[vsovivi]

mariamargareta (nenia corectiază cu (știgcă!))

189. “Fenomenul Pucioasa”(știgcă!) : un “fenomen”(știgcă!) cu trei(știgcă!) explicaţii(știgcă!) posibile(știgcă!) (III)

III. “Şfânta leliţă şi proorociţă Mihaela”(știgcă!) şi basmul(știgcă!) “Albă ca Zăpada şi cei 14 Pitici”(știgcă!)(I)

Nici(știgcă!) pentru Mihaela (succesoarea(știgcă!) de iure(știgcă!) a Verginicăi la “proorocie(știgcă!)), “Părintele Nicodim”(știgcă!) nu(știgcă!) se oboseşte(știgcă!) să demonstreze(știgcă!) că nu(știgcă!) omul(știgcă!), nu diavolul(știgcă!), ci Însuşi Dumnezeu o foloseşte ca mesager al cerului. Întrucât Prea Cuviosul Nicodim e convins(știgcă!) că a demonstrat(știgcă!) “matematic”(știgcă!) faptul că “prin Sfânta Virginia vorbea Dumnezeu” şi deoarece leliţa Mihaela a fost singura uceniţă fidelă care a fost alături de mama Gigi până la moartea acesteia, devine fără echivoc faptul că ea a moştenit de la predecesoarea ei darul şi harul de a asculta cu urechea voci din lumea “de dincolo”(știgcă!), din afara spectrului undelor hertziene.
Circula(știgcă!) printre(știgcă!) pucioşi(știgcă!), înainte de 1980, un zvon(știgcă!) că acela care va fi găsit la căpătâiul Verginicăi (mama Gigi, sau Gigica) atunci când ea va muri, acela îi va lua locul Sfintei Mari Proorociţe Gigica în fruntea “poporului creştin”(știgcă!). Or, în ultimii ani de viaţă şi până a murit, Verginica nu s-a mai desprins de compania Mihaelei, şi invers. Apare deci paradoxal faptul că, deşi Mihaela era “în drept” să-i urmeze Virginiei în scaunul “proorocesc”(știgcă!), totuşi următorul “mesager”(știgcă!) al lui Dumnezeu din cer n-a fost ea, ci a fost lelica Maria, sora Verginicăi. Nu(știgcă!) se(știgcă!) poate(știgcă!) vorbi(știgcă!) aici(știgcă!) despre uzurpare(știgcă!), atâta vreme cât scaunul(știgcă!) “proorocesc”(știgcă!) a fost vacant(știgcă!) mai bine de un an, până în 1982, când lelica Maria a preluat, şovăielnic(știgcă!), hăţurile(știgcă!) “proorociei”(știgcă!). Mihaela ar fi putut(știgcă!) să-şi însuşească(știgcă!) imediat acest rang(știgcă!), dacă voia, dar vremurile îi erau încă potrivnice(știgcă!). Poporul era răzvrătit(știgcă!) şi dezorientat(știgcă!), “păstorii”(știgcă!) nea’Mişu şi nea’ Cristea erau tot la timonă, unde tăiau(știgcă!) şi spânzurau(știgcă!), iar pe “moldoveancă”(știgcă!) o pizmuiau(știgcă!) pentru intimităţile(știgcă!) ei cu Gigica, aşa că Mihaela n-a riscat(știgcă!). A aşteptat(știgcă!) zece ani ca roadele “lucrării”(știgcă!) Verginicăi să se coacă(știgcă!) şi să se scuture(știgcă!), înainte(știgcă!) de a ieşi(știgcă!) deschis(știgcă!) la lupta(știgcă!) pentru putere(știgcă!). Iar când(știgcă!) a ieşit(știgcă!), “păstorii”(știgcă!) erau deja obosiţi(știgcă!), opoziţia(știgcă!) lor era de acum mai slabă(știgcă!), “poporul”(știgcă!) Verginicăi se risipise(știgcă!), iar Mihaela s-a putut(știgcă!) desprinde(știgcă!) fără emoţii(știgcă!) în unicul(știgcă!) câştigător(știgcă!).
Mihaelei i-a displăcut(știgcă!)(știgcă!) se pare(știgcă!)(știgcă!) metoda(știgcă!) patetică(știgcă!) a surorilor Tudorache (Verginica şi Maria) de a aduce “cuvântul Domnului”(știgcă!) lungite pe pat şi pozând(știgcă!) drept(știgcă!) “profund (dar adânc, totuşi) adormite”(știgcă!), în faţa(știgcă!) unei adunături(știgcă!) eterogene de exaltaţi(știgcă!), curioşi(știgcă!) şi căscaţi(știgcă!), care se credeau(știgcă!) a fi “poporul”(știgcă!) Domnului. O agasau(știgcă!) circul(știgcă!), fanfaronadele(știgcă!), sclifoselile(știgcă!), manierismul(știgcă!), vorbele de clacă(știgcă!), patetismele(știgcă!) ieftine(știgcă!), igiena precară(știgcă!) şi jumătăţile(știgcă!) de măsură(știgcă!) ale “surorilor”(știgcă!) creştine. Nu era(știgcă!) nici(știgcă!) ea(știgcă!) indiferentă(știgcă!) la bârfă(știgcă!), dar se ferea(știgcă!) să cadă(știgcă!) în mahalagism(știgcă!). Nu înţelegea(știgcă!) pe atunci(știgcă!) la ce(știgcă!) ar putea(știgcă!) fi utile(știgcă!) despotismul(știgcă!), nedreptăţile(știgcă!), obtuzitatea(știgcă!) şi răutatea(știgcă!) gregară(știgcă!) a “păstorilor”(știgcă!) nea’Mişu şi nea’ Cristea. Era încă un om(știgcă!) dintr-o bucată(știgcă!) şi şi-a declarat sieşi(știgcă!) că atunci(știgcă!) când îi va veni bine(știgcă!), va face(știgcă!) ordine(știgcă!) în toate(știgcă!). De aceea, stilul “proorocesc”(știgcă!) pe care şi l-a(știgcă!) propus(știgcă!) în anul 1990 era simplu(știgcă!), elegant(știgcă!), convingător(știgcă!), şi demn(știgcă!): fără spectacol(știgcă!), fără spectatori(știgcă!), fără recuzită(știgcă!) de cămin(știgcă!) cultural sătesc(știgcă!), fără regie(știgcă!) de culise(știgcă!). Ea pretindea(știgcă!) că “aude”(știgcă!) pur şi simplu vocea Domnului ca o adiere care vine în taină şi repede, precedată de vuiet de suflare de vânt, iar apoi îi dictează la ureche, cuvânt cu cuvânt, mesajele cereşti. Mihaela le scria pe caiete şi apoi le făcea cunoscute adunării. Tot ritualul(știgcă!) era opac(știgcă!) pentru “popor”(știgcă!), dar şi extrem de simplu, prezentat ca o minunată taină cerească, aşa că nimeni nu putea contesta nimic, că nu avea ce. Oricum, “Cuvântul”(știgcă!) pe care îl aducea la lumină Mihaela era laborios şi convingător prin sine însuşi, fiind(știgcă!) net(știgcă!) superior(știgcă!) frazelor(știgcă!) sincopate(știgcă!), încâlcite(știgcă!) şi adesea(știgcă!) lipsite(știgcă!) de noimă(știgcă!) pe care le promovaseră(știgcă!) până(știgcă!) atunci(știgcă!) Verginica şi lelica Maria. Competiţia(știgcă!) dintre(știgcă!) cele două “proorociţe”(știgcă!) care au avut ghinionul(știgcă!) de a fi contemporane (lelica Maria şi leliţa Mihaela) a fost inevitabilă(știgcă!) şi a durat circa patru ani (între 1990 şi 1994) până când lelica Maria cu greu(știgcă!) “a înţeles”(știgcă!) că trebuie(știgcă!) să se retragă(știgcă!) de la “proorocie”(știgcă!) şi să intre(știgcă!) şi ea(știgcă!) sub(știgcă!) ascultarea(știgcă!) Mihaelei.
La început(știgcă!), Mihaela încă nu(știgcă!) era(știgcă!) obişnuită(știgcă!) cu zarva(știgcă!) şi cu publicitatea(știgcă!), mai ales(știgcă!) faţă de lumea laică(știgcă!). De aceea, ea a încercat să ascundă(știgcă!) statutul(știgcă!) ei cel nou de “proorociţă a Domnului”(știgcă!) sub aparenţa unei “proorocii colective”(știgcă!). A inventat(știgcă!) zicătoarea(știgcă!) “ la Pucioasa sunt 14 creştini aleşi, care aud Cuvântul Domnului”(știgcă!) şi i-a obligat(știgcă!) şi pe ceilalţi adepţi(știgcă!) să propage(știgcă!) această minciună(știgcă!) sfruntată(știgcă!) pe toate canalele(știgcă!) de comunicare(știgcă!). În felul acesta(știgcă!) ea putea rămâne în umbră(știgcă!), protejată(știgcă!) de orice(știgcă!) acuzaţii(știgcă!) sau întrebări(știgcă!) indiscrete(știgcă!) şi imaculată(știgcă!) ca Albă ca Zăpada, iar “cei 14 Pitici”(știgcă!) erau scoşi la înaintare(știgcă!). Iată(știgcă!) cum(știgcă!) arăta o asemenea minciună(știgcă!) calificată(știgcă!), consemnată(știgcă!) în scris(știgcă!) printre “mărturiile creştinilor”(știgcă!):

