[mariamargareta]

189. “Fenomenul Pucioasa” : un “fenomen” cu trei explicaţii posibile (III)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela” şi basmul “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(V)

Preluând raţionamentul “părintelui Nicodim”, admitem (ca şi în analizele precedente făcute asupra “poorociţelor” Verginica şi Maria) că şi pentru Mihaela doar trei pot fi vectorii prin care mesajul de la Pucioasa ajunge la ceilalţi oameni: omul, diavolul sau Dumnezeu. Unul şi numai unul trebuie să fie animatorul Cuvântului, căci ei se exclud reciproc. Desigur că pucioşii spun că Dumnezeu este Cel care îi vorbeşte Mihaelei. Însă ei spuneau la fel şi pentru celelalte “proorociţe”, iar realitatea i-a contrazis în mod neechivoc.
O primă deosebire majoră dintre “proorociţe” este aceea că numai Verginica este considerată “trâmbiţă”, şi anume “a şasea trâmbiţă” apocaliptică. Mihaela găseşte o soluţie ingenioasă pentru a deveni cea mai importantă dintre cele trei “proorociţe”, fără a fi nevoită să dea prea multe explicaţii asupra statutului ei real. Cea de-a Şaptea Trâmbiţă Apocaliptică este Însuşi Domnul!” El vorbeşte de deasupra, din cer, iar Mihaela Îl aude şi Îi consemnează spusele.

Bine, dar atunci ce statut a avut Maria? A 6,5-a “trâmbiţă”?

Nicidecum! răspund pucioşii. Maria a fost doar “o punte de trecere” între Verginica şi Mihaela.

Teoria acesta cu “trâmbiţele apocaliptice de la Pucioasa” poate fi percepută de unii ca o joacă infantilă de-a pisica cu şoarecele, iar de alţii ca o dificilă problemă de logică matematică, cu mai multe întrebări incomode, dintre care unele au rămas deocamdată fără răspuns:

1. Între anii 1955 şi 1980, Domnul vorbeşte prin gura Verginicăi.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este ?
Răspuns: Proorociţa Verginica este “trâmbiţa a şasea de pe pământ”;

2. Între anii 1980-1982, nu mai vorbeşte nimeni din cer.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă”?
Răspuns: Nimeni.

3. Între anii 1982-1984, duhul Verginicăi vorbeşte prin gura surioarei ei, proorociţa Maria.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este ?
Răspuns: tot Verginica este trâmbiţă, dar de data aceasta este în duh, adică este “trâmbiţa a şasea din ceruri”.

4. Între anii 1984-1990, “Domnul” începe să vorbească prin gura lelicăi Mariei.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este ?
Răspuns: ? (“Domnul” nu poate fi , pentru că El începe a fi “Trâmbiţă” abia în 1990; Maria nu poate fi, deoarece ea este doar “punte de trecere” între cele două “trâmbiţe”: a şasea şi a şaptea; duhul (duha)Verginicăi şi-a încheiat “proorocia” peste Maria în 1984; Mihaela nu şi-a început încă “proorocia”)

5. Între anii 1990-1994, sunt două proorociţe: Maria şi Mihaela.

5.1. Începând cu anul 1990, Mihaela începe a auzi din cer Glasul Domnului, pe care îl consemnează în scris.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este ?
Răspuns: Domnul este “Trâmbiţa a Şaptea”.
Întrebare: Dar Mihaela ce este?
Răspuns: Mihaela este Poartă de coborîre a Cuvântului la Iesle.
Întrebare: Dar Ieslea ce este?
Răspuns: Ieslea este Mănăstirea Mixtă de la Pucioasa.

5.2. Începând cu anul 1990 şi până în 1994, “Domnul” vorbeşte în continuare şi prin gura Mariei. În acelaşi timp, deoarece El Şi-a început “trâmbiţarea” peste Mihaela , proorociţa Maria încetează a mai fi punte între Verginica şi Mihaela.

Întrebare: Ce este cuvântul adus în paralel de proorociţa Maria între anii 1990-1994, îndată ce ea nu este “trâmbiţă”?
Răspuns: ?

Întrebare: Ce rol joacă proorociţa Maria între anii 1990-1994, căci ea nu mai este “punte” începând cu 1990 (dar nici “trâmbiţă” n-a fost şi nu este)?
Răspuns: ?

