[mariamargareta]

191. Comentariu la “Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa” la praznicul Buneivestiri (07-04-2010)(I)

Praznicul Buneivestiri este un bun prilej pentru liderii pucioşi ca să compare credinţa cu care Fecioara Maria a primit înştiinţarea arhanghelului la Bunavestire cu credinţa adepţilor pucioşi în mesajele cârmuitorilor lor spirituali. Dezvăluind lipsa de credinţă a omului obişnuit, în general (şi a puciosului îndoielnic, în special), faţă de “lucrarea” de la Pucioasa şi faţă de “proorocii” ei, liderii pucioşi îi îndeamnă pe aspiranţii la pucioşism să-i “primească” pe ei ca pe nişte “soli ai lui Dumnezeu”, să li se supună lor întru totul şi să le preţuiască mesajele şi poveţele. Pentru a da o aură apostolică acestor îndemnuri, liderii pucioşi se servesc de o reproducere liberă a textului de la 1 Tesaloniceni, 5, 12-24, concepută de ei cu un scop precis. Textul original este următorul:

“Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace. Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.” (1 Tesaloniceni, 5, 12-24)

La prima vedere, reproducerea acestui text pare-se că reia cu alte cuvinte aceleaşi îndemnuri spuse tesalonicenilor de către Apostolul Pavel în urmă cu aproape 2000 de ani: preţuirea preoţilor, dojenirea celor aflaţi în neorânduială, întărirea celor slabi la suflet şi neputincioşi. Iată însă cum arată textul pucioşesc:

“Praznic de bunăvestire M-am făcut pe pământ prin cuvântul învăţăturii Mele peste om. Nu are însă omul credinţă în trimişii Mei aşa cum a avut mama Mea Fecioara când solul Meu a adus ei desluşirea tainei Mele cu ea. O, ce să-ţi fac, omule, dacă tu nu ai credinţă? N-ai cum să ai, de vreme ce cauţi şi tot cauţi şi nu ştii ce cauţi, iar ţie îţi lipseşte credinţa, tată. O, nimic n-ai să poţi fără de credinţă. Numai prin ea ar fi să poţi, dar cine să-ţi insufle ţie acest mare dar dacă tu nu primeşti pe solii Mei spre tine, şi apoi să arăţi supunere pentru poveţele Mele şi preţuire pentru solii Mei, că zice bisericii apostolul Meu: "Fiţi cu luare aminte pentru cei ce se ostenesc între voi ca să vă cârmuiască în Domnul şi bine să vă sfătuiască, iar pentru munca lor socotiţi-i vrednici de prisoselnică dragoste, şi veţi trăi între voi în pace, căci trebuie dojană peste cei fără de orânduială şi trebuie întărire peste cei slabi de înger şi trebuie sprijin peste cei neputincioşi, şi apoi îndelungă răbdare în toate şi peste toate, ca nu cumva careva să răsplătească cuiva răul cu rău, şi numai cele bune să fie ţinute, şi unul faţă cu altul în faţa lumii, care priveşte peste cei ce sunt biserică a lui Iisus Hristos, iar mulţumirea pentru toate să nu lipsească dinaintea Domnului, căci Duhul Sfânt trebuie să stea arzând, ca nu cumva să fie scoborâtă lucrarea proorociei, lucrarea bisericii pentru cele bune în toate faţă de orice înfăţişare a răului". Amin.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, datat 07-04-2010 / CLD, 07-04-2010)

O menţiune aparte se cuvine a face referitoare la două dintre îndemnurile pauline: îndelunga răbdare şi facerea de bine. Spre deosebire de celelalte amintite mai sus, care se referă în mod implicit la conduita dintre membrii bisericii, Pavel extinde aceste virtuţi şi în afara zidurilor ei. Mai precis, el precizează că îndelunga răbdare şi facerea de bine trebuie făcută faţă de toţi, adică nu numai faţă de fraţii de credinţă, ci şi faţă de cei din afara bisericii. Acesta este un îndemn înţelept care, odată împlinit, îi va transforma pe împlinitorii lui în exemple vii ale trăirii Evangheliei, faţă de cei care aspiră să devină creştini şi chiar faţă de duşmanii bisericii.

O privire mai atentă dezvăluie însă nişte imixtiuni interesate care falsifică mesajul paulin. Acum se înţelege mai bine de ce liderii pucioşi nu au reprodus exact citatele biblice, ci au făcut din ele o reinterpretare liberă. Îndemnurile adresate de Pavel tesalonicenilor, ca să aibă îndelungă-răbdare faţă de toţi şi să facă bine la toţi, au dispărut! Au rămas doar îndemnurile de a exersa aceste virtuţi numai unul faţă de altul, în biserică, în faţa lumii, care rămâne spectatoare exterioară la aceste virtuţi (fără a mai fi şi beneficiara lor). Ca să fie lucrurile clare, pucioşii adaugă de la ei o explicaţie atent elaborată, care nu există în textul paulin, dar care scoate în evidenţă odată în plus că acum lumea priveşte din exterior performaţele morale ale “Bisericii lui Hristos”, fără a se mai împărtăşi de ele.

Explicaţia acestor răstălmăciri frauduloase ale textului scripturistic este simplă. Liderii pucioşi creează forţat un text scripturistic “după chipul şi asemănarea lor”, menit să-i legitimeze în izolarea tot mai severă pe care şi-o impun (lor şi adepţilor lor) faţă de “lume”. În concepţia liderilor pucioşi, biserica lor (şi numai a lor) este “biserica lui Iisus Hristos”. În această biserică, adepţii pucioşi sunt îndelung răbdători numai “ unul faţă cu altul” dar nu faţă de toţi (adică, nu şi pentru lume). De asemenea, ei fac cele bune numai “ unul faţă cu altul” , dar în nici un caz pentru toţi (adică, schimbul de “bunătăţi” se face numai între adepţi, nefiind valabil şi pentru lume)şi o fac “în faţa lumii” ca să se mândrească în faţa lumii cu cele bune ale lor.