“Mărturisesc încă o dată că glasul Domnului se aude grăind deasupra aşezământului sfânt, unde noi acum locuim în număr de paisprezece. Chiar eu sunt unul din cei care scriu cuvântul auzit, şi am de la Domnul misiunea să citesc apoi cuvântul Său poporului creştin, hrănit cu această mană cerească.” (citat după Nicolae Nedelcu, din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, ediţia 2006, pag. 85)

În condiţiile(știgcă!) în care am demonstrat(știgcă!)(știgcă!)(știgcă!) deja că “proorociile”(știgcă!) Verginicăi şi lelicăi Maria erau nişte “făcături”(știgcă!)(știgcă!)(știgcă!) ieftine(știgcă!) cu pretenţii(știgcă!) de mesaje apocaliptice, se pune(știgcă!) în mod imperios(știgcă!) întrebarea legitimă(știgcă!): oare este măcar “proorocia” Mihaelei autentică(știgcă!)? Faptul(știgcă!) că la ea, receptarea “mesajelor”(știgcă!) se face acum într-o manieră(știgcă!) mult mai credibilă(știgcă!), asemănătoare(știgcă!) cu proorociile(știgcă!) descrise de Biblie, este încurajator(știgcă!). Dar este suficient(știgcă!) numai atât(știgcă!)?

continuarea mai jos