojoca
Totusi si aceste artificii pe care le mentionati tot de societate sunt impuse, o societate din care facem parte noi toti, asa ca poate ar trebui sa ne consideram, cel putin partial, responsabili pentru promovarea unor standarde absurde de frumusete. Sunt absolut de acord ca ne ascundem inutil chipurile sub masti pentru ca mai devreme sau mai tarziu, in functie de imprejurari, adevaratul "sine" sa iasa la iveala. Totusi, real vorbind, cati apreciaza frumusetea neretusata cel putin la o prima cunostinta? Naturaletea devine acceptata cand se atinge un nivel de confort, de incredere in persoanele cu care intram in contact, insa din pacate avem din in ce in ce mai putina incredere unii in altii ca sa ne permitem luxul sa fim 100% sinceri, chiar si in ceea ce priveste vestimentatia sau machiajul.
|
Aceste artificii sunt impuse de societate... dar de noi depinde sa le acceptam sau nu. Daca noi ajungem sa acceptam sa ni se impuna orice, atunci... da, ajungem sa fim "responsabili pentru promovarea unor standarde absurde de frumusete". Dar daca avem curajul sa NU acceptam?
"Cati apreciaza frumusetea neretusata cel putin la o prima cunostinta?" - pai, depinde despre ce fel de oameni vorbim, depinde ce cauta acei oameni, ce asteapta de la tine.
Daca ajungi sa te fardezi numai ca sa nu pierzi aprecierea celor care te privesc, atunci, ori nu ai suficienta incredere in tine, ori vrei sa "vinzi" doar imaginea, sa iei ochii, cum s-ar zice.
Iar "luxul" de a fi 100% sinceri sta in noi, nu in cei din jurul nostru. Si a fi sincer 100% nu inseamna sa ne confesam tuturor, ci sa avem curajul de a fi noi - indiferent ca e vorba de imbracaminte, de opinii, de gusturi, de credinta etc. Daca nu suntem noi insine indiferent in fata cui stam, atunci avem o problema. Personalitatea cameleon e o problema, pentru ca ne arata ca am cazut din credinta.
Eu sunt asa cum sunt - iar ceilalti ma accepta sau nu. Dar daca eu ma ascund sub o masca impusa de societate, si ceilalti ma accepta doar datorita acestei masti, atunci asta nu-mi aduce fericirea, pentru ca persoana acceptata nu sunt eu, ci un personaj aiurea.
Eu sunt asa cum sunt, si trebuie sa fiu asa cum sunt, ca sa vad cine ma accepta si cine nu. Si atunci, cei care ma accepta devin prietenii mei, apropiatii sufletului meu, iar ceilalti raman doar colegi, vecini, rude, cunostinte, cu care comunic la nivel de "Buna ziua", si atat.