[eodor nastasa]

(nota subsol)
1)Din păcate nu cunosc nimic despre autor, lucru ce ar putea aduce o lumină în plus în înţelegerea lucrurilor. Cei ce cunosc ceva sunt bineveniţi să comunice editurii „Pelerinul" - Iaşi.
2)Ca la orice vedenie, se pune problema veridicităţii ei. Din felul descrierii celor petrecute se înţelege că a fost reală: lumea duhurilor este diferită de cea trupească, este mai reală, neobişnuită oamenilor; deşi mintea se află în stare de veghe, totul pare a fi un vis, o desprindere de realitate (cea obişnuită, materială, a simţurilor). Toate acestea nu pot fi intuite şi măsluite cu o asemenea uşurinţă fără a fi trăite pentru că nu-s din lumea aceasta, sunt de neajuns şi de neimaginat. Vedenia de faţă prezintă aceste caracteristici. Desigur, trebuie să
ţinem seama că se prezintă lucruri ale întunericului şi nu trebuie să aşteptăm prea multe de la ea. (n.ed.)
3)Nu orgoliul şi trufia au dus la descrierea celor văzute, ci im*boldul paşnic şi puternic al Acelei Puteri Care i-a descoperit totul, care a biruit dorinţa sa de a rămâne în umbră, necunoscut
4)Răzvrătirea şi deznădejdea fac din demoni nişte fiinţe ale întunericului, ale monstruozităţii, întruchipări ale răutăţii.
5)Se pare că autorul era un om intelectual şi încă foarte sârguincios, probabil şi interesat de soarta societăţii în care trăia, motiv pentru care a şi avut această descoperire.
6) Se ştie că iadul se află în interiorul pământului. O dovedire a acestui lucru se găseşte pe larg la Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte. Mă limitez aici doar la o dovadă scripturistică, anume pogorârea la iad a Mântuitorului timp de trei zile, despre care spune: «precum a fost Iona în pânte*cele chirului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi» (Mt. 12:40).
7)Aceasta se pare că corespunde cu centrul pământului.
8)Acestea sunt realităţi duhovniceşti, deşi ale întunericului, descrise în cuvinte, după felul de a gândi al nostru. Trebuie remarcat că noi nu suntem obişnuiţi cu realitatea duhovni*cească, nevăzută, dar ea este cea mai pregnantă. Chiar dacă ni se pare nouă, realitatea duhovnicească nu lipseşte nici din lumea noastră. Viaţa trupească, senzorială, văzută nu e lipsită de aspectul nevăzut. Acolo unde lipseşte dragostea, liniştea, pacea, blândeţea este prezentă împietrirea inimii, învârtoşarea cugetului, care se manifestă prin ură, dispreţ, invidie, desfrânare, glume proaste, dezgust, deznădejde...
9)Răutatea şi mârşăvia nu doar fac rău, dar şi macină fiinţa celui ce le poartă în suflet şi pe a celor cu care intră în contact, provocând dureri de cap şi o stare de ameţeală şi de indispoziţie grozavă. Personal am auzit pe unii (oameni duhovni*ceşti sau nu) care au descris ce au simţit când au văzut arătări drăceşti:groază fără margini, pielea se face ca de găină, un strigăt de spaimă izbucneşte din piept de parcă de parcă s-ar face gura până la urechi.
Pentru a înţelege mai bine acestea se poate face o analogie între oamenii răi şi demoni. „Îngerul este o fiinţă spirituală, veşnic mişcătoare, liberă, necorporală. (...) Se spune că este netrupesc şi imaterial în raport cu noi. (...) Demonii, cu toate că erau de aceeaşi natură cu îngerii, totuşi au devenit răi. Ei se schimbă şi iau forma pe care o vor după fantezia lor" (Sf. Ioan Damaschin). Fiind duhuri, sunt circumscrişi, asemenea sufletului omenesc, doar că umblă în sfera nevăzută a lumii, a realităţii înconjurătoare. Dacă despre oameni Sf. Siluan Athonitul spune: „Cine poartă în sine pacea Duhului Sfânt, acela revarsă această pace asupra celorlalţi şi cine poartă în el duhul răului, acela revarsă acest rău şi asupra celorlalţi", cu cât mai mult fac aceasta din urmă demonii, care acţionează în chip nevăzut şi au o răutate nemăsurată, copleşitoare şi bine direcţionată. Oricum, trebuie precizat că fiecare are voinţă liberă şi primeşte duhul bun sau rău după cum vrea sau simte scârbă de unul sau de altul după dispoziţia sa lăuntrică.
10)Dumnezeu este nevăzut, duh, putere ocrotitoare, de viaţă dătătoare. Cei ce dobândesc o părtăşie trainică cu Dumnezeu pot face astfel de afirmaţii: „Sufletul care s-a predat cu smerenie voii lui Dumnezeu Îl vede nevăzut în fiecare secundă, dar nu poale tâlcui aceasta nici măcar pentru el însuşi." (Sf. Siluan Athonitul).
11)Singura putere adevărată, care poate birui răul, este harul lui Dumnezeu. Fără el, prin puterea omenească, pieirea este de neocolit. Dar omul credincios lui Dumnezeu este mai tare decât toată puterea vrăjmaşului. „Prin el însuşi omule firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare" (Sf. Siluan Athonitul). De aceea şi trebuie căutat cu tot dinadinsul să dobândim în noi înşine puterea sfinţitoare şi de viaţă dătătoare a harului Duhului lui Hristos şi să nu ne mulţumim doar cu credinţa de suprafaţă, mai ales în vremurile acestea, despre care Cuviosul Paisie Aghioritul a spus: „Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi, se vor înşela în anii apostaziei. Pentru că cel ce nu are harul dumne*zeiesc nu are claritate duhovnicească, asemeni diavolului".
12)Este o simplă relatare imparţială a celor văzute. Totuşi me*sajul este unul limpede şi precis: dezvăluirea uneltirilor drăceşti pentru a ne feri de ele.