6. Începând cu anul 1994 şi până în prezent, “Domnul” vorbeşte doar în urechile Mihaelei. Pe parcurs, El le mai dă dreptul la cuvânt peste Mihaela tuturor făpturilor cereşti: întâi vorbeşte duhul Verginicăi, apoi rând pe rând Maica Domnului, Arhanghelii, Sfinţii, precum şi unele spirite ale celor adormiţi.
Întrebare: Cine este “trâmbiţă” şi a câta este?
Răspuns: Tot Domnul este “Trâmbiţa a Şaptea” din ceruri, deşi acum par a fi mai multe care vorbesc.

7. Începând cu anul 1994 şi până în anul 1998 (anul morţii sale), proorociţa Maria nu mai prooroceşte, deşi ar fi putut.
Întrebare: De ce?
Răspuns: ? (se pare că nu i s-a mai dat voie, ci i s-a cerut să se retragă din “proorocie” şi să intre sub ascultarea Mihaelei)

O a doua deosebire majoră dintre “proorociţe” este aceea că primele două primeau “Cuvântul” pe când erau în somn profund, iar Mihaela îl primeşte în stare de veghe. Ca să nu fie acuzată de sperjur, Mihaela şi l-a asociat la proorocie pe Nicuşor, el fiind un “martor” că lucrurile privind “coborârea Cuvântului” stau exact aşa cum le relatează Mihaela.
Dar cine vorbeşte de fapt prin Mihaela? Omul, diavolul sau Dumnezeu?
O demonstraţie sigură asupra autenticităţii “proorociei” ei nu se va putea face decât odată cu trecerea sănătoasă a vremii. Dacă este de la om sau de la diavol, această “lucrare” se va destrăma. Dacă este de la Dumnezeu, ea va cuceri lumea.
Deocamdată însă, există unele semnale indirecte care par să indice că este vorba tot de o lucrare omenească, sădită pe un teren psihic deficitar şi sugerată de diavol, care de obicei nu doarme. Un om care îşi închiuie că “este Dumnezeu” sau că “Dumnezeu este în el” sau că “Dumnezeu vorbeşte prin el”, se va strădui din răsputeri să “nu-L facă de râs pe Dumnezeu”. Şi îşi va da tot interesul şi va scoate la iveală ceva frumos, ceva “dumnezeiesc”. Doar că, om fiind, va mai face şi unele erori. Şi, om fiind, se va grăbi să le acopere pe furiş cu nisip, ca să nu le mai observe şi alţii. Şi atunci se va demasca.

Cele două ediţii ale cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa stau dovadă vie că acolo e lucrătură omenească, nu “lucrare dumnezeiască” şi nici “minune diavolească”. Sute de erori de fond şi mii de greşeli de ortografie au constituit preocuparea de căpătâi a echipei redacţionale care a pregătit în anul 2006 ediţia a doua a acestei cărţi, supervizată la modul autoritar şi absolut de... Mihaela! Ea a stabilit cum se corectează, ce se taie, ce se introduce, ce se lasă, ce se schimbă de la o ediţie la alta. Iar schimbările de fond operate atunci dezvăluie: fie manevre grosolane, adesea disperate, de acoperire a unor formulări incomode, demascatoare, sau a unor enormităţi care trebuiau să dispară; fie cosmetizări care trebuiau să facă toată povestea pucioşilor cât mai frumoasă şi cât mai credibilă. Or, dacă ar fi fost vorba de un adevărat Cuvânt al lui Dumnezeu, nici o virgulă nu s-ar fi schimbat din el, dar nici n-ar fi fost nevoie.

Caracterul oportunist, puritan, despotic, imprevizibil, incoerent, duşmănos, megaloman al leliţei de la Pucioasa conturează vag imaginea caleidoscopică a acestei “proorociţe” cu profil neuropsihic de mucava. Descoperind un gol de putere în ţara piticilor pucioşi, ea a subminat orice competiţie loială, a risipit fără milă orice concurenţă potenţială şi apoi s-a aşezat în fruntea bucatelor pentru a-şi exersa vocaţia ascunsă de călăuză a orbilor. Odată ajunsă pe tronul împăratului gol, Albă ca Zăpada de la Glodeni încearcă din răsputeri să se menţină în cărţi, trăgând sforile şi (din când în când) cu urechea la porţile cerului.